ICCJ. Decizia nr. 3234/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 27 aprilie 2004, I.P.H.A.K. a solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea deciziei nr. 38 din 5 martie 2004 și obligarea intimatei să-i soluționeze prin decizie motivată cererea de restituire în natură a imobilului din comuna Spinuș, județ Bihor.
în motivarea contestației s-a arătat că imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii a fost expropriat de la autorii reclamantului în anul 1949.
Prin sentința civilă nr. 815 din 21 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația, a anulat decizia și a obligat intimata A.V.A.S. să procedeze la soluționarea notificării nr. 1313/2001 formulată de contestator.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că odată sesizată cu notificarea, intimata era obligată să procedeze, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, la analiza pretențiilor contestatorului ori, în cazul în care constata că nu este competentă să soluționeze aceste pretenții, ar fi trebuit să sesizeze Primăria comunei Spiniș asupra erorii comise prin transmiterea notificării.
Normele procedurale cuprinse în Legea nr. 10/2001 au un caracter special și sunt de strictă interpretare. Cum, potrivit acestor norme, unitatea învestită în mod legal cu soluționarea notificării este îndreptățită să efectueze cercetări doar cu privire la existența bunului în patrimoniul său ori în patrimoniul unei persoane juridice privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, aceasta nu este îndreptățită să hotărască în sensul declinării competenței către o altă instituție.
Soluția de declinare a competenței este contrară prevederilor Legii nr. 10/2001 și nu este de natură a asigura respectarea drepturilor și obligațiilor conferite de acest act normativ. Unitatea către care s-a declinat competența ar putea invoca faptul că nu a fost legal învestită, față de prevederile art. 21 raportat la art. 26 din lege.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 38 A din 22 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
în considerentele deciziei sale, instanța de apel a reținut, într-o amplă motivare, că Legea nr. 10/2001 reglementează expres procedura de urmat în cazul în care titularul notificării nu cunoaște unitatea deținătoare. Intimatul contestator a uzat de prevederile art. 26, adresând notificarea Primăriei comunei Spinuș. Primăria sesizată cu identificarea unității deținătoare nu trebuie să aibă în vedere regimul juridic al imobilului sub aspectul măsurilor reparatorii ce s-ar cuveni, ci de competența acesteia este exclusiv identificarea unității deținătoare.
Primăria are doar obligația de a comunica titularului notificării elementele de identificare a unității deținătoare, iar nu de a înainta notificarea acesteia din urmă, întrucât nu întotdeauna unitatea care deține imobilul este și competentă să soluționeze notificarea.
Șirul de nereguli procedurale a fost determinat de eroarea comisă de primărie, care nu s-a limitat la îndeplinirea obligațiilor legale ce-i incumbau, ci a înaintat notificarea A.V.A.S. Intimatul contestator nu a contestat această procedură, astfel că, în virtutea principiului disponibilității, înaintarea notificării către apelantă a fost însușită de către contestator.
Dacă A.V.A.S. s-a considerat necompetentă să soluționeze notificarea înaintată de către primărie, trebuia să o restituie acesteia printr-o simplă corespondență, cu mențiunea ca primăria să procedeze conform art. 26 alin. (2), respectiv să comunice datele de identificare ale unității deținătoare titularului notificării, lăsându-i acestuia posibilitatea să-și exercite dreptul de opțiune cu privire la procedura de urmat.
în virtutea principiului substanțial al disponibilității, ce guvernează procedura de retrocedare reglementată de Legea nr. 10/2001, cât timp intimatul contestator a ales procedura de soluționare a notificării de către apelantă, a înțeles fără echivoc să se prevaleze de prevederile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei hotărâri A.V.A.S. a declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Ambele instanțe au ignorat prevederile O.U.G. nr. 198/1999 care stabilea cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă.
Prin Legea nr. 566 din 19 octombrie 2001 această ordonanță a fost respinsă. în Anexa nr. 1 la lege este evidențiată SC B. SA Această societate nu este în portofoliul A.V.A.S. și nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
A.V.A.S. nu era competentă să soluționeze notificarea deoarece în momentul depunerii notificării, imobilul se afla în patrimoniul SC B. SA, iar statul prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor este acționar majoritar.
Nu era necesară declinarea notificării către primărie deoarece atât timp cât fusese identificată unitatea deținătoare nu mai era necesară comunicarea notificării primăriei.
Instanța de apel a reținut în mod eronat că A.V.A.S. este instituția implicată în privatizarea SC B. SA. Instituția publică implicată în privatizarea SC B. SA este Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, acționar majoritar.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este întemeiat.
Prin Decizia nr. 38 din 5 martie 2004 A.V.A.S. a declinat competența soluționării notificării transmise de I.P.H.A.K. către unitatea deținătoare SC B. SA.
Această măsură este corectă, față de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanței, conform cărora mobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Imobilul în legătură cu care s-au solicitat măsuri reparatorii se află în patrimoniul SC B. SA
Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 268/2001, această lege reglementează cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale agricole care dețin în exploatare terenuri cu destinație agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Iar potrivit art. 2 alin. (1) și (3), prevederile legii se aplică și societăților comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii societăților comerciale care dețin în exploatare terenuri cu destinație agricolă, precum și societăților naționale care funcționează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. De asemenea, prevederile legii reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinație agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului.
în condițiile art. 3 alin. (1) din lege, privatizarea societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 se face de către Agenția Domeniilor Statului, iar potrivit art. 4 Agenția Domeniilor Statului se află în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
în Anexa 1 la lege sunt enumerate societățile comerciale pe acțiuni deținătoare de terenuri cu destinație agricolă, la nr. 77 fiind trecută B. Biharia SA.
Așadar, A.V.A.S. nu a fost implicată în privatizarea societății comerciale în patrimoniul căreia se află imobilul în litigiu. Drept urmare, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală.
Susținerea instanței de apel, întemeiată pe principiul disponibilității titularului notificării, în sensul că A.V.A.S. nu putea să trimită notificarea unității identificate drept deținătoare a imobilului, ci trebuia doar să comunice titularului elementele de identificare, urmând ca acesta să opteze potrivit voinței sale, este excesiv de formală și eludează, practic, interesul persoanei care a formulat notificarea, obținerea de măsuri reparatorii într-un interval cât mai scurt.
Obligând A.V.A.S. să soluționeze notificarea cu privire la un imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale în privatizarea căreia nu a fost implicată, instanțele de fond nu au făcut decât să impună singura soluție pe care această parte ar putea-o da notificării și anume, respingerea acesteia. Or, o astfel de soluție nu este în mod evident dorită de contestator.
Dimpotrivă, trimiterea notificării spre rezolvare unității în patrimoniul căreia se află imobilul este de natură să-i asigure persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, posibilitatea obținerii acestora.
Față de cele ce preced, critica formulată de recurentă întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 27 și art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost admis și hotărârea dată în apel a fost modificată în sensul că, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul a fost admis și sentința a fost schimbată în tot, contestația fiind respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3404/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3127/2006. Civil → |
|---|
