ICCJ. Decizia nr. 810/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 105 din 7 ianuarie 2004 pe rolul Judecătoriei Moreni, reclamanții V.C. și R.E. au chemat în judecată pe pârâtul M.D., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea actului de adjudecare încheiat de executorul judecătoresc P.B. de pe lângă Judecătoria Moreni, în dosarul de executare nr. 375/2002, la data de 4 iulie 2004.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin actul de adjudecare, pârâtul a devenit proprietarul suprafeței de 34,56 mp teren, pe care este edificată o construcție în suprafață de 13 mp din cărămidă și paiantă și acoperită cu tablă, cât și a suprafeței de 779,35 mp teren, imobilele fiind situate în intravilanul comunei Vlădeni, județul Dâmbovița.
Reclamanții au arătat că au convenit cu pârâtul ca în contul sumei de 25.000.000 lei să li se restituie imobilele din actul de adjudecare și pe care au și achitat-o, așa cum rezultă din recipisa nr. 36 din 30 octombrie 2003 emisă de C.E.C. unitatea Moreni - Dâmbovița. întrucât pârâtul a fost de acord cu această înțelegere, consideră că se impune anularea actului de adjudecare.
Prin sentința civilă nr. 89 din 9 februarie 2004, Judecătoria Moreni a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 1321 din 26 aprilie 2004.
Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut că prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului care a făcut obiectul urmăririi silite s-a transmis de la debitorii-reclamanți la creditorul-pârât.
Au mai reținut instanțele că este incontestabil că la data de 30 octombrie 2003, prin recipisa C.E.C. nr. 36 s-a achitat de către debitori suma de 25 milioane lei, dar acordul ulterior al părților nu se poate materializa decât printr-un act autentic, eventual o vânzare de la actualul proprietar, adjudecatarul, către reclamanți.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții, susținând în esență că atât decizia recurată cât și sentința instanței de fond au fost pronunțate făcându-se o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, instanțele nepronunțându-se asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru soluționarea pricinii.
Au susținut recurenții că instanțele nu au avut în vedere faptul că intimatul posedă în prezent atât imobilele, cât și contravaloarea acestora și că față de împrejurarea că intimatul-pârât, deși citat cu mențiunea prezentării la interogatoriu, nu s-a prezentat la termenul fixat, instanțele în mod greșit nu au dat eficiență dispozițiilor art. 225 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
în primul rând, este de observat că recursul nu a fost structurat conform dispozițiilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.
Este necesar a preciza că pct. 11 al art. 304 care se referă la un motiv de netemeinicie a acțiunii, respectiv "o apreciere eronată a probelor administrate" a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. în consecință, susținerile din recurs care s-ar putea baza pe acest motiv, nu mai pot fi analizate.
Susținerea din recurs prin care se invocă faptul că instanțele "nu s-au pronunțat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare în soluționarea pricinii" ar putea fi interpretată că s-ar întemeia pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ, dar nu este fondată, pentru următoarele considerente:
în mod corect au reținut instanțele că înțelegerea despre care reclamanții pretind că ar fi intervenit între aceștia și pârâtul adjudecatar al imobilelor nu poate constitui motiv de anulare a actului de adjudecare.
Prin actul de adjudecare încheiat la data de 4 iulie 2003 în dosarul de executare nr. 375/2002 al executorului judecătoresc P.B. de pe lângă Judecătoria Moreni, proprietatea imobilelor s-a transmis de la debitor la adjudecatar, de la această dată adjudecatarul bucurându-se de toate drepturile ce i le conferă calitatea de proprietar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 518 C. proc. civ.
Este de necontestat că la data de 30 octombrie 2003, prin recipisa C.E.C. nr. 36 s-a achitat de către debitori suma de 25 milioane lei, reclamanții susținând că această sumă reprezintă contravaloarea terenurilor și a construcției adjudecate.
în mod corect au reținut instanțele că această plată nu poate constitui un motiv de anulare a actului de adjudecare, întrucât intimatul-pârât a devenit proprietarul imobilelor care au aparținut recurenților-reclamanți, iar acordul ulterior al părților nu se poate materializa decât printr-un act autentic, eventual o vânzare de la actualul proprietar, adjudecatarul, către recurenții-reclamanți.
Față de aceste considerente Curtea constată că atât hotărârea instanței de fond, cât și cea a instanței de apel au fost formulate în urma analizării întregului material probator, astfel că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 949/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 919/2005. Civil → |
|---|
