ICCJ. Decizia nr. 10001/2006. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10001
Dosar nr. 825/1/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2004, reclamanta Parohia Fraţii Voievozi Mihail şi Gavril a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Focşani cerând ca să fie obligată să le restituie în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 260 mp teren situat în Municipiul Focşani, cu menţiunea că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1996.
În motivarea cererii reclamanta arată că terenul în litigiu a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 1 din 3 ianuarie 1983 fără însă ca scopul exproprierii să se fi mai realizat situaţie în care în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate este îndreptăţită să-i fie retrocedat, cu obligarea sa să restituie contravaloarea despăgubirii pe care a încasat-o la momentul exproprierii.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 23 septembrie 2004, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că din patrimoniul reclamantei a fost expropriată o suprafaţă de 518 mp care a fost utilizată în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, terenul deservind normala utilizare a blocurilor din imediata vecinătate şi având destinaţia de trotuar sau cale de acces la blocuri, teren care este tranzitat de reţele de apă şi canalizare, caz în care, în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, acesta nu mai poate fi retrocedat fostului proprietar.
Prin Decizia civilă nr. 446/A din 28 martie 2005, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea şi a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 260 mp teren care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 1/1983.
Prin aceiaşi decizie reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 585 lei, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu anul 1983, sumă reprezentând despăgubirea primită la momentul exproprierii.
În motivarea deciziei s-a reţinut că din suprafaţa de 518 mp teren care a expropriată din patrimoniul reclamantei o suprafaţă de 260 mp nu a fost afectată scopului pentru care s-a dispus măsura exproprierii, acesta fiind în prezent este liberă, adică neafectată căilor de acces la blocurile din vecinătate şi nici tranzitată de reţelele tehnico edilitare subterane, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/994, poate fi restituită în natură fostului proprietar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Focşani invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că în mod greşit instanţele de fond au reţinut că reclamanta poate solicita restituirea în natură a terenului în procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică deşi, pentru astfel de terenuri, aceasta era îndreptăţită, dată fiind calitatea sa, să apeleze numai la procedura prevăzută de Legea nr. 50/2002 pentru aprobarea OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase. Pentru acest motiv recurenta susţine că se impunea ca acţiunea dedusă judecăţii să fie respinsă ca inadmisibilă. În acest sens pârâta solicită a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 potrivit cărora regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor naţionale preluate de stat sau alte persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale.
Totodată, pârâta susţine că solicitarea reclamantei nu putea fi primită şi datorită faptului că scopul exproprierii terenului (în suprafaţă de 697 mp conform susţinerilor reclamantei) a fost atins, lucrările pentru care s-a dispus această măsură fiind executate în parte, caz în care, indiferent de situaţia de fapt a unei părţi din terenul în litigiu, atâta timp cât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost începute şi executate, în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, cererea de restituire în natură a fostului proprietar nu mai poate fi primită.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Or, în cauză împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, respectiv nu s-a stabilit, cu certitudine, ce suprafaţă de teren a fost expropriată din patrimoniul reclamantei şi în ce scop, respectiv, care este situaţia de fapt şi regimul juridic al acestui teren în prezent.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va ordona depunerea la dosarul cauzei a actului de expropriere şi a anexelor referitoare la exproprierea terenului în litigiu, inclusiv a procesului de predare-primire a terenului întocmit la momentul preluării acestuia de către stat.
Completarea probatoriului va avea ca scop stabilirea cu claritate a întinderii suprafeţei de teren care a fost expropriată prin Decretul nr. 1 din 3 ianuarie 1983 şi a motivului pentru care s-a dispus această măsură precum şi a amplasamentului acestui teren, aspecte în raport de care instanţe de apel urmează să analizeze îndeplinirea cerinţele impuse de art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, este real că referitor la bunurile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legiuitorul a instituit prin mai multe reglementări distincte proceduri legale derogatorii de la dreptul comun în cadrul cărora persoanele deposedate ori moştenitori acestora îşi pot valorifica drepturile pretinse.
Este şi cazul reglementării instituită prin OUG nr. 94 din 29 iunie 2004 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor din România.
Or, din cuprinsul reglementării mai sus arătate nu rezultă că legiuitorul ar fi instituit un fine de neprimire pentru cererile formulate în justiţie prin care cultele religioase înţeleg să solicite retrocedarea imobilelor expropriate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 formulate în cadrul altor proceduri legale altele decât cea prevăzută de acest act normativ.
Mai mult este de observat că dispoziţia prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 complineşte seria măsurilor speciale instituite prin diverse alte acte normative privind protecţia juridică a expropriatului în condiţiile în care operaţiunea juridică a exproprierii a reprezentat mai mult decât o restricţie a dreptului de proprietate a acestuia.
În acest context al analizei este de menţionat şi faptul că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente şi nu se pot aplica prin analogie dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Ca atare, Înalta Curte, având în vedere şi faptul că prin dispoziţiile OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România nu se reglementează, în mod exclusiv, regimul imobilelor expropriate în perioada de referinţă indicată şi, aşa cum s-a arătat, nu se instituie vreo interdicţie pentru persoanele expropriate de a apela la procedura de drept comun în această materie, anume la cea prevăzută de Legea nr. 33/1994, reţine că excepţia invocată de recurentă se dovedeşte a fi nefondată.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă şi în scopul stabilirii împrejurărilor de fapt ale cauzei în sensul celor mai sus menţionate, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Focşani împotriva deciziei nr. 446/A din 28 martie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 9924/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9794/2006. Civil → |
|---|
