ICCJ. Decizia nr. 4287/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4287
Dosar nr. 15186/1/2006
Şedinţa publică din 28 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 8 martie 2005, reclamanţii B.A. şi N.M. au chemat în judecată pârâta Prefectura judeţului Bihor, solicitând obligarea acesteia să soluţioneze notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, ce formează obiectul dosarelor nr. 335 şi 336 din 24 iulie 2001 cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe Legea nr. 10/2001, reclamanţii arată că au depus două notificări, solicitând despăgubiri băneşti pentru terenurile în suprafaţă de 5,6 ha situat în Chiştag, sub barajul de acumulare Lugaş-Aleşd şi respectiv 13,16 ha teren, preluate abuziv de stat şi că s-a refuzat a se răspunde acestor notificări.
Reclamanţii şi-au precizat cadrul procesual pasiv solicitând a se judeca în contradictoriu şi cu Primăria comunei Aştileu şi A.V.A.S., şi obligarea acestora de a răspunde celor două notificări.
Prin sentinţa civilă nr.283/C din 19 aprilie 2005, Tribunalul Bihor a admis acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.
A obligat pârâta să soluţioneze notificările înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc cu nr. 355 şi 356 din 24 iulie 2001.
A respins acţiunea faţă de pârâţii Primăria comunei Aştileu şi Prefectura judeţului Bihor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, ca moştenitori ai autorilor B.C. şi B.M., I.S. şi M.P. asupra terenului înscris în C.F. 1396, 171, 147, 101, 97 şi 192 Chiştag, acest teren fiind preluat de stat, fără a li se acorda despăgubiri.
Notificările în baza cărora reclamanţii au solicitat despăgubiri au fost înregistrate la Prefectura judeţului Bihor în dosarele nr. 616 şi 617, astfel cum rezultă din adresa nr. 6014 din 22 septembrie 2005 comunicată instanţei.
Notificările în cauză au fost ulterior transmise către A.V.A.S., aceasta neemiţând dispoziţie sau după caz, decizie privind acordarea măsurilor reparatorii, aşa încât Tribunalul a apreciat incidente prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanta a promovat critici referitoare la împrejurarea că pârâţii cu care a înţeles să se judece, respectiv Primăria comunei Aştileu şi Prefectura judeţului Bihor, au calitate procesuală pasivă în cauză.
Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. vizează critici privind necompetenţa materială a Tribunalului de a soluţiona cauza în primă instanţă, arătând că obiectul acţiunii este o obligaţie de a face, de drept comun, ci nu o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Sunt dezvoltate critici referitoare la neîndeplinirea procedurii administrative prealabile obligatorie faţă de aceasta şi că nu s-au depus la dosar înscrisurile cu care să-şi probeze cererile, arătându-se că imobilul în litigiu nu este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizată de A.V.A.S.
Prin Decizia nr. 129 A din 5 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelul reclamanţilor.
A schimbat în parte sentinţa Tribunalului Bihor, în sensul că a admis acţiunea şi în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Aştileu şi Prefectura Judeţului Bihor.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
A fost respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide ca atare, instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001, în forma iniţială şi după republicare a stabilit competenţa atât pentru A.V.A.S., Ministerul Finanţelor Publice, Primării şi Prefecturi, ca autorităţi publice centrale şi locale.
Cu această motivare s-a admis apelul reclamanţilor, invocându-se că şi modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 stabilesc atribuţii conform art. 16 în subordinea Secretariatului Comisiei Centrale şi Biroului Central constituit prin ordin al ministrului Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte apelul declarat de A.V.A.S. este de observat că răspunsul la notificarea persoanei îndreptăţite printr-o decizie sau dispoziţie motivată este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa încât raportul juridic dedus judecăţii nu se descrie pe tărâmul dreptului comun, sub incidenţa normelor prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., care să atragă o altă competenţă materială, aşa încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat şi urmează a fi respins.
Legea nr. 10/2001 stabileşte că litigiile generate de aplicarea acestui act normativ sunt de competenţa secţiei civile a tribunalului, competenţa specială reglementată de art. 24 alin. (3) din lege.
Nu se poate reţine ca fondat, nici motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, de vreme ce persoanele îndreptăţite au adresat notificări Prefecturii judeţului Bihor, acestea fiind ulterior transmise A.V.A.S.
Această din urmă instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale preia drepturile şi obligaţiile statului în domeniul privatizării, astfel că are calitatea de reprezentant al statului în prezenta cauză, imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii fiind afectat de supraedificatele ce au fost înstrăinate, în cadrul procesului de privatizare, către SC H. SA Aleşd şi SC F. SA Aleşd.
Împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., reiterând criticile referitoare la necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea cauzei în primă instanţă, neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, prevăzută de legea specială, în sensul că aceasta nu a fost notificată cu cererile reclamanţilor de a le fi acordate despăgubiri.
S-a arătat că reclamanţii nu au făcut dovada că imobilul ce face obiectul acestor notificări a fost privatizat de către A.V.A.S., invocându-se excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Reclamanţii au investit Tribunalul Bihor cu o acţiune, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 solicitând pârâţilor să soluţioneze notificările nr. 355 şi 356 din data de 24 iulie 2001 prin care aceştia au solicitat acordarea de despăgubiri, ca măsuri reparatorii.
Procedura soluţionării notificărilor şi emiterii unei dispoziţii sau, după caz, decizii prin care unitatea deţinătoare să răspundă cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile preluate abuziv de stat este reglementată de prevederile art. 21-27 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare.
Unitatea deţinătoare a imobilului preluat în mod abuziv de stat are obligaţia de a răspunde notificării ce i s-a transmis de persoana îndreptăţită în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) al Legii nr. 10/2001.
În cazul refuzului acesteia de a da curs notificării, tribunalul, respectiv secţia civilă este competent, conform art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, în forma veche, (acţiunea fiind introdusă la 8 martie 2005) a-l obliga pe deţinătorul imobilului să răspundă la notificarea ce i-a fost trimisă.
Răspunsul unităţii deţinătoare trebuie realizat prin decizie sau dispoziţie motivată, conform art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Modalitatea în care destinatarul trebuia să răspundă notificării, termenul în care trebuie îndeplinită această obligaţie ce-i incumbă unităţii deţinătoare, în puterea legii sunt imperative, neavând caracter de recomandare.
Competenţa de soluţionare a contestaţiei persoanei îndreptăţite revine tribunalului, ca instanţă civilă, conform dispoziţiilor exprese ale art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, instanţa a stabilit în mod corect că notificările ce au fost înregistrate la Prefectura Judeţului Bihor în dosarele nr. 616 şi 617 şi ulterior trimise către A.V.A.S. trebuiesc soluţionate cu respectarea art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar această conduită culpabilă a persoanei deţinătoare trebuie cenzurată de către tribunal, în condiţiile procedurii speciale ale Legii nr. 10/2001.
Ca atare, actul normativ de reparaţie reglementează această procedură derogatorie de la regulile de drept comun şi de la competenţa judecătoriei.
În consecinţă, instanţa de apel a analizat corect raportul juridic dedus judecăţii stabilind că acesta se descrie în contradictoriu şi cu pârâtele Prefectura judeţului Bihor ci Primăria comunei Aştileu.
Nu se poate reţine lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., aceasta fiind o instituţie specializată a administraţiei publice centrale, de reprezentare a statului în domeniul privatizării.
Cum, legal a reţinut instanţa de apel, motivându-şi hotărârea conform art. 261 alin. (1) cu respectarea cerinţelor prevăzute de pct. 5 al textului procedural amintit, înainte de noile modificări aduse Legii nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acţiunii notificările prin care se solicitau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se depuneau la Prefectura de la domiciliul reclamantului.
Nici motivele de nelegalitate ce vizează neîndeplinirea procedurii administrative şi necompletarea dosarelor cu înscrisurile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată nu subzistă unei analize pertinente, urmând a fi respinse ca nefondate, întrucât notificările au fost trimise A.V.A.S.-ului, declanşându-se procedura prealabilă, iar înscrisurile, respectiv extrasele de carte funciară, certificatele de moştenitor nr. 260/2002 şi 56/2002 au fost depuse odată cu notificările.
În consecinţă, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 129 din 5 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4315/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4281/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
