ICCJ. Decizia nr. 5791/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5791
Dosar nr. 9604/54/2006
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 335 din 7 aprilie 2006 Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea reclamantei J.N. în contradictoriu cu pârâţii primarul municipiului Craiova, Primăria Craiova, Prefectura Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice privind anularea dispoziţiei nr. 7632 din 1 aprilie 2005 emisă de pârâta Primăria Craiova, a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, a admis în parte capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor băneşti, în sensul că a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 13.093.296.200 lei, din care 11.213.833.000 lei pentru terenul de 1818 mp şi 1.879.463.100 lei pentru construcţiile demolate, a respins cererea pentru acordarea despăgubirilor băneşti şi a obligat pârâţii la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Craiova, în suprafaţă de 1939 mp, expropriat prin Decretul nr. 433/1962.
Prin acest decret s-a expropriat în vederea construirii de blocuri, pe numele reclamantei, suprafaţa de teren de 1818 mp şi 2 construcţii în suprafaţă de 121 mp, imobile înscrise în procesul verbal din 22 octombrie 1962.
Astfel s-a făcut dovada că reclamantei i s-a preluat imobilul compus din teren de 1818 mp şi construcţii în suprafaţă de 121 mp.
În urma formulării notificării s-a încheiat procesul verbal de negociere din 18 octombrie 2004, valoarea propusă de subcomisie fiind de 7.478.568.000 lei, făcându-se menţiunea că reclamanta a solicitat despăgubiri băneşti, refuzând acordarea de titluri de valoare nominală sau acţiuni.
În cauză s-a efectuat o expertiză construcţii care a stabilit valoarea celor două corpuri de clădire preluate la suma de 1.894.868.100 lei.
S-a efectuat şi o expertiză topo pentru identificarea terenului, constatându-se că din întreaga suprafaţă de teren solicitată de 1939 mp, suprafaţa de 524 mp este ocupată de construcţii, iar din suprafaţa de 1311 mp, 313 mp reprezintă alee asfaltată ce face legătura între C. şi strada N., de-a lungul întregii suprafeţe existând trei cămine pentru vanele conductelor de termoficare şi două cămine de canalizare.
Întrucât reclamanta nu a depus acte de proprietate, întinderea dreptului de proprietate s-a prezumat a fi cea recunoscută în actul de expropriere, conform art. 221 din Legea 10/2001.
Faţă de această situaţie, instanţa a concluzionat că scopul exproprierii a fost realizat, pe teren edificându-se blocuri de locuinţe cu utilităţile aferente, motiv pentru care, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001 măsurile reparatorii trebuie stabilite pentru întregul imobil. Măsurile reparatorii urmează a fi acordate conform Titlului VII al Legii 247/2005, în limita sumelor stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, respectiv de 1.879.463.100 lei pentru construcţiile demolate şi 11.213.833.100 lei pentru suprafaţa de 1818 mp teren.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii Primăria municipiului Craiova, Prefectul judeţului Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice.
În apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Craiova s-a susţinut că cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia respinsă ca prematură faţă de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005. De asemenea, competenţa materială aparţine instanţei de contencios administrativ, atunci când se contestă cuantumul măsurilor reparatorii. S-a mai susţinut şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât dispoziţia atacată, privind imposibilitatea restituirii în natură a terenului a fost menţinută.
Apelanţii Prefectul judeţului Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice au invocat, în motivarea apelurilor, lipsa calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 686 din 20 septembrie 2006 a respins apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Craiova şi a admis celelalte apeluri, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâţii Prefectul judeţului Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice.
În considerentele deciziei s-a reţinut că dispoziţia atacată de reclamantă a fost emisă anterior apariţiei Legii 247/2005. Cum această nouă lege nu cuprinde norme tranzitorii prin care să se fi stabilit ce se va întâmpla, din punt de vedere procedural, cu litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, s-a apreciat că în mod just tribunalul a procedat la soluţionarea cauzei. Pentru litigiile care se aflau pe rol la data apariţiei Legii 247/2005 tribunalele au rămas competente să verifice legalitatea dispoziţiilor emise în baza Legii 10/2001.
Aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. s-a făcut corect, întrucât reclamanta a contestat atât dispoziţia prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, cât şi procesul verbal de negociere, iar prin sentinţa atacată s-a stabilit un alt cuantum al măsurilor reparatorii decât cel din procesul verbal de negociere.
Referitor la apelurile pârâţilor prefectul judeţului Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice s-a reţinut că reclamanta, prin acţiune, a contestat acte emise de Primăria Craiova, aşa încât ceilalţi pârâţi nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi instituţia primarului municipiului Craiova, în temeiul art. 304 pct. 3 şi 9 în motivarea căruia s-au învederat următoarele:
- soluţia privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material
- cererea privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia respinsă ca prematur formulată, potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) al Titlului VII al Legii 247/2005
- cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele sunt nejustificate pentru că actul administrativ prin care a fost soluţionată notificarea nu s-a anulat de către instanţă.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Legea nr. 247/2005 nu cuprinde nici o prevedere expresă potrivit căreia tribunalele nu ar mai fi competente să analizeze legalitatea dispoziţiilor emise în baza Legii 10/2001, ci, prin Titlul VII a instituit doar o nouă procedură administrativă privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii ce se vor acorda pentru imobilele care nu se pot restitui în natură, conform căreia evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faptul că, în speţă, s-a stabilit o valoare a măsurilor reparatorii conform rapoartelor de expertiză nu împiedică derularea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005 şi de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Astfel, conform art. 16.6 ultimul alineat al HG 1095/2005 după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, Decizia sau dispoziţia care a făcut obiectul litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va transmite, împreună cu toată documentaţia privind imobilul, evaluatorului sau societăţii de evaluatori.
Potrivit art. 16.12 din acelaşi act normativ, raportul întocmit de evaluator va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Nu se poate reţine nici critica privitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât, în speţă, a fost admisă parţial acţiunea reclamantei cu consecinţa anulării, tot parţiale, a dispoziţiei atacate, doar în ceea ce priveşte cuantumul măsurilor reparatorii cuvenite. Ca atare, instanţa de apel a stabilit culpa procesuală a recurenţilor care au creat un prejudiciu reclamantei şi, în mod corect, i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de aceste considerente, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Craiova şi instituţia primarului municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 686 din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 5795/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5783/2006. Civil → |
---|