ICCJ. Decizia nr. 10105/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2004, reclamanta I.C.T. a chemat în judecată Statul Român, cerând să fie obligat la plata unei despăgubiri în sumă de 2.080.000.000 lei vechi pentru prejudiciul care i-a fost cauzat ca urmare a restrângerii în mod nelegal a libertății de a circula de către autoritățile române, invocând drept temei al acțiunii dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.
în motivarea cererii reclamanta, care este cetățean român cu reședința din data de 15 octombrie 1999 în Italia, a susținut că în data de 21 decembrie 2003, la punctul de frontieră Porțile de Fier I, a fost reținută de autoritățile române de frontieră pe motiv că două file ale pașaportului său au fost înlocuite și că, în aceste împrejurări, urmare a presiunilor exercitate de reprezentanții poliției de frontieră a dat o declarație prin care a recunoscut că ar fi înlocuit cele două file, declarație pe care ulterior a retractat-o întrucât în realitate nu cunoștea în ce împrejurări au fost înlocuite filele din pașaportul său.
Ca o consecință a faptului că împotriva sa s-a început urmărirea penală de către organele de anchetă, reclamanta a susținut că în baza O.G. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, s-a dispus suspendarea dreptului său de a mai folosi pașaportul pe perioada 21 decembrie 2003 -21 decembrie 2007, adică pe o perioadă de 4 ani.
Ulterior, cum în cadrul procedurii penale s-a constatat că nu se face vinovată în legătură falsificarea pașaportului său, reclamanta a arătat că la data de 9 martie 2004, autoritățile române au dispus anularea măsurii restrictive de suspendare temporară de folosire a a acestui document și i-au eliberat un nou pașaport.
Cum în perioada 21 decembrie 2003-9 martie 2004 nu a putut părăsi teritoriul României și cum măsura dispusă împotriva sa apreciază că a fost nelegală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptului că a fost privată de veniturile pe care le realiza în Italia și pentru stresului la care a fost supusă pe perioada efectuării cercetărilor penale efectuate împotriva sa.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., dispoziție legală prin care se reglementează răspunderea patrimonială a statului.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii apreciind că măsura dispusă de Serviciul de Evidență Informatizată a persoanei a Judecătoriei Gorj împotriva reclamantei a fost o măsură administrativă iar aplicarea ei a fost justificată și s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.G. nr. 84/2003.
Prin sentința civilă nr. 197 din 1 iulie 2004, Tribunalul Gorj a respins cererea reclamantei reținând că măsura de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului dispusă de către poliția de frontieră a fost justificată ca urmare a faptului că pașaportul său conținea două file care erau înlocuite, împrejurare care a impus și efectuarea de cercetări penale sub acest aspect.
Prima instanță a reținut că atâta cât reclamanta nu a fost condamnată penal definitiv iar măsura dispusă împotriva sa a fost justificată, anume a fost adoptată în scopul stabilirii împrejurărilor în care pașaportul său fusese falsificat, în raport și de art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, a apreciat că nu poate primi cererea în despăgubire dedusă judecății.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta reiterând aspectele de fapt prezentate prin cererea de chemare în judecată:
în motivarea apelului reclamanta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen. întrucât există o legătură indisolubilă între începerea urmăririi penale și luarea măsurii suspendării dreptului de a folosi pașaportul, măsură care a fost dispusă în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2001 și prin aplicarea căreia i-a fost cauzat prejudiciul a cărui reparație o cere.
Prin decizia civilă nr. 802 din 14 martie 2005 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
în motivarea deciziei instanța a reținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 504 C. proc. pen. pentru angajarea răspunderii statului.
Instanța de apel a apreciat că măsura temporară a suspendării dreptului reclamantei de a folosi pașaportul s-a impus a fi luată pe parcursul procesului penal câtă vreme două file din pașaportul acesteia erau înlocuite, știut fiind că statul garantează, în calitatea sa de emitent, legalitatea conținutului acestui document care echivalează cu un act de identitate al unui cetățeanului român în străinătate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta susține că instanțele de fond, printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., au reținut că nu ar fi îndreptățită să primească despăgubiri deși prin măsura dispusă de reprezentanții poliției de frontieră, măsură întemeiată în mod nelegal pe dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, a fost pusă în imposibilitate să părăsească teritoriul României și să se deplaseze în Italia, țară pentru care avea emise documente de ședere împreună cu soțul său, deși împotriva sa nu se dispusese reținerea sau arestarea preventivă.
Analizând recursul, înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:
în drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului procesului numai în cazurile în care împrejurările de fapt ale pricinii fiind pe deplin stabilite, casează hotărârea pentru aplicarea corectă a legii.
Constatarea faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți, este atributul exclusiv al instanțelor de fond.
Examinarea efectivă a apărărilor invocate de părți presupune ca ori de câte ori formulările acestora sunt neclare, judecătorul, conform art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., să ceară acestora să prezinte explicații oral sau în scris, și, după caz, să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Totodată, potrivit art. 504 C. proc. pen., text invocat drept temei juridic al pretențiilor deduse judecății de către reclamantă, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare sau persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, în condițiile prevăzute de alin. (3) al aceluiași articol.
Or, în speță, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar instanțele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă în speță erau îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile legale mai sus arătate pentru angajarea răspunderii statului.
Astfel, în fapt, din lucrările dosarului rezultă că la data de 21 decembrie 2003, la controlul efectuat de către reprezentanții poliției de frontieră, Porțile de Fier I, s-a constatat că pașaportul românesc nr.04004466 prezentat de reclamantă avea două file înlocuite, aspect necontestat de aceasta, fapt care a declanșat efectuarea unor verificări pentru a de stabili împrejurările în care aceste file au fost înlocuite.
Potrivit probatoriului administrat, în mod cert, în împrejurările de fapt mai sus arătate, reclamantei i-a fost suspendat dreptul de a folosi pașaportului.
Referitor la această măsură instanțele de fond aveau a verifica și stabili, date fiind mențiunile contradictorii ale înscrisurilor depuse la dosar, care au fost temeiurile de drept în baza cărora s-a dispus măsura mai sus arătată.
Cu alte cuvinte, instanțele de fond aveau a verifica dacă măsura suspendării dreptului reclamantei de a folosi pașaportul a fost dispusă în cadrul procedurii penale declanșate în dosarul nr. 569/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin împotriva reclamantei, știut fiind că în astfel de cazuri pașaportul constituie mijlocul material de probă sau dacă, dimpotrivă, această măsură s-a dispus în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartele din România, astfel cum se arată în înscrisul de la fila 10 dosar prima instanța, ori în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României de către șeful punctului de trecere a frontierei de stat a României ca o consecință a măsurii întreruperii călătoriei.
Totodată, instanțele de fond aveau a verifica care era procedura legală în cadrul căreia măsura impusă reclamantei putea fi contestată și, respectiv, dacă reclamanta a contestat măsura în conformitate cu dispozițiile legale incidente și care au fost temeiurile în baza cărora măsura a fost anulată cu consecința eliberării unui nou pașaport.
în măsura în care suspendarea dreptului reclamantei de a circula a fost dispusă în cadrul procesului penal, instanțele de fond aveau a verifica și stabili dacă în cauză erau întrunite cerințele prevăzute de art. 504 C. proc. civ. pentru angajarea răspunderii materiale a statului.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, înalta Curte a admis recursul dedus judecății, a casat hotărârile date de instanțele de fond și a trimis cauza pentru reluarea judecății în vederea stabilirii, în sensul mai sus arătat, a împrejurărilor de fapt ale pricinii.
în rejudecare, instanțele vor avea în vedere că dreptul la libera circulație al unei persoane în interiorul și în afara statului este consacrat și garantat prin dispozițiile art. 25 din Constituția României cât și prin dispozițiile art. 2 alin. (2) din Protocolul 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că el poate fi limitat numai în condițiile prevăzute de legislația internă și ca o măsură necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin restricționarea unei astfel de libertăți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10044/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10391/2006. Civil → |
|---|
