ICCJ. Decizia nr. 9403/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9403
Dosar nr. 18428/200.
Şedinţa de la 17 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 32 din 10 februarie 1999 a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii L.N.N., L.O., T.A. şi L.V., precum şi cererea de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean Vâlcea şi a obligat pe pârâtul Consiliul judeţean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul pentru copii Râmnicu Vâlcea, să respecte proprietatea şi posesia reclamantelor asupra imobilului situat în Râmnicu Vâlcea, compus din două corpuri de clădire, unul cu 5 camere şi dependinţe, având numai parter şi celălalt compus din parter şi etaj din paiantă, 6 camere şi teren în suprafaţa de 1673 mp, identificat prin planul de situaţie anexă la raportul de expertiză.
Pârâta SC M. SA Râmnicu Vâlcea a fost obligată să respecte posesia reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 60,92 mp, situat la aceeaşi adresă.
A fost respinsă excepţia invocată de Consiliul judeţean Vâlcea privind faptul că imobilul ar fi cuprins în domeniul public şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 600.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 55/A din 7 octombrie 1999, a respins apelul declarat de pârâţii SC M. SA Râmnicu Vâlcea şi Consiliul judeţean Vâlcea, împotriva acestei sentinţe, iar Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1538 din 5 mai 2000, a admis recursurile declarate de pârâţi, a casat atât sentinţa pronunţată de instanţa de fond, cât şi Decizia pronunţată de instanţa de apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Rejudecând cauza, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 175 din 8 octombrie 2001, a admis în parte cererile formulate de reclamanţii L.A., L.N.N. , L.O., T.A. şi L.V. şi cererea reconvenţională introdusă de Consiliul judeţean Vâlcea, în contradictoriu cu D.J.P.C. Vâlcea, Leagănul de Copii şi SC M. SA Râmnicu Vâlcea.
Pârâta SC M. SA Râmnicu Vâlcea a fost obligată să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 98,175 mp teren, pe care se află amplasat un chioşc alimentar de desfacere produse panificaţie, nr. 14, iar Consiliul judeţean Vâlcea a fost obligat să plătească cu titlu de daune suma de 195.244.030, lei reprezentând contravaloarea terenului grevat de sarcini şi suma de 47.325.079 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor în litigiu.
S-a instituit în favoarea Consiliului judeţean Vâlcea, D.J.P.C. Vâlcea şi Leagănului de Copii Râmnicu Vâlcea drept de superficie pentru terenul în suprafaţă de 195,70 mp, identificat pe planşa nr. 2 a raportului de expertiză, aferent Centrului maternal.
S-a constituit în favoarea aceloraşi pârâţi servitute de trecere pe terenul proprietatea reclamanţilor, de la Centrul maternal la calea publică, în suprafaţă de 21,72 mp, redată pe planşa nr. 3 (culoare galbenă) a raportului de expertiză tehnică.
A fost respins capătul de cerere formulat de Consiliul judeţean Vâlcea, având ca obiect daune şi înfiinţare drept retenţie şi a fost obligat pârâtul Consiliul judeţean Vâlcea la plata sumei de 5.000.000 lei, iar pârâta SC M. SA Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 2.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 60/A din 9 octombrie 2002, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate de reclamanţi şi de intervenientul Consiliul judeţean Vâlcea împotriva acestei sentinţe, a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi şi a obligat Consiliul judeţean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de Copii Râmnicu Vâlcea, să respecte proprietatea şi posesia a două corpuri de clădire alcătuite, unul din 5 camere şi dependinţe, având numai parter, iar celălalt compus din parter şi etaj, din paiantă cu 6 camere şi teren în suprafaţa de 1673,08 mp
Reclamanţii au fost obligaţi să plătească Consiliul judeţean Vâlcea suma de 1.260.364.700 lei cu titlu de despăgubiri civile şi s-a instituit în favoarea ultimei apelante drept de retenţie asupra clădirilor până la achitarea efectivă de către reclamanţi a despăgubirilor.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, s-au respins apelurile formulate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi SC M. SA Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiaşi sentinţe şi au fost obligaţi aceşti apelanţi-pârâţi să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 2611 din 17 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţii L.A., L.N.N.N., L.O., T.A., L.V. şi intervenientul Consiliul judeţean Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 60 A din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanţi şi intervenient.
Recursurile declarate de SC P. SA şi Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Vâlcea, împotriva aceleiaşi decizii au fost respinse.
Primind dosarul spre rejudecare, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 1577/A din 2 iulie 2004, a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de reclamanţi şi de intervenientul Consiliul judeţean Vâlcea, reţinând că pricina, rămasă în pronunţare, a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor suplimentarea expertize, „în sensul de a impune expertului să arate pe fiecare categorie de lucrări durata normală de amortizare şi respectiv uzura concretă a fiecărei lucrări în parte".
Reţine instanţa de apel, că fiind adoptată Legea nr. 195/2004 de aprobare a OUG nr. 58/2003, s-a pus în discuţie competenţa materială de soluţionare a acţiunii în revendicare, cu toate capetele de cerere incidente şi accesorii. Această lege, în art. III, statuează că hotărârile pronunţate în primă instanţă, în materia fondului funciar, sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel şi că, în aceste situaţii, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii se trimit la tribunale. Hotărârea pronunţată de tribunal fiind dată în materia fondului funciar şi obiectul principal al revendicării constituindu-l terenul care aparţine acestui fond (construcţiile fiind accesorii), instanţa competentă să soluţioneze apelul este Tribunalul Vâlcea, secţia civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii L.A., L.N.N., L.O., T.A. şi L.V., precum şi Consiliul judeţean Vâlcea.
Reclamanţii, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţin că hotărârea atacată este nelegală, în raport de obiectul pricinii şi de faptul că instanţa era investită cu soluţionarea apelului prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie.
Susţin recurenţii că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. III din Legea nr. 195/2004, care privesc hotărârile pronunţate de judecătorii în materia fondului funciar. Problema revendicării a fost tranşată în primul ciclu procesual, iar casarea s-a dispus numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor datorate de părţi.
Consiliul judeţean Vâlcea, invocând motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că la termenul când s-a invocat excepţia (2 iulie 2004) părţile s-au opus la admiterea ei şi instanţa, deşi a acordat termen pentru rediscutarea excepţiei la 9 iulie 2004, ulterior, după închiderea dezbaterilor, a revenit asupra termenului şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Arată recurentul că, întrucât sentinţa a fost pronunţată de tribunal este impropriu ca şi apelul să fie soluţionat tot de tribunal, iar prin Decizia civilă nr. 2611 din 17 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiţie a trimis cauza curţii de apel.
Mai susţine că pricina nu se încadrează în cauzele precizate de art. II şi art. III din Legea nr. 195 din 25 mai 2004.
Prin cererea înregistrată la nr. 6820 din 26 octombrie 2005, intimata SC V.P. SA, arătând că este de acord cu recursul formulat de Consiliul judeţean Vâlcea, a cerut să se caseze hotărârea atacată.
Ambele recursuri vor fi admise, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispoziţiile acestui text sunt incidente în cauză, deoarece hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a art. III din Legea nr. 195/2004 şi art. 3 alin. (2) C. proc. civ.
Legea nr. 195/2004, în articolul III, reglementează aspecte procesuale privind căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în materia fondului funciar.
Textul prevede în alin. (1) că hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel, iar în alin. (2) dispune că apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii se trimit la tribunale.
Expresia „în materia fondului funciar" se circumscrie reglementărilor legale care privesc fondul funciar şi litigiilor întemeiate pe dispoziţiile legilor speciale privitoare la fondul funciar.
Textul citat se aplică hotărârilor judecătoreşti date în plângerile formulate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene sau ordinului prefectului şi celor date în acţiuni care privesc constituirea, reconstituirea dreptului de proprietate ori constatarea nulităţii titlului de proprietate, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991.
Or, în prezenta cauză, litigiul care are ca obiect revendicarea unor imobile, nu este în materia fondului funciar, în sensul art. III din Legea nr. 195/2004, aşa cum greşit s-a reţinut prin hotărârea atacată.
Prin acţiunea întemeiată pe art. 480 C. civ., recurenţii-reclamanţi îşi valorifică dreptul de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul cererii (teren şi construcţii), iar instanţele competente material să soluţioneze cauza în fond şi căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate se stabilesc în raport de prevederile art. 1 şi urm. C. proc. civ., competenţa fiind determinată de valoarea imobilelor revendicate.
De aceea, faţă de valoarea imobilelor de 5.457.230.254 lei, precizată de recurentul-pârât prin adresa nr. 8589 din 7 noiembrie 2005, conform art. 3 alin. (2) C. proc. civ, competentă să soluţioneze apelul este Curtea de Apel Piteşti, şi nu Tribunalul Vâlcea, în favoarea căruia s-a declinat competenţa prin hotărârea atacată.
Pentru considerentele expuse, fără a se analiza celelalte susţineri, vor fi admise recursurile, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Piteşti, pentru soluţionarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii L.A., L.N.N., L.O., L.V., T.A. şi intervenientul Consiliul judeţean Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 1577 A din 2 iulie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 944/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9402/2005. Civil → |
|---|
