ICCJ. Decizia nr. 2802/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 287 din 25 martie 2003, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanții A.G.T. și I.S.B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul local al municipiului Turda și Primarul municipiului Turda, ca inadmisibilă.
A fost respinsă și cererea de intervenție formulată de intervenientul P.C.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, inițial, imobilul care face obiectul procesului a aparținut soților A.G. și A.H.
Bunul a fost dobândit prin succesiune de A.G., care l-a donat reclamanților. Aceștia au vândut imobilul numitului P.S., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 896 din 29 iunie 1981, iar, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul a trecut în proprietatea statului, fiind intabulat pentru cumpărător dreptul de folosință asupra cotei de 100/906.
Ulterior, la data de 22 decembrie 1989, imobilul a fost dezmembrat în parcelele cu nr.top.1935/1, 1936/1 teren pentru construcții de 127 mp, cu nr.top. 1935/2, 1936/2 casă și curte de 300 mp și cu nr.top. 1935/3, 1936/3 teren pentru construcții în suprafață de 479 mp. Prima și ultima parcelă s-au transcris în favoarea Statului Român, în C.F., iar cealaltă parcelă s-a reînscris în favoarea vechilor proprietari.
Parcelele înscrise în C.F., sub A + 189 - 190 au trecut în proprietatea statului conform Decretului de expropriere nr. 339/1987, iar în tabelul anexă la decret există mențiunea că se expropriază de la proprietarul tabular P.D. Dintr-o simplă eroare materială în C.F. s-a menționat că terenul a fost expropriat împreună cu celelalte parcele înscrise în aceeași carte funciară.
Pe baza contractului de donație nr. 1695 din 23 septembrie 1990, intervenientul P.C.O. și-a intabulat dreptul de proprietate pentru cota de 1 parte din construcție și dreptul de folosință asupra cotei de 50/300 parte din teren. în baza ordinului nr. 2447 din 6 octombrie 1993, emis de prefect, s-a înscris dreptul de proprietate al coproprietarilor construcției, în cote egale, asupra terenului în suprafață de 300 mp, iar în urma sentinței de partaj nr. 4808 din 6 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Turda, întregul imobil a revenit intervenientului.
Reclamanții au cerut prin notificare să li se restituie în natură suprafața de 606 mp teren și să li se acorde despăgubiri pentru suprafața de 300 mp teren proprietatea intervenientului, cerere respinsă prin dispoziția emisă de Primarul municipiului Turda, motivat de faptul că terenul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, intrând sub incidența Legii nr. 18/1991.
Reține instanța de fond, că din economia prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și art. 34 din Legea nr. 1/2000 rezultă că terenul care face obiectul procesului nu poate să facă obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că nu este ocupat cu clădiri, dar constituie calea de acces spre imobilul proprietatea intervenientului.
în privința cererii de intervenție, s-a reținut că, față de obiectul cererii reclamanților, care privește numai suprafața de teren neatribuită intervenientului, acesta nu justifică interes legitim.
Prin decizia civilă nr. 1723 din 30 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți și anulării dispoziției nr. 228 din 18 martie 2002 emisă de Primarul municipiului Turda.
S-a dispus restituirea către reclamanți în natură a suprafeței de 115 mp teren, cu nr.top. 7295/1/2 și au fost obligați pârâții la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii terenului în suprafață de 491 mp, conform Legii nr. 10/2001 și a sumei de 6.430.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut că reclamanții au vândut numitului P.D. casa de locuit situată în Turda, edificată pe terenul înscris în C.F. Turda, nr.top. 1935, 1936, în suprafață de 906 mp. Terenul a trecut în proprietatea statului în baza art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar cota de 100/906 parte din teren s-a atribuit în folosință cumpărătorului, pe durata existenței construcției.
Reclamanții au cerut să le fie restituită suprafața de 606 mp teren. Prin dispoziția contestată le-a fost respinsă notificarea, cu motivarea că terenul intră sub incidența Legii nr. 18/1991, însă, potrivit pct. 8.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, această lege are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu și se aplică și terenurilor situate în intravilanul localităților care până la intrarea în vigoare a acesteia nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.
Reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece suprafața de 906 mp teren a trecut în proprietatea statului în baza art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 896 din 29 iunie 1981, iar de la cumpărătorul P.D. a fost expropriată doar împrejmuirea de 47 ml, fără vreo suprafață de teren.
Se mai reține, că din completarea la raportul de expertiză tehnică rezultă că este liberă doar suprafața de 115 mp teren.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Primarul municipiului Turda, Consiliul local al municipiului Turda și intervenientul P.C.O.
Primarul municipiului Turda și Consiliul local al municipiului Turda, invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arată că titlul în baza căruia terenul care face obiectul procesului a trecut în proprietatea statului îl constituie Legea nr. 58/1974 și nu Legea nr. 4/1973, cum greșit a reținut instanța de apel.
Terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că, potrivit art. 1.4 lit. c), capitolul II din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, problema este soluționată în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate. Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, însă dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcțiilor cumpărate a fost recunoscut prin art. 36 din Legea nr. 18/1991 în favoarea dobânditorilor construcțiilor și nu a vânzătorilor.
S-a considerat că prețul construcției conține și prețul vânzării terenului și că prevalează principiul respectării dreptului dobânditorului de bună-credință, în raport cu vânzătorul inițial.
Intervenientul P.C.O., invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susține că părțile au încheiat trei acte juridice: două contracte provizorii de vânzare-cumpărare, în care sunt înscriși în calitate de cumpărători P.D. și P.C. și contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în formă autentică.
în primul contract este menționat prețul de 170.000 lei, în cel de al doilea este înscris prețul de 185.000 lei, plătit integral, iar în contractul autentificat sub nr. 896 din 29 iunie 1981 este trecut în calitate de cumpărător numai P.D. și este înscris prețul de 90.000 lei.
Susține recurentul, că din conținutul contractelor provizorii, în care nu există precizarea că se vinde numai construcția, rezultă că voința reală a părților a fost de a se vinde atât casa cât și terenul, curte și grădină.
Terenul a trecut în proprietatea statului, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, iar în contractul de vânzare-cumpărare autentificat s-a înscris numai construcția, pentru că terenul era scos din circuitul civil.
Adevăratul preț al vânzării este cel înscris în actul încheiat la data de 26 iunie 1981, de 185.000 lei, iar înțelegerea părților a privit atât casa, cât și terenul.
Se mai susține, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru că terenul nu face obiectul acestei legi. Imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al vânzării și nu se încadrează în vreuna din situațiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001. Preluarea terenului nu a fost abuzivă și, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, s-a făcut cu acordarea unei despăgubiri încasată de vânzători.
Recursurile sunt întemeiate.
Greșit prin hotărârea atacată s-a reținut că suprafața de teren pentru care se cer măsuri reparatorii face obiectul Legii nr. 10/2001.
Articolul 8 din această lege, care delimitează sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 de cea a Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, prevede că terenurile al căror regim juridic este reglementat prin actele normative privind reconstituirea dreptului de proprietate în materia fondului funciar nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.
Terenul care face obiectul notificării, aferent construcției vândută de intimații-reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 896 din 29 iunie 1981, a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 și nu în baza art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, cum greșit s-a reținut prin hotărârea atacată.
în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cu plata unei despăgubiri care se stabilea conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar regimul juridic al terenurilor preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, cum este cazul în speță, a fost stabilit prin Legea nr. 18/1991 în favoarea dobânditorilor construcțiilor, pentru care este prevăzut dreptul de a obține titluri de proprietate.
în acest sens, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 dispune "Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor".
Textul prevede în alin. (4) că dispozițiile art. 23 rămân aplicabile, iar art. 23 dispune în alin. (21), introdus prin titlul IV art. I pct. 4 din Legea nr. 247/2005 "în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă".
Prin urmare, dacă Legea nr. 18/1991 anterior modificării prin Legea nr. 247/2005 stabilea dreptul dobânditorului construcției de a obține titlu de proprietate pentru terenul atribuit în folosință, prin art. 23 (21) din legea republicată este stabilită vocația dobânditorului construcției de a dobândi drept de proprietate pentru întreaga suprafață de teren care a făcut obiectul convenției.
în raport cu textele citate, în prezenta cauză regimul juridic al terenului aferent construcției, în suprafață de 906 mp, fiind reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, așa cum corect s-a reținut prin sentința instanței de fond.
De altfel, potrivit actelor depuse la dosar la instanța de recurs, atât recurentul P.C.O., cât și intimatul A.G.T. au formulat cereri pentru stabilirea dreptului de proprietate, înregistrate la Primăria municipiului Turda, conform Legii nr. 247 din 22 iulie 2005.
Pentru considerentele expuse, au fost admise recursurile, conform art. 312,art. 314 C. proc. civ. a fost casată decizia atacată și s-a respina apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de tribunal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2919/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2985/2006. Civil → |
|---|
