ICCJ. Decizia nr. 5026/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5026
Dosar nr. 7438/111/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 64/C din 22 ianuarie 2007 Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată la 22 noiembrie 2006 de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva pârâtei T.C. prin care s-a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei în statele Uniunii Europene.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că din 1 ianuarie 2007 România a devenit ţară membră a Uniunii Europene şi ca, urmare, a restrânge dreptul la liberă circulaţie a pârâtei ar echivala cu o restrângere a dreptului de circulaţie chiar pe teritoriul României.
S-a mai reţinut că după data aderării României la acest organism internaţional acest drept a fost extins şi recunoscut multor persoane aflate pe teritoriul statelor membre.
Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 55/2007-A din 4 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei de către reclamantă.
În considerentele hotărârii s-a arătat că dreptul la liberă circulaţie este reglementat de art. 25 din Constituţia României şi că acesta are drept componenţă şi părăsirea teritoriului statului de origine pentru a călători în alte state. Curtea a mai apreciat că expulzarea dispusă de autorităţile belgiene nu este prin ea însăşi suficientă pentru ca instanţa română să interzică pârâtei dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul Belgiei.
Apreciind asupra necesităţii restrângerii acestui drept analizată în raport de ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei asemenea măsuri s-a constatat că măsura nu se mai impune întrucât în prezent este aplicabil art. 48 din Tratatul Comunităţilor Economice Europene şi art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
În raport de aceste acte normative s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru a lua măsura restrictivă solicitată.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termen legal criticând soluţia, în esenţă, pentru că s-a făcut o greşită aplicare a textelor legale.
S-a arătat că, în cauză nu trebuie aplicată Directiva 2004/38/CE deoarece la data când pârâta a fost returnată din Belgia, 13 septembrie 2006, România nu era membră a Uniunii Europene şi dispoziţiile comunitare nu erau obligatorii, astfel că sancţiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, potrivit paragrafelor 2 şi 4 ale Protocolului nr. IV al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
Criticile dezvoltate în cererea de recurs se pot încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând criticile în acest context, în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii, constată că ele sunt întemeiate, urmând a admite recursul pentru considerentele ce succed.
Instanţele au făcut o aplicare a textelor invocate, recte dispoziţiile din legislaţia primară şi, respectiv, secundară comunitară în raport de împrejurarea că de la 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene fără a se analiza aplicarea acesteia în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii numai cu privire la care se putea aprecia incidenţa textelor legale invocate.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Măsura se dispune potrivit art. 39 alin. (1) din lege, de către tribunal, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi negat dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libera circulaţie a cetăţenilor români nu reprezintă un drept absolut, acesta trebuind să se exercite cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituţia României.
Instanţele nu au analizat situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Se constată că pârâta a fost returnată din Belgia la 13 septembrie 2006 în baza Acordului încheiat de România cu Regatul Belgiei ratificat prin HG 825/1995.
Măsura returnării a fost determinată de împrejurarea că pârâta a fost surprinsă de autorităţile belgiene săvârşind infracţiunea de furt, aceste autorităţi constatând totodată că pârâta depăşise durata vizei de şedere pe teritoriul belgian.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2005, cetăţenii români pe perioada şederii lor în străinătate au obligaţia să respecte legislaţia statului respectiv în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România.
Potrivit art. 3 din aceeaşi lege limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la libera circulaţie în străinătate se poate face numai temporar în cazurile şi în condiţiile prevăzute în lege şi constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.
Având în vedere situaţia de fapt şi scopul urmărit de legiuitor la momentul apariţiei Legii nr. 248/2005 acela de a reglementa condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept, şi văzând dispoziţiile art. 52 din lege, cererea reclamantei formulată la 22 noiembrie 2006 este legală şi temeinică, situaţia de fapt şi încălcarea de către pârâtă a obligaţiilor ce revin cetăţenilor români în străinătate, justificând măsura prevăzută de art. 38 al aceleiaşi legi.
Împrejurarea că pe parcursul judecării procesului România a devenit ţară membră a Uniunii Europene nu a schimbat natura obligaţiilor prevăzute pentru cetăţenii români de a respecta în străinătate legile statului pe teritoriul căruia se află şi legile române.
Este adevărat că au fost eliminate după 1 ianuarie 2007 condiţiile de acordarea vizelor de călătorie dar obligaţiile respectării reglementărilor legale au rămas iar pârâta a fost reţinută în ţara de origine fiind surprinsă în desfăşurarea de activităţi incriminate de legea ambelor state în cauză drept fapte penale.
O obligaţie identică este prevăzută şi în sarcina cetăţenilor Uniunii Europene şi ai spaţiului Economic European în exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României (conform art. 4 din OUG 102/2005, ordonanţă care, potrivit art. 34 a transpus în legislaţia română, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor familiilor acestora în statele membre).
Se constată că s-a făcut dovada în condiţiile art. 1169 C. civ. cu înscrisurile depuse la dosar că există motive care impun limitarea prevăzută de directiva amintită, indicii temeinice că persoane în cauză constituie o ameninţare reală şi prezentă la ordinea publică.
Această cauză se regăseşte printre condiţiile prevăzute de art. 6 din OUG 102/2005 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007) pentru refuzarea intrării pe teritoriul României a cetăţenilor U.E.
Constatând aşadar că instanţele au pronunţat o soluţie nelegală pentru considerentele mai sus arătate, se va admite recursul în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va modifica Decizia nr. 55 A/2007 a Curţii de Apel Oradea în sensul că se va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 64/2007 a Tribunalului Bihor care va fi schimbată în totalitate în sensul că se dispune limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei în Belgia pe o perioadă de doi ani cu începere de la 13 septembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 55 A din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de Direcţia Generală Paşapoarte împotriva sentinţei nr. 64 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, pe care o schimbă în tot.
Admite cererea formulată de reclamantă în sensul că dispune limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Belgia pe o perioadă de 2 ani cu începere de la 13 septembrie 2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5023/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4940/2006. Civil → |
|---|
