ICCJ. Decizia nr. 9576/2005. Civil

Prin sentința nr. 132 din 24 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea C.A., a fost anulată parțial dispoziția nr. 8634 din 29 octombrie 2002 emisă de Primăria municipiului Craiova și a fost dispusă restituirea în natură a terenului în suprafață de 365,40 mp, situat în Craiova, județul Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul a cărui restituire a fost solicitată de contestatoare în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost expropriat prin Decretul nr. 401 din 28 octombrie 1983, iar conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, suprafața de teren de 365,40 mp a rămas liberă.

Apelul declarat împotriva sentinței tribunalului de Consiliul local al municipiului Craiova, prin primar, a fost respins, prin decizia nr. 3566 din 26 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Craiova, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, că prin Decretul nr. 401 din 28 octombrie 1983 imobilul a fost preluat de stat pentru cauză de utilitate publică, în vederea construirii unor blocuri de locuințe și a utilităților aferente, iar suprafața de teren, restituită contestatoarei este afectată de detalii de sistematizare fiind ocupată de alei de acces ale blocurilor și zonă verde.

Recursul este nefondat.

Conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situația în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică, din suplimentul la acesta, întocmite de expertul M.P. la instanța de fond ( filele 108-110 și 131), din suprafața totală de teren de 980 mp, doar cea de 350 mp este ocupată de blocuri, iar suprafața de 365,40 mp, este liberă de construcții și nu este afectată de detalii de sistematizare.

în atare situație se constată că instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond a făcut o corectă aplicare a textului de lege susmenționat dispunând restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă.

De astfel, în faza de recurs, pârâta s-a conformat hotărârii atacare, în sensul că a emis dispoziția nr. 5980 din 23 martie 2005, prin care a dispus restituirea către contestatoare, în natură, a terenului în suprafață de 365,40 mp, situat în Craiova teren ce formează obiectul litigiului.

în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9576/2005. Civil