ICCJ. Decizia nr. 9766/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 mai 1999, ulterior precizată, reclamanta A.T.T.T.Ș. Deva a chemat în judecată pe pârâții S.N.P. R. SA Deva, SC S. SA Deva, Consiliul Local Vața de Jos și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a protocolului privind transmiterea cu plată a fondurilor fixe din stațiunea Vața Băi de la SC S. SA Deva la RA R. cu privire la pavilionul administrativ asupra căruia să se constate dreptul de administrare al reclamantei; să se dispună rectificarea C.F. Vața Băi în sensul radierii intabulării dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în fața ștrandului și lateralul acestuia; să se stabilească linia de hotar între imobilele aflate în administrarea reclamantei și imobilele proprietatea pârâtei S.N.P. R.; să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 756/1994 încheiat între Consiliul Local Vața de Jos și pârâta S.N.P. R. S.A., în partea referitoare la suprafața de 2500 mp teren.
Fiind astfel investit, Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 55 din 22 martie 2001, a respins acțiunea reclamantei, cu obligarea acesteia la 3.200.000 lei cheltuieli de judecată câtre pârâta S.N.P. R. SA Deva.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin decizia nr. 52 din 1982 a fostului Consiliu Popular Județean Hunedoara s-a transmis din administrarea O.J.T. Hunedoara în administrarea Școlii Sportive Deva pavilionul nr. 15 situat în comuna Vața de Jos cu o valoare de inventar de 705.509 lei și nr. 1048, precum și terenul aferent în suprafață de 671 mp.
Ulterior, în baza referatului Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara, prin decizia nr. 116/1983 a fostului Consiliu Popular Hunedoara s-a transmis din administrarea Clubului Școlar Sportiv Deva în administrarea A.P.T.Ș. Deva imobilul pavilion nr. 14 din Vața de Jos cu nr. inventar 1003, valoare de 909.706 lei și terenul aferent de 2500 mp.
Prin H.G. nr. 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism și în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind organizarea unităților de stat ca regii autonome și societăți comerciale, departamentul turismului a emis Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 prin care imobilele prevăzute în anexa ordinului devin proprietatea SC S. SA ce s-a înființat.
în această anexă la poziția 16 se regăsește nominalizat și pavilionul administrativ în litigiu alături de alte bunuri. La rândul său, această societate încheie cu pârâta S.N.P. R. Deva la 15 decembrie 1992 protocolul prin care transmite cu plată fondurile fixe din stațiunea Vața Băi în valoare de 143.046.956 lei aceste imobile.
în aceste împrejurări actul translativ de proprietate încheiat între pârâte se susține de către reclamantă că este nelegal în ceea ce privește clădirea denumită pavilion administrativ și suprafața de 2500 mp.
Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate și nu a atacat Ordinul nr. 154/1991, așa încât, pârâta SC S. SA Deva putea dispune legal de bunurile nominalizate în anexa ordinului ce conferea proprietatea.
S-a mai reținut că în aceste condiții protocolul atacat de reclamantă este valabil și nu s-a dovedit existența vreunui caz de nulitate absolută sau relativă, a acestuia, iar reclamanta nu este îndreptățită să ateste actul deoarece este un terț față de contract.
în fine, nefiind întemeiată cererea privind constatarea nulității protocolului, nu sunt întemeiate nici celelalte capete de cerere.
Din probele administrate instanța de fond a reținut că vechea clădire ce constituia pavilionul administrativ nu mai există, deoarece a fost anterior demolat de către pârâta R. care în prezent a edificat o nouă construcție.
Soluția pronunțată de prima instanță a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin decizia civilă nr. 205 A din 11 decembrie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta A.T.T.T.Ș. Hunedoara invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., așa cum le-a precizat în ședința publică de la 25 noiembrie 2005.
Se susține că potrivit punctului 29 din lista anexă la Legea nr. 213/1998 terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea instituțiile publice subordonate ministerelor, alcătuiesc domeniul public de interes național al statului. Cum, recurenta-reclamantă este subordonată Ministerului Educației și Cercetării, are personalitate juridică și un drept de administrare asupra domeniului public de interes național care aparține Ministerului Educației și Cercetării, ce trebuia introdus în cauză de către instanța de apel, în virtutea rolului activ.
Mai susține că în mod greșit instanțele au reținut că nu ar fi lovit de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare cuprins în protocolul încheiat între SC S. SA Deva și S.N.T. R. SA Deva, deși imobilul înstrăinat face parte din domeniul public al statului, dar și pentru că pentru terenul aferent actul nu s-a încheiat în forma autentică prevăzută de art. 46 din Legea nr. 18/1991.
De vreme ce imobilul pavilion nr. 14 s-a transcris din administrarea O.J.T. Hunedoara în administrarea Școlii Sportive Deva prin decizia nr. 52/1982 a fostului Consiliu Popular al județului Hunedoara, legal, nu mai putea fi în patrimoniul pârâtei la data reorganizării în societate comercială.
Greșit s-a reținut că imobilul ce i-a fost transmis prin transfer prin decizia nr. 116/1988 a fostului Consiliu Județean Hunedoara de la Școala Sportivă Deva sub denumirea "pavilion nr. 14" ar fi revenit în patrimoniul SC S. SA Deva prin actul de înființare al societății, deși recurenta-reclamantă a folosit netulburată acest imobil până în anul 1999.
în fine, recurenta mai susține că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).
Susține, astfel, că deși a dovedit că imobilul Tabăra Școlară Vața a funcționat efectiv tabără școlară până în luna noiembrie 1999 cu facturile emise de Primăria Vața, cu comenzile SC A.C. SRL Deva care a închiriat de la acest spațiu, cu declarațiile martorilor, cu certificatul de urbanism nr. 163/3569/1998 emis de Consiliul județean Hunedoara, ambele instanțe au ignorat aceste dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică prin care se reproșează instanței de apel lipsa rolului activ prin aceea că nu a dispus introducerea în cauză a Ministerului Educației și Cercetării, aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care, conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face dovezi noi, față de acțiunea introductivă de instanță, așa cum în mod just a reținut și instanța de apel.
Susținerea că în vederea stabilirii naturii juridice a bunului litigios instanțele au ignorat prevederile Legii nr. 213/1998 nu poate fi nici ea primită, întrucât actul juridic atacat, a fost încheiat la data de 15 decembrie 1992, anterior apariției legii invocate, când imobilul litigios ce constituie obiectul acestuia era supus reglementărilor în vigoare la acea dată. De aceea, statul, prin organele abilitate putea dispune de acest bun imobil, iar cu privire la terenul de sub construcții este proprietate de stat, fiind administrat în teritoriu de Consiliul Local Vața care, în calitate de reprezentant al statului a concesionat pârâtei terenul conform contractului nr. 756/1994.
Susținerea recurentei potrivit căreia de vreme ce imobilul pavilion nr. 14 s-a transmis din administrarea O.J.T. Hunedoara în administrarea Scolii Sportive Deva prin decizia nr. 52/1982 a fostului Consiliu popular al județului Hunedoara, și deci, la data reorganizării pârâtei SC S. SA în societate comercială bunul nu se afla în patrimoniul acesteia, nu poate fi nici ea primită.
Și aceasta, întrucât, așa cum în mod just au reținut și cele două instanțe, prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 emis de Departamentul Turismului (neatacat de reclamantă) imobilele prevăzute în anexa ordinului, inclusiv cel în litigiu, devin proprietatea SC S. SA, ce se înființase prin H.G. nr. 1041/1990, care, ulterior, la 15 decembrie 1992, încheie cu pârâta R. Deva protocolul prin care transmite cu plată și imobilul pavilion nr. 14, protocol valabil încheiat, recurenta-reclamantă nefăcând dovada nici unui motiv de nulitate absolută sau relativă a acestui act și de acces, corect s-a reținut că nu este îndreptățit să-l atace, fiind terț față de contract.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. (abrogat prin Legea nr. 219/2005) se constată a fi neîntemeiat, în condițiile în care, pentru considerentele expuse anterior, dovezile la care face referire recurenta-reclamantă, nu erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii așa cum în mod just a reținut și instanța de apel.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și a fost respins în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9768/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9725/2005. Civil → |
|---|
