ICCJ. Decizia nr. 9548/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9548

Dosar nr. 8147/2005

Şedinţa de la 18 noiembrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2960 din 9 iunie 2003 pronunţată de Judecătoria Slatina s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.N. împotriva pârâtului N.V. şi a fost obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 28,84 mp teren intravilan situat în comuna Optaşi Măgura sat Vităneşti judeţ Olt.

 Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul.

Tribunalul Olt, prin decizia civilă nr. 1004 din 23 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul N.N.

Prin decizia civilă nr. 940 din 19 mai 2004 Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza prevederilor art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu dispoziţiile art. II alin. (1)-(3) din Legea nr. 195/2004 a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel Craiova pentru soluţionarea recursului.

Prin decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2005 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamantul N.N., a casat decizia civilă nr. 1004 din 23 octombrie 2003 a Tribunalului Olt şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Olt.

La rândul său, Tribunalul Olt prin decizia civilă nr. 382 din 10 mai 2005 a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Craiova, reţinând că judecând recursul Curtea de Apel Craiova a pronunţat o soluţie de casare cu trimitere către tribunal, care nu mai este competent să judece cauzele având ca obiect revendicare, conform dispoziţiilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ. modificat prin O.U.G. nr. 65/2004.

Pe de altă parte, dacă s-au avut în vedere de instanţa de recurs dispoziţiile art. 2821 alin. (1) aşa cum a fost modificat prin Legea 195/2004, nu s-a pus în discuţie încadrarea litigiului în categoria celor cu valoare până la 1 miliard şi corelativ, calificarea căii de atac, aspecte care de altfel sunt discutabile în practica instanţelor.

Ivindu-se conflict negativ de competenţă între un tribunal şi o curte de apel, în temeiul art. 22 C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele dosarului, se constată că litigiul, revendicarea unei suprafeţe de 28,84 mp teren intravilan, s-a soluţionat, în primul ciclu procesual, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, care prevedeau triplul grad de jurisdicţie pentru acţiunea în revendicare indiferent de valoarea obiectului acesteia.

Recursul formulat de reclamant a fost înregistrat la data de 24 noiembrie 2003, anterior apariţiei Legii nr. 195/25 mai 2004 care a modificat art. 2821 C. proc. civ. în sensul că nu sunt supuse apelului litigiile cu o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv. De remarcat este şi faptul că la data apariţiei Legii 195/2004 apelul fusese deja soluţionat de Tribunalul Olt prin decizia 1004/2003. Aşa fiind, în speţă nu sunt aplicabile noile modificări ale art. 2821 C. proc. civ., ci legea veche sub imperiul căreia s-a pronunţat decizia nr. 69 din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova.

În consecinţă, judecarea apelului după casare revine Tribunalului Olt, căruia, conform prevederilor art. 315 C. proc. civ. îi sunt obligatorii îndrumările date de Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 69/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9548/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei