ICCJ. Decizia nr. 5022/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5022
Dosar nr. 4548/3/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 632 din 4 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât şi a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată la 31 ianuarie 2006 de contestatorul P.I. împotriva dispoziţiei nr. 1114 din 29 decembrie 2005 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În motivarea acestei sentinţe instanţa a reţinut că pârâtul a emis dispoziţia nr. 1114 din 29 decembrie 2005 urmare pronunţării sentinţei civile nr. 962 din 4noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 1423/A din 14 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, devenită irevocabilă prin nerecurare.
Prin dispoziţia nr. 1114 din 29 decembrie 2005 s-a dispus restituirea în natură, către contestator a cotei indivize de ½ din imobilul situat în comuna Baloteşti.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 962/2004 cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de contestator împotriva dispoziţiei nr. 407/2003, s-a stabilit în mod irevocabil că autorul contestatorului P.I. nu a dobândit în mod exclusiv întreaga suprafaţă de teren pretinsă, de 15.000 mp ci o cotă indiviză din acesta.
Instanţa a mai reţinut că nu s-a făcut dovada în cauză nici că autorul contestatorului ar fi plătit suma de bani pentru terenul pretins de contestator în proporţie de 99,08% nici care a fost preţul total al celor trei loturi achiziţionate de I.G. împreună cu A.P., autorul contestatorului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 166 din 15 martie 2007 a admis apelul contestatorului împotriva sentinţei nr. 632/2006 pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis în parte contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia nr. 1114/2005 emisă de pârât care a fost obligat să restituie în natură contestatorului suprafaţa de teren echivalentă cu 97,16%, reprezentând 15.000 mp teren situat în comuna Baloteşti.
În motivarea acestei decizii Curtea de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 962/2004 a Tribunalului Bucureşti intimatul a fost obligat să restituie în natură imobilul teren de 15.000 mp trimiţând pentru stabilirea cotelor coproprietarilor I.G. şi autorul contestatorului, la titlul de proprietate (actele de vânzare-cumpărare).
S-a constatat că, în cuprinsul lor, contractele de vânzare-cumpărare nu fac nici-o menţiune cu privire la cota de proprietate cuvenită coproprietarilor ceea ce înseamnă practic, vidarea de conţinut a dispozitivului sentinţei nr. 962/2004. S-a considerat că intimatul trebuia în lipsa unei dispoziţii lămuritoare să apeleze la alte documente doveditoare şi nu să atribuie aleatoriu fără justificare, cote egale celor doi cumpărători.
S-a reţinut din actele depuse în dosarul de fond la paginile 28-32 că autorul reclamantului figura, ca unic proprietar al imobilului revendicat.
Ca urmare, din aceste probe şi în lipsa altora care să dovedească contrariul instanţa a reţinut că reclamantul a dovedit că este îndreptăţit să primească suprafaţa de 15.000 mp teren, în cotă de 97,16% din teren proporţional cu preţul plătit de autorul său conform chitanţelor depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a declarat în termen legal recurs invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În fapt recurentul a arătat că notificarea de restituire formulată de contestator a fost iniţial soluţionată prin dispoziţia Ministerului de Interne cu nr. 407 din 11 martie 2003, prin respingerea cererii.
Contestaţia formulată de contestator împotriva acestei dispoziţii a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 962/2004, instanţa anulând dispoziţia nr. 407/2003 şi obligând ministerul să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului cu respectarea cotei indivize din imobil în raport de titlurile de proprietate.
Recurentul a arătat că respectând termenii contractelor de cumpărare care îi indică cumpărători pe A.P. şi G.I. fără să se indice o cotă, anume, s-a făcut o corectă interpretare a prevederilor contractuale în sensul art. 977, art. 979 şi art. 984 C. civ., intenţia părţilor fiind aceea de a cumpăra şi achita preţul împreună în mod egal şi de a dobândi dreptul de proprietate în aceleaşi condiţii şi nu în cote de 97,16% şi respectiv 2,84%, cum greşit a reţinut instanţa de apel, referindu-se numai la 3 chitanţe, prin care s-au achitat anumite sume de bani.
Recurentul a criticat interpretarea greşită dată de instanţă contractului de vânzare-cumpărare, vădit împotriva prevederilor din această materie dată de Codul civil şi a clauzelor contractuale din actul invocat.
Această interpretare greşită a dus la o soluţie nelegală şi netemeinică.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte a constatat că aceasta este nelegală astfel că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce urmează.
Prin dispoziţia nr. 1114 din 29 decembrie 2005 s-a dispus restituirea în natură contestatorului P.I., cota indiviză, ½ din imobilul situat în comuna Baloteşti. Această dispoziţie a avut ca premiză sentinţa civilă nr. 962 din 4 decembrie 2004 a Tribunalului Bacău pronunţată în dosarul nr. 1724/2003, definitivă prin Decizia nr. 1423 A din 14 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin Decizia nr. 962/2004 s-a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului revendicat, corespunzător cotei indivize în raport de titlurile de proprietate.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că P.I. a făcut dovada că este unic moştenitor al lui A.P. care, împreună cu G.I. a cumpărat 3 terenuri loc de casă de câte 5000 mp conform contractelor de vânzare cumpărare transcrise la Tribunalul Ilfov, secţia notariat la nr. 13562 din 7 septembrie 1939, 13561 din 7 septembrie 1939 şi 13563 din 7 septembrie 1939.
În considerentele aceleiaşi sentinţe, s-a reţinut că „deşi reclamantul a susţinut că a cumpărat aceste suprafeţe de teren în nume propriu ca unic cumpărător, fiind asistat de G.I. în calitate de avocat al său, din examinarea titlurilor de proprietate rezultă neîndoielnic că vânzătorul I. a vândut domnilor A.P. şi G.I. terenul, toate contractele de vânzare-cumpărare, fiind semnate de ambii cumpărători în nume propriu". Concluzia Tribunalului a fost că cei doi sunt cumpărători coindivizari ai terenului.
Deşi în cauză instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu este vorba de autoritate de lucru judecat în înţelesul art. 1201 C. proc. civ., neexistând tripla identitate impusă de dispoziţiile legale, constatarea calităţii de coproprietari indivizi ai cumpărătorilor P. şi I., a intrat în puterea lucrului judecat, ca situaţie de fapt, stabilită de o instanţă de judecată.
Trimiterea la cotele de proprietate conduce la concluzia că petentul, nu poate revendica decât dreptul autorului său, drept coindiviz dedus din cumpărarea împreună cu G.I. a trei terenuri de câte 5000 mp .
Potrivit actelor de cumpărare invocate, parcelele au fost cumpărate de cei doi cumpărători în nume propriu.
Sub acest aspect termenii contractelor sunt clari şi neechivoci „I. vinde domnilor A.P. şi G.I. care cumpără" (...) parcela (...) la preţul de (...) achitat în întregime, conform celor stipulate în aliniatul ultim din fiecare contract menţionându-se: „subsemnatul A.P. şi G.I. declarăm că am cumpărat şi am înmânat vânzătoarei preţul".
Câtă vreme nu s-a făcut dovada şi nici nu s-a stabilit de comun acord sau, în caz de neînţelegere, prin judecată că unul din coproprietari are o contribuţie mai mare, nu se poate reţine acest aspect împotriva clauzelor contractuale care nu individualizează contribuţii inegale.
Ca urmare instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a actelor de proprietate deduse judecăţii când a apreciat că autorul reclamantului ar fi avut o contribuţie mai mare la dobândirea terenului în discuţie.
O asemenea concluzie nu se desprinde din clauzele contractelor de vânzare-cumpărare şi nu se poate interpreta din chitanţele de plată depuse la dosar şi care sunt anterioare încheierii convenţiilor (5-7 septembrie 1939). Chitanţele sunt datate 21 februarie 1939, 20 mai 1939 şi respectiv 23 iunie 1939.
Este greu de presupus că cei doi cumpărători au avut o contribuţie inegală la plata preţului de vreme ce la momentul încheierii contractelor (7 septembrie 1939) aceştia au inserat în contracte în mod expres că sunt cumpărători egali, în lipsa vreunei precizări, de altfel importantă, cât priveşte cota de participare.
Aprecierea instanţei că deşi nu este indicată o cotă de proprietate, s-ar vida de conţinut dispoziţia sentinţei nr. 962/2004 este lipsită de temei şi nelegală.
Cota de ½ stabilită la emiterea deciziei de restituire în natură se desprinde fără echivoc din actele de proprietate şi dă expresie hotărârii instanţei care a luat în analiză şi a arătat de ce nu a reţinut, potrivit considerentelor, susţinerea reclamantului că autorul său ar fi avut o cotă exclusivă la cumpărarea terenurilor.
De altfel este de menţionat că petentul nu a atacat sentinţa nr. 962 din 4noiembrie 2004, în care s-a consemnat expres această motivare.
Dacă ar fi existat neînţelegeri cât priveşte întinderea despăgubirilor stabilite prin sentinţa nr. 962/2004 pârâtul ar fi avut la îndemână dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., singura în măsură să se pronunţe asupra înţelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii fiind numai instanţa care a pronunţat hotărârea în discuţie.
Pe cale de consecinţă, constatând că instanţa de apel a dat o interpretare greşită actului dedus judecăţii, şi în acest fel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, Înalta Curte a admis recursul şi în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a modificat Decizia atacată în sensul că a respins apelul contestatorului ca nefondat, fiind menţinută sentinţa civilă nr. 632 din 4 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 166 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorul P.I. împotriva sentinţei nr. 632 din 4 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5046/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5023/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
