ICCJ. Decizia nr. 946/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 6107 E din 3 mai 2004 la înalta Curte de Casație și Justiție, SC R.I.P.S. SRL Timișoara a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 2711 din 6 aprilie 2004 pronunțată în dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1281/2002 cu mențiunea că va depune motivele, după motivarea deciziei.
Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2004, când s-a prezentat contestatoarea prin reprezentant fără delegație în dosar, s-a consemnat precizarea făcută de acesta că motivele contestației în anulare au fost trimise prin poștă, astfel cum rezultă din copia de pe confirmarea de primire pe care este aplicată ștampila înaltei Curți de Casație și Justiție și pentru care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru ca acestea să fie depuse la dosarul cauzei.
La termenul din 8 februarie 2005, când a fost soluționată cauza, contestatoarea, pe lângă faptul că nu s-a mai prezentat, nu a depus o copie a motivelor contestației și nici pe confirmarea de primire depusă la dosar, nu este precizat înscrisul care a fost expediat înaltei Curți de Casație și Justiție de către contestatoare, în sensul ca aceasta să facă dovada depunerii motivelor contestației în anulare.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Pe această cale se urmărește repararea greșelilor materiale evidente privind actele de procedură. Prin ea se tinde la anularea unei hotărâri irevocabile, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. ce prevăd strict și limitativ, motivele pentru care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare.
Față de cele arătate se constată că în speță, nu s-au depus motivele contestației în anulare și nici nu s-a făcut dovada expedierii contestației în anulare până la data judecării pricinii.
în speță, nefiind incidente prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare nefiind motivată, aceasta a fost respinsă ca nefondată.
← ICCJ. Decizia nr. 922/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 949/2005. Civil → |
---|