ICCJ. Decizia nr. 9569/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9569
Dosar nr. 19954/2004
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2004 la Tribunalul Timiş reclamanţii G.F.I.I. şi O.V.C. au chemat în judecată pe Primarul municipiului Timişoara, solicitând anularea dispoziţiei nr. 2569 din 22 decembrie 2003, prin care s-a respins restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara.
În drept au invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În motivare reclamanţii au susţinut că au demonstrat cu acte doveditoare ortografia corectă a numelui şi prenumelui lor şi că s-au depus actele necesare din care rezultă calitatea de persoane îndreptăţite.
La data de 18 martie 2004 s-au formulat cereri de intervenţie accesorie în sprijinul intimatului de către SC M.D. SRL, SC D.S. şi SC X.R. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 554 din 6 mai 2004 Tribunalul Timiş a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 2569 din 22 decembrie 2003 şi a dispus reluarea procedurii administrative. A respins cererile de intervenţie.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în certificatele de moştenitor s-au strecurat greşeli de ortografie, dar că acestea au fost clarificate şi că reclamantele au demonstrat calitatea de persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienţii şi pârâtul.
În ambele apeluri s-a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei constatări a calităţii reclamantelor de moştenitoare ale fostului proprietar tabular Reclamantele sunt fiice dintr-o altă căsătorie a soţiei proprietarului, aşa încât greşit a reţinut instanţa că reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 1950 din 22 septembrie 2004 Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile şi a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că reclamantele nu au dovedit calitatea de moştenitoare ale fostului proprietar tabular ca urmare a celor două succesiuni succesive de la acesta la soţia sa (mama reclamantelor) şi de la aceasta la reclamante.
Reclamantele nu au vocaţie succesorală faţă de proprietarul iniţial (H.I., tată vitreg), ci doar faţă de mama lor, care nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului.
La data decesului lui H.I. imobilul nu se afla în patrimoniul său.
Împotriva acestei decizii reclamantele au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că soţia are vocaţie succesorală indiferent dacă la data decesului soţului imobilul era sau nu în patrimoniul său.
Decizia curţii de apel mai este criticată pentru că nu a analizat neconcordanţele de nume ale reclamantelor.
De asemenea, instanţa nu a analizat situaţia imobilului, în care în prezent intervenienţii ocupă câteva camere, restul fiind liber.
Prin întâmpinare Primarul municipiului Timişoara a solicitat respingerea recursului.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor urma.
Sub un prim aspect instanţa de fond a stabilit corect în baza probelor că imobilul a fost preluat abuziv de la proprietarul iniţial şi este pe deplin conturată ipoteza prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamantele bucurându-se de beneficiile acestui articol care dispune „De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite", fiind clarificat şi aspectul numelor şi prenumelor reclamantelor şi mamei acestora.
La data decesului lui H.I. (1974) imobilul preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 nu putea fi în patrimoniul său, situaţie ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte art. 22 din legea amintită dispune că actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi în cazul moştenitorilor care atestă această calitate vor fi depuse ca anexă la notificare odată cu aceasta sau într-un anumit termen ce a fost ulterior prelungit prin lege.
Legea nu interzice ca după formularea cererii de chemare în judecată şi ulterior pe tot parcursul judecăţii reclamanţii să depună acte în dovedirea dreptului pretins.
Instanţa de apel a manifestat în general lipsă de rol activ în sensul art. 129 C. proc. civ., nu a făcut o judicioasă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 şi pentru considerentele ce preced recursul va fi admis.
Instanţa de trimitere va face aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare prin suplimentarea probelor se va clarifica situaţia de fapt cu privire la imobil.
Cu ocazia rejudecării apelurilor vor fi analizate şi celelalte critici invocate în prezentul recurs.
Aşa fiind recursul va fi admis, va fi casată Decizia recurată şi va fi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor în sensul celor ce preced şi cu îndrumarea ca instanţa de rejudecare să facă o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în raport de ansamblul probelor administrate şi de situaţia de fapt la data judecării pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii G.F.I.I. şi O.V.C. împotriva deciziei nr. 1950 din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4269/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4112/2005. Civil → |
|---|
