ICCJ. Decizia nr. 9555/2005. Civil

Judecătoria sectorului 1, prin sentința civilă nr. 7397 din 26 noiembrie 2001 a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții G.G. și G.R. prin care a solicitat evacuarea pârâtului M.I. din apartamentul nr. 3, situat în București, pentru lipsă de titlu; a anulat, ca netimbrată cererea reconvențională și a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității lucrului judecat.

Prin decizia civilă nr. 590 A din 25 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți-pârâți G.

Apelanții-reclamanți au formulat recurs împotriva deciziei mai sus arătate, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., întrucât instanța de apel în mod eronat a considerat prelungirea de drept a contractului de închiriere conform O.G. nr. 40/1999 câtă vreme nu a existat nici o notificare din partea chiriașului, iar probele administrate nu au fost analizate.

înalta Curte, deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., va reține cele ce urmează:

Prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, s-a dispus ca "recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a acestei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" [art. II alin. (3)].

Ca atare, față de dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ. recursul declarat de reclamanții G.G. și G.R. a fost trimis spre soluționare Curții de Apel București.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9555/2005. Civil