ICCJ. Decizia nr. 8771/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8771
Dosar nr. 3231/200.
Şedinţa de la 3 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, la data de 18 februarie 2004, reclamantul M.M. a cerut ca pârâtele Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara să fie obligate să îi răspundă în scris şi motivat, susţinând că, prin petiţia datată 18 decembrie 2003, a cerut să-i fie comunicată poziţia oficială referitoare la notificare şi prin neprimirea vreunui răspuns este grav prejudiciat, pentru că nu are posibilitatea să intre în timp util „în posesia bunurilor revendicate în temeiul Legii nr. 10/2001".
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 301 din 9 martie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Tribunalul a calificat cererea, conform art. 84 C. proc. civ. ca o acţiune pentru realizarea unei obligaţii de a face, respectiv emiterea dispoziţiei motivate, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi a reţinut că, potrivit art. 24 şi art. 31 din lege, asemenea cereri nu sunt date în competenţa tribunalelor. Tribunalele au competenţa soluţionării numai în ipoteza în care deja s-a emis o dispoziţie prin care a fost soluţionată notificarea.
Primind dosarul, Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 4213 din 12 mai 2004, a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Timişoara pentru regulator de competenţă.
Judecătoria a reţinut că, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii şi faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.
În speţă, reclamantul a cerut ca Primăria municipiului Timişoara, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să-i comunice poziţia oficială a comisiei, referitor la notificarea trimisă în baza prevederilor art. 20 din lege.
De aceea, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, judecarea acţiunii este de competenţa Tribunalului Timiş.
Prin Decizia civilă nr. 164 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa materială de soluţionare a acţiunii în primă instanţă în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă, reţinând că demersul judiciar al reclamantului, prin care solicită ca pârâţii să emită un răspuns la notificare, are ca temei dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin notificare, petentul a cerut să-i fie restituit imobilul identificat în C.F. Timişoara, precum şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru casa demolată.
Prezenta acţiune a fost promovată, pentru că unitatea notificată nu a respectat termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar, conform art. 24 din lege, competenţa de soluţionare a litigiilor care au ca temei această lege, revine secţiei civile a tribunalului.
Se mai reţine, că cererea formulată de reclamant are conţinutul unei acţiuni pentru obligarea primarului la emiterea dispoziţiei şi că toate cererile şi acţiunile care se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt de competenţa tribunalelor ca instanţe de fond.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Consiliul local al municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara care, invocând art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţin că printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a reţinut că toate litigiile care decurg din aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt de competenţa tribunalului.
Arată recurenţii, că obiectul litigiului îl constituie obligarea primarului la emiterea dispoziţiei privind soluţionarea notificării pentru imobilul din Timişoara, însă Legea nr. 10/2001 stabileşte competenţa tribunalului numai în cazul contestaţiilor formulate împotriva dispoziţiei emise de primar. Or, în cauză, reclamantul a formulat acţiune în obligaţie de a face, care trebuie soluţionată de Judecătoria Timişoara, potrivit art. 1073 C. civ.
Intimatul M.M. a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, susţinând că cererea se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nefiind o acţiune în obligaţie de a face.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurenţi fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Faţă de prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (3) din legea republicată], competenţa specială a secţiei civile a tribunalului este stabilită numai pentru litigiile care au ca obiect atacarea în justiţie a dispoziţiei sau deciziei motivate, emisă de unitatea notificată şi nu pentru toate acţiunile civile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cum s-a reţinut prin hotărârea atacată.
Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi referitoare la acţiunile prin care persoana îndreptăţită, care nu a primit răspuns la notificare în termenul prevăzut de lege, atacă în justiţie atitudinea omisivă a persoanei juridice notificate, însă asemenea acţiuni, cum este şi cea formulată în cauză, sunt de competenţa secţiei civile a tribunalului, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată.
Lipsa răspunsului persoanei juridice notificate nu constituie doar o neexecutare a obligaţiei legale de a face, aşa cum susţin recurenţii, iar instanţa investită cu acţiune împotriva refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a emite Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată trebuie să verifice atât calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cât şi existenţa obligaţiei de a răspunde la notificare pentru persoana notificată., în raport de prevederile legii.
De aceea, în virtutea principiului simetriei, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea prin care se contestă dispoziţia sau Decizia motivată, este competentă să soluţioneze şi acţiunea prin care se atacă în justiţie refuzul persoanei notificate de restituire în natură a imobilului, care, de regulă, se manifestă prin lipsa răspunsului la notificare.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 164 din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9333/2005. Civil. Drept de autor. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9/2005. Civil → |
|---|
