ICCJ. Decizia nr. 9459/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9459
Dosar nr. 19036/33/2005
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la 28 iunie 2005, reclamanta T.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, anularea dispoziţiei de respingere a notificării, să se constate nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului situat în Cluj-Napoca, judeţ Cluj, restituirea în natură a unei cote de ¼ din acest imobil, rectificarea C.F. Cluj-Napoca în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi întabularea reclamantei.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul revendicat a fost preluat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974. În acea perioadă era în vigoare Constituţia din 1965 care prevedea în art. 36 că dreptul de proprietate este ocrotit.
Prin sentinţa civilă nr. 1124 din 8 noiembrie 2005 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat Dispoziţia nr. 1360 din 31 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca şi a dispus restituirea în natură cotei de ¼ din imobilul în litigiu şi rectificarea C.F. Cluj-Napoca prin întabularea dreptului de proprietate al reclamantei. A fost respinsă acţiunea împotriva pârâtei Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Decretul nr. 223/1974 s-a fundamentat pe ideea că în RSR construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară, concepţie neconstituţională, raportat la dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Constituţie.
Dispoziţiile decretului contravin Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de RSR în 1974, care consacră în art. 12 dreptul fiecărui om la libera circulaţie şi de a-şi alege liber reşedinţa, restrângând dreptul cetăţenilor la libera circulaţie.
Preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, aşa cum este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998. În consecinţă, prevederile Normelor metodologice sunt nelegale, adăugând la lege.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 90 A din 16 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că prin prisma art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Decretul nr. 223/1974 nu poate fi considerat ca fiind un titlu valabil de preluare, acesta încălcând flagrant dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Constituţia din 1965.
Decretul nr. 223/1974 contravenea flagrant prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 12 decembrie 1948, precum şi prevederilor Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de RSR în 1974 şi care consacrau dreptul fiecărui om la libera circulaţie şi dreptul de a-şi alege liber reşedinţa.
În consecinţă preluarea s-a făcut fără titlu valabil iar reclamanta are dreptul la restituirea în natură. Apelantul nu a făcut dovada că reclamantei i-ar fi fost plătite despăgubiri, iar aceasta a dat declaraţii autentificate în sensul că nu a primit despăgubiri pentru imobilul preluat.
Împotriva acestei hotărâri apelantul pârât a declarat recurs, critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Prin Decizia nr. 282/1981 emisă în baza Decretului nr. 223/1974, imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului cu plată, cuantumul despăgubirilor fiind de 20.000 lei. Faptul că reclamanta a încasat sau nu aceste despăgubiri este irelevant, întrucât acest aspect ţine de conduita proprie a acesteia şi nu poate fi reţinut ca o culpă a Statului Român.
Faţă de prevederile art. 1.4. lit. B) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea imobilului reclamantei nu a fost abuzivă, aceasta fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara.
În speţă nu s-a probat incidenţa dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001. Întrucât reclamanta s-a stabilit în Germania se prezumă că aceasta a primit despăgubiri din partea Statului German.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, preluarea în temeiul Decretului nr. 223/1974 neputând fi valabilă.
Analizând hotărârea instanţei de apel, în limitele criticii formulate şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Este necontestat faptul că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a fost preluat de stat în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974. Or, la acea dată era în vigoare Constituţia din 1965 care, prin art. 36, ocrotea dreptul de proprietate personală.
Potrivit acestui text, dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile şi economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea şi terenul pe care ele se află, precum şi bunurile de uz şi confort personal.
Decretul nr. 223/1974 prevedea în art. 1 că, în Republica Socialistă România construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară. Potrivit art. 2, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală. Construcţiile aparţinând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din ţară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară, trec fără plată în proprietatea statului. Terenurile aferente construcţiilor prevăzute la alineatele precedente trec în proprietatea statului în condiţiile art. 13 din Legea cu privire la fondul funciar.
În aceste condiţii, nu se poate susţine că decretul respecta prevederile constituţionale enunţate.
Mai mult, anterior adoptării Decretului nr. 223/1974, România ratificase Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 care, în art. 17 alin. (1) şi (2) prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât şi în asociaţie cu alţii şi nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa, art. 13 consacrând dreptul oricărei persoane de a circula liber, inclusiv de a-şi părăsi propria ţară.
Faţă de cele ce preced, aprecierile privitoare la legalitatea preluării de către stat a imobilului proprietatea contestatoarei sunt corecte.
Pe de altă parte, hotărârea de guvern prin care s-au adoptat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data înregistrării recursului, nu făcea nici o distincţie asupra legalităţii preluării potrivit Decretului nr. 223/1974 după cum s-au acordat sau nu despăgubiri. Aşadar, actul Guvernului adaugă la lege, motiv pentru care nu poate fi avut în vedere în aprecierea legalităţii titlului statului.
Nu este întemeiată nici susţinerea privitoare la existenţa unei prezumţii conform căreia reclamanta ar fi primit despăgubiri din partea Statului German.
Conform art. 1199 C. civ., prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Art. 1200 C. civ., enumeră, cu titlu de prezumţii legale, actele ce legea le declară nule pentru ca le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale; în cazurile când legea declară ca dobândirea dreptului de proprietate sau liberaţiunea unui debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate; puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat. Iar potrivit art. 1203, prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie sa se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii, care sa aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumţiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori, afara numai dacă un act nu este atacat ca s-a făcut prin frauda, dol sau violenta.
Faptul că reclamanta ar fi primit despăgubiri de la Statul German nu poate fi considerat nici prezumţie legală nici judecătorească, valoarea obiectului litigiului fiind mai mare de 250 lei, astfel încât nu ar fi admisibilă proba testimonială.
Faptul cunoscut este acela că reclamanta s-a stabilit în Germania. Acesta nu poate fi extins asupra faptului necunoscut privitor la încasarea de despăgubiri, care, oricum, nu ar fi fost de natură decât să atragă obligarea reclamantei la restituirea valorii actuale a despăgubirilor.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 90 A din 16 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9431/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9170/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
