ICCJ. Decizia nr. 9767/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 10 iunie 2002 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantul C.M. a chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Călărași (și ulterior și pe SC C. SA Călărași), solicitând ca prin sentința ce se va pronunța:
- să i se recunoască dreptul pretins conform Legii nr. 10/2001 asupra unei suprafețe de teren de 800 mp;
- să-i fie soluționată notificarea formulată în temeiul actului normativ menționat, prin emiterea deciziei (dispoziției) de retrocedare în natură;
- să se stabilească daune cominatorii până la îndeplinirea obligației prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2040 din 22 noiembrie 2002 a respins acțiunea față de pârâta Primăria municipiului Călărași ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
în ceea ce o privește pe pârâta SC C. SA Călărași s-a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă însă acțiunea față de ea s-a respins ca inadmisibilă.
Pentru pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență că:
- nu Primăria municipiului Călărași este deținătoare a terenului, ci pârâta SC C. SA Călărași;
- reclamantul nu este singurul moștenitor al autoarei sale, astfel că nu putea formula acțiunea în justiție, care are caracterul unui act de dispoziție;
- în cauză nu a fost încă emisă o decizie (dispoziție) administrativă, astfel încât prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de către reclamant, care a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, și de pârâta SC C. SA Călărași, ce a arătat că nu există dovezi în sensul că terenul în litigiu s-ar afla în posesia sa, au fost respinse ca nefondate, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia nr. 220 din 14 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și afirmând în esență că, printr-o motivare deficitară și contradictorie, s-a adoptat o soluție care contravine prevederilor Legii nr. 10/2001. Intimata Primăria municipiului Călărași a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este întemeiat.
Prima instanță a soluționat în mod greșit cauza pe excepție, nerezolvând fondul litigiului datorită aplicării eronate a unor principii de drept iar Curtea de Apel, cu o motivare la fel de deficitară, a confirmat-o.
Astfel, s-a considerat în mod greșit că o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, având ca principal capăt de cerere o obligație de a face, constituie un act de dispoziție supus regulii unanimității. Dincolo de aspectele teoretic referitoare la calificarea chiar acțiunii în revendicare ca un act de dispoziție ori, dimpotrivă, de administrare (ce exced sfera cauzei de față), este cert că în materia Legii nr. 10/2001, chiar în forma inițială, și cu atât mai mult după modificarea esențială adusă prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a intenționat să confere vocație de a acționa în justiție și deci calitate procesuală activă chiar și unui singur moștenitor ca "persoană îndreptățită".
Pe de altă parte, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu o motivare referitoare mai curând la "prematuritatea" acesteia ilustrează concepția potrivit căreia termenul de soluționare a notificărilor, prevăzut de Legea nr. 10/2001, ar fi unul "de recomandare", depășirea sa (uneori considerabilă) neavând nici o consecință juridică, ceea ce este vădit inacceptabil într-o ordine de drept consolidată.
în consecință, cum instanțele nu au soluționat fondul cauzei, înalta Curte a admis recursul și a casat ambele hotărâri, trimițând cauza la același tribunal pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9769/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9768/2005. Civil → |
|---|
