ICCJ. Decizia nr. 4940/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4940
Dosar nr. 4683/42/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2005, reclamanţii I.E., P.A.E., P.D.N. şi L.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Ploieşti, primarul municipiului Ploieşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea dispoziţiei nr. 3547 din 4 mai 2005 emisă de pârâtul primarul municipiului Ploieşti şi, în principal atribuirea unui lot de teren intravilan şi a unor construcţii (apartament) pentru imobilul preluat abuziv de stat, iar în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că imobilul situat în Ploieşti, proprietatea autorilor lor P.D. şi R., compus din teren în suprafaţă de 610 mp şi construcţii în suprafaţă de 233,27 mp, a fost expropriat şi trecut în proprietatea statului în scopul realizării parcului „Mihai Viteazul" obiectiv îndeplinit.
Deşi au solicitat restituirea în natură a bunului, prin dispoziţie atacată le-a fost respinsă această cerere cu motivarea că terenul solicitat este afectat de utilitate publică, stabilindu-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în modalitatea titlurilor de valoarea nominală folosite în procesul de privatizare.
Măsurile dispuse prin dispoziţia atacată sunt neelgale, fiind date cu încălcarea prevederilor HG nr. 498/2003 întrucât în vederea realizării unei reale reparaţii, legiuitorul a stipulat că în varianta imposibilităţii restituirii în natură, legea consacră acordarea măsurii reparatorii în echivalent a compensării cu un bun echivalent, prioritară celei a despăgubirii dispusă prin actul contestat.
Au solicitat admiterea cererii, anularea actului atacat şi obligarea entităţii învestite la restituirea bunului în echivalent fizic, prin atribuirea unui lot de teren intravilan şi construcţii, pentru imobilul preluat abuziv de stat.
Prin sentinţa nr. 342 din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova a fost admisă în parte cererea şi anulată în parte dispoziţia nr. 3547 din 4 mai 2005 emisă de pârâta Primăria municipiului Ploieşti numai în ceea ce priveşte valoarea echivalentă pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
S-a constatat dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil, urmând a fi emisă o dispoziţie în acest sens de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă că nu poate fi primită cererea reclamanţilor de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent solicitate, întrucât Legea nr. 10/2001 prevede alte modalităţi pentru despăgubirea foştilor proprietari, modalităţi în care nu se încadrează şi cererea introductivă.
Faţă de ultimele modificări legislative în materie, s-a apreciat ca necorespunzătoare valoarea despăgubirii stabilite prin dispoziţie, motiv pentru care actul atacat a fost anulat sub acest aspect, cuantumul final al despăgubirilor urmând a fi stabilit printr-o decizie în acest sens de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva susmenţionatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 359 din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, instanţă care, de asemenea a reţinut că legea specială de reparaţie nu prevede posibilitatea acordării de suprafeţe de teren echivalente ca valoare şi întindere cu cele avute până la data exproprierii şi nici posibilitatea repartizării unui apartament din fondul de locuinţe sociale al primăriei.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Au susţinut că între dispozitivul şi considerentele hotărârii există o vădită contradicţie, întrucât, deşi prin hotărâre se dispune în sensul anulării în parte a dispoziţiei atacate, în fapt li s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor solicitate potrivit valorii stabilite prin lucrările de specialitate dispuse în cauză, cerere care, potrivit considerentelor, rezultă că ar fi fost admisă.
Hotărârea este nelegală şi pentru că s-a întemeiat pe o dispoziţie legală inaplicabile cauzei, respectiv art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în speţă, fiind incidente prevederile art. 11 alin. (8) din lege, potrivit cărora, în situaţia dată, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, dispoziţie legală nesocotită de cele două instanţe.
Recursul este fondat potrivit considerentelor ce succed:
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil", iar potrivit art. 11 alin. (2) din lege „în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate total sau parţial,... pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Dispoziţia legală enunţată nu poate fi însă aplicată singular, în afara contextului legal ce o reglementează ci, potrivit regulii interpretării sistemice sau sistematice în ansamblul textului art. 11 şi al legii în întregul său, în acord cu spiritul şi finalitatea actului de reparaţii.
Or, astfel cum temeinic au susţinut reclamanţii în recurs, potrivit art.11 alin.8 din lege „în situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent cu entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Asemeni dispoziţiei de principiu cuprinsă în textul art. 1 alin. (3) din lege care reglementează categoriile de măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de legea de reparaţie şi textul legal enunţat stabileşte caracterul prioritar, prevalent al modalităţii de reparaţii constând în compensare, în raport de cea a despăgubirilor, interpretare, constant susţinută de reclamanţi şi solicitată a fi aplicată şi în prezenta cauză.
Reţinând că pretenţia reclamanţilor excede cadrului legislativ reglementat de Legea nr. 10/2001, instanţele nu s-au pronunţat asupra cererii acestora, cerere legală faţă de prevederile legale sus citate, ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârile casate şi pricina trimisă spre rejudecare primei instanţe care va proceda la verificarea situaţiei de fapt prin administrarea probelor necesare justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.E., P.A.E., P.D.N. şi L.F. împotriva deciziei nr. 399 din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 342 din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, cu trimitere spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5026/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4963/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
