ICCJ. Decizia nr. 10179/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10179
Dosar nr. 11673/1/2006
Şedinţa publică din 8 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 2005 şi precizată la fila 60, reclamantul D.G., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare; Primarul Municipiului Satu Mare şi Prefectul judeţului Satu Mare, a solicitat să se constate că S.R. îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3-4 din Legea nr. 10/2001 şi este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele situate în Satu Mare, imobile reprezentând casă cu curte şi terenul aferent şi că consecinţă, reclamantul în calitate de legatar universal al acesteia, este îndreptăţit la acordarea despăgubirilor băneşti; să se dispună obligarea pârâtului de ordin I la plata despăgubirilor băneşti pentru imobilele de mai sus, în valoarea ce se va stabili printr-o expertiză tehnică judiciară; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că S.R. a dobândit la data de 12 aprilie 1950, prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nr. 131/1950 de la proprietarii extratabulari I.M. şi R.A., imobilul situat în Satu Mare, alcătuit din casă şi teren aferent. La scurt timp de la încheierea contractului, acest imobil a fost naţionalizat dar nu de la S.R., ci de la vânzători, deoarece cumpărătoarea nu a mai avut posibilitatea să-şi intabuleze dreptul de proprietate, situaţia creată de regimul comunist instaurat nepermiţându-i intabularea pe numele acesteia.
A mai precizat reclamantul că S.R. a depus notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru a i se comunica deţinătorul imobilului la Primăria Satu Mare, împreună cu toate actele justificative, însă notificarea nu a fost soluţionată nici până în prezent.
A mai menţionat că S.R. este fiica lui I.M. şi întruneşte astfel şi calitatea de moştenitoare a acestuia.
Fiind astfel investit, Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 512/D din 19 decembrie 2005, a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamant şi în consecinţă:
A constatat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilul situat în Satu Mare, proprietate extratabulară căruia în natură îi corespunde casa demolată şi teren aferent în cotă de ˝.
A obligat pe Primarul Municipiului Satu Mare să emită dispoziţie cu propunerea de acordare de titluri de despăgubiri către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti în vederea evaluării imobilului pentru stabilirea valorii despăgubirilor.
A respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de primar.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefectului judeţului Satu Mare şi a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins cererea reclamantului faţă de aceştia ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că S.R., în calitate de fiică a proprietarului imobilului în litigiu, de la care s-a făcut naţionalizarea, este persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ˝, iar reclamantul în calitate de moştenitor al acesteia, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată în baza Legii nr. 247/2005, are dreptul să beneficieze de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de primar raportat la sentinţa civilă nr. 2037/2003 a Judecătoriei Satu Mare întrucât cererea având acelaşi obiect cu cel din prezenta cauză nu a fost soluţionată pe fond, fiind respinsă ca prematur introdusă.
Prin Decizia nr. 93 A din 1 iunie 2006 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, a admis apelul formulat de Primăria Municipiului Satu Mare împotriva sentinţei primei instanţe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei privind modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale a Prefectului judeţului Satu Mare şi Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că imobilul pentru care antecesoarea reclamantului a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 şi a solicitat despăgubiri, nu a fost proprietatea acesteia sau a autorului ei, apreciind că fără eficienţă juridică înscrisul din care rezultă că imobilul a fost naţionalizat şi cuprins pe listele cu imobilele naţionalizate, întrucât simpla menţiune pe acest tabel a persoanelor cărora a aparţinut imobilul nu are caracterul de act doveditor al dreptului de proprietate în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul D.G., invocând procedurile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Susţine, astfel, că instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora. Arată că în privinţa înscrisurilor cu care a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul Legii nr. 10/2001 la acordarea de despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către Statul Român, în persoana autoarei sale, instanţa de apel le-a dat o interpretare eronată.
Reclamantul mai susţine că Decizia atacată este nelegală dată cu încălcarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, articol care instituie o prezumţie legală de proprietate în favoarea antecesorilor săi, prezumţie ce nu a fost răsturnată.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
În condiţiile Legii nr. 10/2001 dreptul de proprietate poate fi demonstrat derogatoriu de la dreptul comun, prin orice mijloc de probă, regimul probatoriu prevăzut de această lege fiind mai permisiv decât cel din dreptul comun.
De altfel, pentru înlăturarea oricărei controverse ivite în practica judiciară cu privire la posibilitatea probării proprietăţii şi prin alte mijloace decât titlul de proprietate original legiuitorul, prin Legea nr. 247 din 19.07.2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a introdus în cuprinsul Legii nr. 10/2001, art. 221 (după republicare art. 24) potrivit căruia.
(1) „În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
(2) „În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de activitate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar".
În speţă, se observă că nu există nici o probă contrară care să răstoarne prezumţia de proprietate instituită de lege în favoarea celor de la care s-au naţionalizat imobilele.
Reclamantul a depus la dosar înscrisul din care rezultă că imobilul în litigiu a fost naţionalizat (de la autorul antecesoarei sale) şi cuprins pe listele cu imobilele naţionalizate conform Decretului nr. 92/1950.
Cum art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumţie legală de proprietate în favoarea antecesorilor reclamantului, prezumţie ce nu a fost răsturnată, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că reclamantul nu a dovedit pe deplin calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, neacordând eficienţă juridică înscrisului menţionat (fila 6 dosar fond).
Nelegal a procedat instanţa de apel şi când a înlăturat actele juridice care dovedesc calitatea antecesoarei reclamantului, S.R., de moştenitoare legală a tatălui său I.M.
Drept urmare, cum instanţa de apel interpretând greşit actul dedus judecăţii a pronunţat hotărâre nelegală, recursul declarat de reclamant se priveşte ca fiind fondat şi în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a fi admis şi se va modifica Decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul formulat de Primăria municipiului Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 512 D din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei civile nr. 93 A din 1 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul Primăriei municipiului Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 512/D din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10172/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1013/2006. Civil → |
|---|
