ICCJ. Decizia nr. 9524/2005. Civil. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9524

Dosar nr. 7867/2005

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Bacău s-a formulat de către revizuientul B.G. cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1063/2004 pronunţată de aceeaşi instanţă, invocându-se prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

S-a invocat faptul că pe data de 25 august 2004 a fost demis din funcţie preşedintele Tribunalului Bacău care ar fi influenţat hotărârile pronunţate în cauză, instanţele nesoluţionând în mod corect litigiul.

Prin Decizia civilă nr. 1404 din 28 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul B.G. împotriva deciziei civile nr. 1063/2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 2526/2004 în contradictoriu cu intimata H.S. A fost obligat revizuientul către intimată la plata sumei de 30.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea a reţinut că prin Decizia civilă nr. 1063 din 28 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău au fost respinse ca nefondate ambele apeluri, atât ale pârâtului B.G. cât şi al reclamantei H.S., împotriva sentinţei civile nr. 1850 din 22 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 11265/2003.

Faţă de motivele invocate, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile art. 322 pct. 4.

Împotriva deciziei civile nr. 1404 din 28 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-a formulat recurs de către revizuientul B.G., arătându-se că s-a făcut o corectă aplicare a legii, potrivit cotidianului de Bacău din 2 august 2004 în justiţia din Bacău există corupţie iar articolul nu a fost infirmat.

Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, care se încadrează în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. şi a fost susţinută pe motivele reţinute mai sus.

Art. 322 pct. 4 C. proc. civ. prevede că revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.

Punctul 4 al art. 322 C. proc. civ. cuprinde teza finală în urma modificării intervenită prin art. I pct. 123 din OUG nr. 138/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005.

După cum rezultă din textul legal, pentru a se reţine aplicabilitatea art. 322 pct.4 C. proc. civ. era necesar ca un magistrat care a soluţionat cauza respectivă să fi fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

După cum rezultă din conţinutul cererii de revizuire, cu toate că nu se face nici o dovadă în sensul aplicării sancţiunii disciplinare, magistratul la care se face referire nu a participat la soluţionarea cauzei respective.

Curtea constată astfel că s-a reţinut în mod corect de către instanţa de revizuire că nu sunt îndeplinite în cauză cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, apreciind că motivele formulate în cadrul recursului nu sunt fondate, Curtea urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva deciziei civile nr. 1404 din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9524/2005. Civil. Revizuire. Recurs