ICCJ. Decizia nr. 9562/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 9 iulie 2003, la Tribunalul Călărași, reclamanta R.R. București, filiala C. Constanța a chemat în judecată pârâta Biblioteca Județeană "Al. Odobescu" Călărași solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se constate dreptul de administrare al reclamantei asupra cinematografului "Victoria" din Călărași și de constatare a lucrului închiriat, precum și să fie obligată pârâta să evacueze, fără condiții, cinematograful pe care-l ocupă fără drept.
în cuprinsul acțiunii reclamanta a arătat că a închiriat pârâtei imobilul aflat în litigiu la 17 februarie 1997, contractul de închiriere fiind prelungit succesiv până la 1 ianuarie 2003, dar pârâta continuă să ocupe spațiul comercial fără un titlu locativ legal.
Soluționând litigiul, în primă instanță, Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2120 din 16 septembrie 2003, a respins acțiunea formulată de reclamantă cu motivarea că acțiunea în constatare nu este admisibilă câtă vreme reclamanta putea cere realizarea dreptului, iar, pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit vreun interes să ceară evacuarea pârâtei dintr-un imobil ce face parte din domeniul public al județului Călărași.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 52-A din 15 ianuarie 2004, a respins ca nefundat apelul declarat de reclamantă, cu reținerea, în considerente, a acelorași argumente dezvoltate și prin hotărârea primei instanțe.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta susținând că:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii cât timp actele dosarului atestă că cinematograful se află în administrarea reclamantei;
- decizia a fost dată în aplicarea greșită a legii, ca urmare a neexercitării, de către instanță, a rolului activ pentru stabilirea adevărului;
- acțiunea în constatare, exercitată în cauză, este admisibilă.
Recursul declarat este întemeiat.
Pe parcursul procesului reclamanta și pârâta au fost de acord că litigiul s-a declanșat în urma neînțelegerilor apărute în legătură cu un spațiu (sală de cinematograf) pentru care au încheiat contract de închiriere, pârâta achitând, până în anul 2002, chirie pentru spațiul respectiv.
Pentru reclamantă, spațiul aflat în litigiu avea, neîndoielnic, o destinație comercială.
Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta a invocat existența între părți a unor raporturi contractuale comerciale, motiv pentru care reclamanta a și încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă (fila 14 din dosarul primei instanțe), potrivit art. 7201C. proc. civ.
Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, contractanții sunt supuși, în ce privește acest act, legii comerciale așa cum se prevede în art. 56 C. com.
în atari condiții, instanța de apel, ca de altfel și prima instanță, era datoare ca, mai înainte de a soluționa fondul litigiului, să examineze și să se pronunțe asupra naturii juridice a cauzei, după ce această chestiune era pusă în discuția părților. în măsura în care se stabilea că natura juridică a cauzei este comercial, litigiul trebuia trimis spre soluționare secției comerciale a instanței.
Considerentele expuse impun, în temeiul art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la secția comercială a aceleiași curți de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9570/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9563/2005. Civil → |
|---|
