ICCJ. Decizia nr. 9333/2005. Civil. Drept de autor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9333
Dosar nr. 3194/2004
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.L.G.T. a chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Industriei şi Comerţului, pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la încheierea unui contract de colaborare în vederea exploatării invenţiei sale şi să-i plătească suma de 525 miliarde lei cu titlu de despăgubiri, ca urmare a folosirii fără drept a procedeului inventat, în perioada noiembrie 1999–noiembrie 2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este coautor al invenţiei „Procedeu pentru diminuarea blocajului financiar la nivelul economiei naţionale", procedeu brevetat şi ca urmare a demersurilor sale Guvernul a adoptat OUG nr. 77/1999, care a reglementat cadrul de implementare, lansare şi utilizare a invenţiei de către Ministerul Industriei şi Comerţului, prin Institutul de informatică ceea ce a avut ca rezultat deblocarea, la nivelul economiei naţionale a 30.000 miliarde lei într-un singur an şi virarea la bugetul statului a sumei de 6000 miliarde lei, potrivit unei note de calcul estimativ al reclamantului.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiunile art. 35, art. 61 şi art. 67 din Legea nr. 64/11991.
La data de 11 septembrie 2001 a formulat cerere de intervenţie în cauză, în interes propriu şi în interesul reclamantului H.C., prin succesorii acestuia H.E. şi H.R.A., aceştia susţinând valorificarea aceloraşi drepturi ca şi reclamantul.
În urma probatoriilor administrate, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 225 din 27 februarie 2003, a respins excepţia de inadmisibilitate a cererii, privind obligarea Guvernului României la încheierea unui contract de colaborare cu reclamantul şi intervenienţii şi ca neîntemeiată acţiunea în pretenţii a reclamantului şi a intervenienţilor, vizând drepturile patrimoniale de autor.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că, în contextul Legii nr. 64/1991, în măsura în care revendicarea cuprinsă în brevet, al cărui conţinut determină întinderea protecţiei s-ar fi referit fie la metoda folosită, fie şi la domeniul activităţii economice aplicabile, aceasta nu ar fi putut fi considerată invenţie, în temeiul art. 7 din lege.
Totuşi, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 nu se exclude de la brevetabilitatea invenţiei, descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice, planurile, principiile şi metodele în exercitarea activităţii mentale în materie de jocuri sau în domeniul activităţii economice, precum şi programele de calculator, în măsura în care cererea de brevet de invenţie se referă la astfel de obiecte ale invenţiei sau la activităţi în sine.
Pornind de la aceste argumente, Tribunalul a apreciat că protecţia pe care o asigură brevetul de invenţie, nu poate conduce la obţinerea unor drepturi patrimoniale în funcţie de efectele economice, sociale sau de aportul economic al invenţiei, în condiţiile Legii nr. 64/1991.
Pe de altă parte, tribunalul a considerat că protecţia prevăzută de art. 33 din Legea nr. 64/1991 fiinţează, potrivit art. 34, cu începere de la data publicării cererii, în speţă, 30 martie 2001, aşa încât pretenţiile reclamantului nemodificate pe parcursul soluţionării cauzei, stabilite în raport de perioada noiembrie 1999– noiembrie 2000 se situează în afara duratei legale, aşa încât s-a apreciat că şi cel de-al doilea capăt de cerere este neîntemeiat, în funcţie de acest argument.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 507 din 19 noiembrie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de B.L.G.T. şi intervenienţii M.E. şi H.R. împotriva sentinţei civile nr. 225 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut că tribunalul a răspuns printr-o soluţie corectă pornind de la protecţia pe care o asigură brevetul de invenţie, cu consecinţa obţinerii unor drepturi patrimoniale, puse în discuţie în cauză şi care nu au fost demonstrate, aceasta deoarece intimaţii s-au apărat constant că nu au folosit procedeul brevetat.
Dimpotrivă, în lipsa unor probe şi chiar în pofida unei expertize care nu răspunde punctual la o astfel de problemă, sub aspectul concretizării sumelor cuvenite reclamanţilor, intimaţii au precizat în întâmpinare şi în răspunsurile la interogator că actul normativ care ar fi avut la bază aşa cum pretind reclamanţii şi metoda brevetată în cauză, nu constituie aportul celor doi autori, deoarece în scopul arătat au fost desemnate mai multe persoane şi grupe de lucru pentru a elabora actul normativ destinat diminuării blocajului financiar la nivelul economiei naţionale.
Aserţiunea expertului privind aportul autorilor brevetului este insuficientă şi neconcretizată în calcule, în condiţiile în care nu se coroborează cu celelalte probe ale dosarului, iar autorii invenţiei nu şi-au demonstrat proporţia de participare la fundamentarea teoretică a principiilor de elaborare a actului normativ.
Ca urmare, instanţa de apel a confirmat soluţia de respingere ca nefondată a acţiunii în despăgubiri, pronunţată de tribunal ca instanţă de fond şi aceea de inadmisibilitate a cererii privitoare la obligarea pârâţilor la încheierea contractului de colaborare, care de fapt nici nu a fost criticată de apelanţi.
În recursurile declarate de L.B.G.T. şi intervenientele H.E. şi H.R.A. fondate în drept pe art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., aceştia critică soluţia instanţei de apel sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel încălcat dispoziţiunile art. 295 C. proc. civ. întrucât a depăşit limitele apelului şi cele ale art. 296 C. proc. civ., coroborat cu art. 315 C. proc. civ., deoarece a creat apelantului o situaţie mai grea în propria cale de atac. Astfel, deşi excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere referitoare la încheierea contractului de colaborare invocată doar de Guvernul României a fost respinsă odată cu restul acţiunii, pe considerente legate de aplicarea legii, aspecte criticate în apel, instanţa reţine că sub acest aspect reclamanţii nu au formulat critici;
- Instanţa de apel confirmă soluţia de neacordare a drepturilor patrimoniale, pe considerentul că acestea nu au fost probate deşi acest aspect nu a fost niciodată pus în discuţia părţilor şi nu făcea obiectul criticilor aduse sentinţei apelate;
- Curtea de apel a încălcat principiul contradictorialităţii şi a dreptului constituţional la apărare, inclusiv art. 129 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. în privinţa intervenienţilor care nu au fost asistaţi ori reprezentaţi de avocat;
- Hotărârea a fost dată cu nesocotirea dovezilor administrate, întrucât cuantumul pretenţiilor au fost probate cu însăşi declaraţiile publice acordate presei de către pârâţi, respectiv directorul Institutului de Menegement şi Informatică din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului cel care face aplicarea concretă a invenţiei, în sensul că în perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri, s-a deblocat, ca urmare a compensării datoriilor agenţilor economici, suma de 30.000 miliarde lei din care s-a calculat numai TVA, profitul statului, ajungând astfel la un beneficiu necontestat de pârâţi în sumă de 5265 miliarde lei. Din acest beneficiu, fiecare inventator a solicitat un procent de 10% cu mult mai puţin decât drepturile ce li s-ar cuveni conform art. 67 din Legea nr. 64/1991.
Recursurile sunt întemeiate, astfel cum se va arăta în cele ce urmează:
Curtea de apel a reţinut corect că apelanţii nu au formulat critici sub aspectul excepţiei de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la încheierea contractului de colaborare.
De fapt, aşa cum s-a pronunţat instanţa de fond, nici nu se poate pune în discuţie obligarea Ministerului Finanţelor la încheierea unui contract de colaborare pe cale judecătorească, deoarece încheierea unui atare contract, presupune respectarea dispoziţiunilor OG nr. 118/1999 privind achiziţiile publice şi desemnarea petiţionarilor ca câştigători ai licitaţiei organizată potrivit regulilor instituite de OG nr.118/1999.
Într-adevăr, instanţele şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti cenzurând legalitatea brevetului de invenţie, în lipsa unei cereri în acest sens şi cu nerespectarea procedurilor speciale de Legea nr. 64/1991, existente la data depunerii depozitului reglementar.
Existenţa brevetului şi prezumţia relativă de valabilitate a acestuia până la proba contrarie, punea în discuţie doar dovada exploatării şi proporţiei de exploatare a acestuia de către pârâţii intimaţi, aspecte rămase neelucidate cu probatoriile administrate, aşa cum la un moment dat reţine şi Curtea de apel în motivarea deciziei sale.
Lipsite de rol activ şi ţinând seama de cadrul procesual al cauzei, instanţele nu au pus în discuţia părţilor şi nu au lămurit dacă în speţă, sunt îndeplinite condiţiile referitoare la acordarea drepturilor patrimoniale în favoarea reclamanţilor şi cuantumul acestor drepturi raportat la economiile şi beneficiile realizate în urma exploatării invenţiei.
Astfel nu s-a stabilit dacă procedeul brevetat a fost utilizat la elaborarea programului de deblocare financiară prin intermediul calculatorului. În acest scop Ministerul Industriilor va pune la dispoziţia expertului algoritmul din programul de calculator folosit ori va da explicaţii scrise asupra metodei matematice utilizate pentru obţinerea circuitelor de compensare şi asupra rezultatelor obţinute de Institutul de Menegement Industrial în acţiunea de diminuare a arieratelor din perioada 1999-2001.
De asemenea se va stabili dacă OUG nr. 77/1999 aplică procedeul sau metoda brevetată, aşa cum pretind petiţionarii şi în caz afirmativ, proporţia acestui aport la elaborarea actului normativ.
Faţă de conţinutul adresei nr. 12311 din 27 mai 1999, Ministerul Finanţelor va preciza în ce a constat implementarea soluţiilor propuse de petiţionari în elaborarea proiectului de act normativ, pentru generalizarea aplicării procedurii de compensare la toţi agenţii economici şi va verifica calculul estimativ al eficienţei economice a procedeului brevetat, aparţinând petiţionarilor, expunându-şi argumentat opinia, în funcţie de sumele deblocate la nivelul economiei naţionale în perioada noiembrie 1999–noiembrie 2000 şi sumele virate la bugetul statului în aceeaşi perioadă, ca urmare a diminuării blocajului financiar.
Întrucât există opinii contrare între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Industriilor în legătură cu iniţiatorul OUG nr.77/1999 şi pentru stabilirea obligaţiei de acordare a drepturilor patrimoniale ale petiţionarilor, dacă contribuţia acestora prin metoda brevetată a fost aplicată în elaborarea actului normativ, se impune a se stabili căruia din cele două ministere îi aparţine această iniţiativă.
Faţă de conţinutul adresei 582175 din 31 octombrie 2002 a Ministerului Finanţelor, dosar fond, se impune refacerea expertizei D.I. de către un expert autorizat, cu obiectivele stabilite în expertiza iniţială şi ţinând seama de înscrisurile ce se vor depune corespunzător celor mai sus arătate.
Aşa dar, cele două recursuri sunt întemeiate, impunându-se în temeiul art. 314 C. proc. civ., casarea sentinţei şi deciziei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Instanţa de trimitere va examina şi celelalte aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunţate expres în cele două recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de B.L.G.T. şi intervenienţii H.E. şi H.R. împotriva deciziei nr. 507 din 19 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 225 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8079/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8771/2005. Civil → |
|---|
