ICCJ. Decizia nr. 2919/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. 6613/2003 B.A. a solicitat, în contradictoriu cu primarul orașului Vișeu de Sus, anularea dispoziției nr. 745 din 29 august 2003 prin care i s-a respins notificarea privind restituirea imobilului compus din clădire și terenul aferent, în suprafață de 250 mp, situat în strada V.
în motivarea cererii contestatorul a arătat că în anul 1986 a fost nevoit să plece în Germania, unde se afla soția sa, situație în care a fost nevoit să înstrăineze imobilul în condițiile Decretului nr. 223/1974, primind în schimb suma de 80.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1087 din 11 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură întrucât a fost vândut numitei P.S. în anul 1998, în condițiile Legii nr. 112/1995, iar pe de altă parte contestatorul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii întrucât a fost despăgubit cu suma de 80.000 lei.
Contestatorul a declarat apel împotriva acestei sentințe, solicitând restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii, susținând că suma cu care a fost despăgubit în anul 1986 se situează sub valoarea reală a imobilului la acea dată și că s-a avut în vedere numai construcția, nu și terenul.
Prin decizia civilă nr. 755 din 16 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința în sensul că a fost admisă plângerea formulată de B.A. și s-a anulat dispoziția nr. 745/2003. S-a stabilit că acesta este îndreptățit a primi despăgubi pentru construcția, casă de locuit înscrisă în C.F. Vișeu de Sus, nr.top 383/9, preluată abuziv de Statul Român, cu condiția restituirii valorii actualizate a despăgubirii de 73.817 lei, ce i-a fost plătită în anul 1986.
A fost obligat primarul orașului Vișeu de Sus să înainteze Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor documentația prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (Titul VII al Legii nr. 247/2005).
în motivarea acestei soluții s-a reținut că, din probele administrate în cauză a reieșit că apelantul a avut calitatea de proprietar numai asupra construcției, astfel că acesta nu poate pretinde măsuri reparatorii și pentru teren. Preluarea construcției în temeiul art. 2 al Decretului nr. 223/1974 a fost abuzivă, apelantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii, conform dispozițiilor art. 20 alin. (2) precum și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs intimatul care susține că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, potrivit cărora urmează a se face distincție între cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului și cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă și a înstrăinat locuința către stat, potrivit precizărilor prevăzute în Cap. II pct. 1.4 din Normele metodologice.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 publicată în M. Of. nr. 324 din 14 mai 2003 în ceea ce privește imobilele preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 în cazul în care persoana îndreptățită a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat urmează a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara. în acest caz soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită va fi respingerea motivată a cererii.
Aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin dispozițiile pct. 1.4 lit. B) din normele menționate se înlătură de la beneficiarul normelor reparatorii anumite categorii de persoane ale căror imobile au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 deși prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 este instituit principiul potrivit căruia beneficiază de măsuri reparatorii toate persoanele ale căror imobile au fost luate de stat conform art. 2 din aceeași lege indiferent dacă titlul statului a fost sau nu valabil, astfel că în raport de ierarhia actelor normative este evident faptul că precizatele dispoziții din Normele metodologice sunt inaplicabile.
De altfel preluarea de către stat a imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 a fost nu numai abuzivă, dar și fără un titlu valabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Aceasta pentru că Decretul nr. 223/1974 a instituit o sancțiune pentru cei care doreau să plece definitiv din țară și anume aceea a interdicției de a mai avea proprietate imobiliară pe teritoriul României, ceea ce era contrar Constituției din anul 1965.
Este adevărat că persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară aveau posibilitatea să-și înstrăineze imobilele, însă această înstrăinare trebuia făcută numai statului, la prețurile oferite de acesta care în ultima perioadă nu puteau depăși suma de 80.000 lei, indiferent de valoarea de circulație a bunurilor respective. Cu alte cuvinte nu exista nici o posibilitate de a negocia prețul cu statul după cum nu exista nici posibilitatea de a vinde imobilul la prețul real unei alte persoane fizice sau juridice întrucât aceste contracte erau nule absolute fiind considerate ca fiind încheiate în vederea eludării prevederilor Decretului nr. 223/1974.
în aceste condiții, preluarea imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 era nu numai abuzivă dar și fără titlu valabil.
în urma adoptării Legii nr. 247/2005 publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005, act normativ de imediată aplicabilitate toate aceste articole au fost modificate în mod substanțial.
Astfel alin. (2)-(4) ale art. 12 au fost abrogate iar alin. (1) are următorul cuprins: "în situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 20 alin. (1), (2) și (3), dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit".
La fel alineatul 2 al art.24 din Legea nr.10/2001 a fost abrogat iar alineatul 1 are următorul cuprins: "dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, unitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită".
Tot astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 normele reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Față de toate considerentele arătate, înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3125/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2802/2006. Civil → |
|---|
