ICCJ. Decizia nr. 4315/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4315
Dosar nr. 1296/84/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea, înregistrată la Tribunalul Sălaj la 6 octombrie 2005, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) Glod, judeţul Sălaj a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Română din Glod, solicitând obligarea acesteia de a-i preda în deplină proprietate şi folosinţă biserica din localitatea Glod, judeţul Sălaj.
Tribunalul Sălaj, prin sentinţa civilă nr. 1383 din 28 octombrie 2005 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 94 din 17 ianuarie 2006 Judecătoria Zalău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reţinând că situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română este reglementată prin art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, completat prin OG nr. 64/2004, care statuează competenţa de primă instanţă a tribunalului.
Conflictul negativ de competenţă a fost soluţionat de Curtea de Apel Cluj, care prin sentinţa civilă nr. 16/DC din 1 martie 2006, pronunţată în Camera de consiliu, a stabilit în favoarea Tribunalului Sălaj competenţa soluţionării cauzei, reţinând că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990 exclud competenţa de prima instanţă a judecătoriei, chiar şi atunci când valoarea lăcaşului de cult revendicat nu depăşeşte 5 miliarde lei.
Prin sentinţa civilă nr. 981 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Sălaj, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinându-se că, potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul-lege 126/1990 situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Unite cu Roma se stabileşte ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
S-a reţinut, de asemenea, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 11, introdus prin Legea nr. 247/2005 potrivit cărora regimul juridic al imobilelor cu destinaţia menţionată va fi reglementat prin lege specială.
Prima instanţă a avut în vedere că, în cea mai mare parte, comunitatea din localitatea Glod este de religie ortodoxă şi că nimic nu a împiedicat această comunitate să revină la cultul greco-catolic, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989 împreună cu biserica, lăcaş de cult, fiind fără relevanţă faptul că imobilul a figurat la un moment dat în evidenţa uneia sau alteia dintre cele două parohii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, în condiţiile în care este proprietara tabulară, iar actul normativ menţionat nu are efect translativ de proprietate în sistemul publicităţii imobiliare prin cărţi funciare, intabularea având efect constitutiv de drepturi conform art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 480/A din 27 decembrie 2006, a respins apelul reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Parohia Glod ca nefondat, reţinând, în esenţă, că preluarea prin art. 37 din Decretul nr. 177/1948 a avut caracter abuziv, întrucât trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertăţii conştiinţei şi a libertăţii religioase, aşa cum prevedea art. 27 din Constituţia din 1948, în vigoare la acea dată, acest cult fiind desfiinţat abuziv prin Decretul nr. 358/1948, abrogat abia prin Decretul-lege nr. 9/1989.
S-a apreciat că acest caracter abuziv s-ar putea invoca doar de cei prejudiciaţi, însă, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioşilor greco-catolici la ortodoxism şi, odată cu ei, a lăcaşului de cult, a fost abuzivă, în prezent majoritatea credincioşilor şi-au însuşit noul cult şi nu mai doresc să revină la cel vechi.
S-a considerat, totodată, că neînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nu înseamnă că transferul proprietăţii nu a avut loc, dobândirea de drept în sensul art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 177/1948 constituind o excepţie de la principiul efectului constitutiv de drepturi, excepţie prevăzută de o lege specială, alta decât cele rezultând din dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termen legal reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla-Parohia Glod, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanta a susţinut că Decretul nr. 358/1948 erau neconstituţionale raportat la art. 27 alin. (1) din Constituţia din 1948 şi că, dată fiind abrogarea acestuia prin Decretul-lege nr. 9/1989, potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis şi HCM 1719/1948 este desfiinţată, astfel încât posesia şi folosinţa imobilului apar ca fiind abuzive. Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că pârâta nu se poate prevala de Decretul nr. 358/1948 sau de Decretul nr. 177/1948 pentru a obţine protecţia drepturilor sale.
Cea de a doua critică a vizat greşita interpretare a instanţei de apel cu privire la posibilitatea revendicării numai de către majoritatea prejudiciată, în realitate singura persoană care justifică dreptul de proprietate asupra lăcaşului de cult fiind recurenta.
S-a susţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 489/2006, în raport de care constatarea trecerii majorităţi credincioşilor greco-catolici din localitatea Glod la cultul ortodox apare ca fără relevanţă juridică.
Ultimele critici formulate prin motivele de recurs s-au referit la lipsa oricărui temei legal prin care intimata şi-ar justifica intabularea în cartea funciară, precum şi la refuzul aplicării Legii nr. 489/2006, respectiv a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi (3), care prevăd posibilitatea redobândirii bunurilor confiscate abuziv sau preluate fără titlu în perioada 1940-1989.
Intimata Parohia Ortodoxă Română Glod a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând caracterul abuziv al preluării lăcaşului de cult în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, este practic lipsită de obiect în condiţiile în care, prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a recunoscut acest caracter, fiind, de altfel, un fapt istoric de notorietate că trecerea la cultul ortodox s-a făcut ca urmare a presiunilor exercitate de autorităţile vremii asupra credincioşilor greco-catolici, cu încălcarea art. 27 alin. (1) din Constituţia României din 1948, în vigoare la acel moment, care garanta libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă.
Unicul aspect ce comportă discuţie îl reprezintă calitatea de titular al unei acţiuni în revendicare, prin care se invocă caracter abuziv al preluării lăcaşului de cult.
Chiar dacă acţiunea introductivă se întemeiază pe dispoziţiile de drept comun ale art. 480 C. civ., având în vedere obiectul acesteia nu se poate face abstracţie de dispoziţiile speciale ale art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 care prevăd că „situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Unite cu Roma se va stabili ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri".
Contrar celor susţinute de recurentă, în sensul că nu prezintă relevanţă numărul actual al credincioşilor greco-catolici în raport de numărul credincioşilor ortodocşi, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioşilor greco-catolici şi o dată cu ei a lăcaşului de cult, la ortodoxism a fost abuzivă, în prezent majoritatea credincioşilor nu doresc să revină la cultul iniţial şi să revendice drepturi decurgând din calitatea de fost credincios greco-catolic.
O altă interpretare decât cea dată de instanţele de fond şi apel dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948 (în vigoare la data introducerii acţiunii) şi ale art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, prin care Biserica Unită cu Roma este recunoscută oficial, ar putea aduce atingere unui drept fundamental al majorităţii credincioşilor, care nu poate fi restrâns decât în condiţiile art. 53 din Constituţia României, revizuită în anul 2003, acela potrivit căruia lăcaşul de cult are un regim juridic special, revenind de drept majorităţii credincioşilor din parohie.
Critica referitoare la aplicarea imediată a legii civile noi, respectiv a Legii nr. 489/2006, noua lege a cultelor religioase, care abrogă, prin art. 51, Decretul nr. 177/1948, este, de asemenea, nefondată.
Într-adevăr conform art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 489/2006, bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, pot fi redobândite dacă au fost confiscate abuziv ori preluate fără titlu în perioada 1940-1989.
Pentru considerentele expuse în analiza primului motiv de recurs, Curtea va reţine însă că deşi, raportat la nivelul anului 1948, preluarea a fost abuzivă, în prezent majoritatea credincioşilor este ortodoxă şi, pe cale de consecinţă, nu are interesul să invoce acest caracter.
Mai mult, lăcaşurile de cult sunt excluse de la retrocedare conform OUG nr. 94/2000, iar potrivit art. 11 (introdus prin Legea nr. 247/2005) urmează ca regimul juridic al imobilelor cu această destinaţie să fie reglementat prin lege specială.
Critica referitoare la lipsa temeiului legal prin care intimata şi-ar justifica intabularea în cartea funciară este neîntemeiată.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dobândirea de drept în sensul art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 177/1948 a constituit o excepţie de la principiul efectului constitutiv de drepturi, excepţie prevăzută de o lege specială, alta decât cele rezultând din dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Pentru toate aceste considerente se va constata că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla Parohia Glod împotriva deciziei civile nr. 480/A din 27 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4327/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4287/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
