ICCJ. Decizia nr. 10034/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10034
Dosar nr. 26600/3/200.
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.C.R. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, solicitând obligarea lui să emită o dispoziţie de restituire în echivalent sub formă de despăgubire bănească la nivelul ce se va stabili printr-o expertiză tehnică, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, compus din 300 mp teren şi construcţia aferentă.
Reclamanta a arătat, în motivarea cererii, că imobilul a fost dobândit de tatăl său F.I., prin Ordonanţa de adjudecare nr. 102 din 3 mai 1940 şi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi ambii părinţi se încadrau în dispoziţiile art. II ale acestuia, fiind farmacişti.
S-a mai arătat că la 29 ianuarie 2003 reclamanta a depus notificare privind imobilul, dar nu a fost soluţionată nici în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 190 din 9 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată care să reprezinte răspuns la notificarea nr. 1118 din 21 martie 2001, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a da această sentinţă tribunalul a reţinut că reclamanta a notificat pârâta solicitând măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobil.
S-a arătat că unitatea deţinătoare trebuia să se pronunţe în termen 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de fond a mai reţinut că termenul de 60 de zile se poate proroga doar cu acordul expres ori tacit al persoanei îndreptăţite dacă i se comunică de către unitatea deţinătoare în intervalul de 60 de zile că documentaţia depusă este insuficientă.
Pârâtul a declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 368/A din 12 iunie 2006, a respins apelul ca nefondat, păstrând soluţia instanţei de fond.
Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând, ca şi în apel, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, considerând că faţă de obiectul acţiunii, obligaţia de a face, judecătoria este competentă să judece cauza.
De asemenea, s-a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 au fost greşit interpretate, pentru că termenul de 60 de zile începe să curgă din momentul depunerii actelor însoţitoare notificării, în cazul în care acestea nu fuseseră depuse odată cu notificarea.
S-a făcut cu referire la dispoziţiile pct. 23.1 din HG nr. 498/2003, din care rezultă că persoana îndreptăţită trebuie să precizeze că nu mai deţine alte probe, iar conform art. 28.1 din aceleaşi norme, pronunţarea asupra notificării este condiţionată de existenţa unei declaraţii exprese că nu mai are alte dovezi de prezentat.
Pârâtul a susţinut că reclamanta nu a arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu a făcut dovada existenţei declaraţiei exprese, astfel că obligaţia de a emite dispoziţie de restituire este prematură, iar pârâtul nu are nici o culpă în nesoluţionarea notificării şi termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală statuând că în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, tribunalul are plenitudine de competenţă.
Astfel, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului şi nu judecătoriei, deoarece numai această instanţă se poate pronunţa în problema respectării procedurii administrative de restituire prevăzută în Legea nr. 10/2001.
Referitor la fondul cauzei, curtea de apel a reţinut în mod corect că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de recomandare, ci un termen imperativ până la care unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe.
Curtea de apel a constatat în mod judicios că dispoziţiile Normelor Metodologice de la pct. 23.1 alin. (4) stipulează expres că termenul pentru îndeplinirea obligaţiei de a răspunde notificării se poate proroga numai cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptăţite, dacă unitatea deţinătoare comunică celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentele depuse sunt insuficiente.
Dar, pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este necesar ca unitatea deţinătoare să comunice în scris persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate, caz în care termenul curte de la depunerea actelor solicitate sau de la data comunicării răspunsului.
De altfel, recurentul interpretează greşit prevederile art. 28.1 din Normele Metodologice, deoarece prima teză a acestui text arată în ce condiţii se poate proroga termenul (existenţa unei corespondenţe scrise prin care se solicită actele doveditoare şi se invită la negocierea prevăzută la alin. (1) al art. 28 din lege, corespondenţă prin care chiar persoana solicitantă cere prorogarea termenului pentru a procura şi depune anumite acte), iar cea de a doua teză a textului citat prevede posibilitatea soluţionării notificării în 60 de zile, doar dacă persoana îndreptăţită declară expres că nu mai are alte dovezi.
Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă, pentru că pârâtul nu face parte din categoria organelor prevăzute la art. 27 alin. (1), între părţi neexistând o negociere propriu-zisă.
Pârâtul nu a dovedit până la data sesizării instanţei, 16 august 2005, că s-ar fi purtat o corespondenţă din care să rezulte lipsa documentelor necesare soluţionării notificării, iar adresa nr. 3921 din 31 ianuarie 2006 nu face dovada că s-ar fi solicitat reclamantei actele menţionate anterior datei de 9 februarie 2006.
Criticile exprimate fiind neîntemeiate, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 368/A din 12 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10038/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
