ICCJ. Decizia nr. 5795/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5795
Dosar nr. 12267/1/2006
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 75 D din 7 martie 2005 Tribunalul Satu Mare a respins contestaţia formulată de reclamanta M.M. în temeiul dispoziţiilor Legii 10/2001 şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.F. şi G.F. reţinând că nici reclamanta şi nici antecesorul intervenientelor nu au fost proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu. Potrivit înscrierilor din C.F. 1716 Certeze imobilul de sub nr. top 1053/3 în suprafaţă de 3226 mp, proprietatea Statului Român a fost transcris din C.F. 285 Certeze şi s-a dezmembrat în două, nr. top 1053/100 în suprafaţă de 209 mp şi 1053/101 în suprafaţă de 3017 mp. La rândul său , imobilul de sub nr. top 1053/101 s-a dezmembrat prin sentinţa civilă nr. 599/1998 a Judecătoriei Negreşti Oaş în nr. top 1053/101/a, în suprafaţă de 200 mp şi nr. top 1053/101/b în suprafaţă de 2817 mp.
B.V. nu este proprietarul tabular asupra imobilului de sub nr. top 1053/3 din care a fost dezmembrat ulterior nr. top 1053/101, aşa cum s-a susţinut, ci asupra terenului de sub nr. top 1053/91. Drept urmare, nici reclamanta şi nici intervenientele nu sunt îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 pentru imobilul de sub nr. top 1053/101 sau nr. top1053/101/b rămas în urma dezmembrării, întrucât nu au dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor lor.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi intervenientele.
În apelul declarat de reclamanta M.M. s-a susţinut că este posibilă restituirea suprafeţei de teren libere şi acordarea de despăgubiri pentru diferenţă deoarece terenul respectiv i-a fost dat ca zestre de către proprietarul tabular B.V.
Intervenientele B.F. şi G.F. au susţinut în motivarea apelului că proprietarul tabular B.V. l-a înzestrat pe fiul său B.G., soţul şi respectiv fiul intervenientelor, cu acest teren pe care B.G. a edificat ulterior o construcţie. Terenul a fost preluat de stat, iar pe acesta s-a amplasat şcoala generală din localitate.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 120 A din 4 iulie 2006 a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi a cererii de intervenţie, a constatat că reclamanta şi intervenientele sunt îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. 1716 Certeze nr. top 1053/101 şi a obligat pârâtul să se conformeze dispoziţiilor art. 16 din Legea 247/2005, respectiv să înainteze documentele aferente cererilor reclamantei şi intervenientelor la Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor.
În considerentele deciziei s-a reţinut că potrivit concluziilor raportului de expertiză topo efectuată în cauză terenul pe care este situată şcoala din localitate a fost preluat de la antecesorul părţilor, B.V., tatăl reclamantei şi socrul respectiv bunicul intervenientelor.
Terenul a fost înscris în favoarea Statului Român, iar în prezent, pe teren funcţionează o şcoală, imobilul fiind trecut în domeniul public al comunei Certeze.
Terenul nu poate fi restituit în natură deoarece este inclus în curtea şcolii, iar supraedificatele nu au fost preluate de la antecesorul părţilor. Prin urmare părţile au dreptul la acordarea măsurilor reparatorii, în cotele de moştenire ce le revin potrivit dreptului comun. Procedura acordării despăgubirilor se va desfăşura conform dispoziţiilor art. 16 din Legea 247/2005.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri reclamanta, intervenientele şi pârâtul Consiliul Local al Comunei Certeze.
Recurenta M.M. şi-a întemeiat recursul în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că este singura îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii întrucât a dovedit, cu declaraţiile martorilor T.I. şi S.L., că tatăl său a înzestrat-o cu terenul în litigiu în anul 1953, teren care a fost preluat de la dânsa în proprietatea statului. De asemenea, intervenientele nu au contestat dispoziţia prin care s-a respins retrocedarea.
Intervenientele B.F. şi G.F., în motivarea recursului, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au solicitat modificarea deciziei atacate în sensul restituirii în natură a terenului liber şi acordarea despăgubirilor pentru casa demolată arătând că terenul a constituit proprietatea extratabulară a lui B.G., soţul intervenientei B.F., fiind primit de la tatăl acestuia B.V.
În motivarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei Certeze s-a învederat că, în mod greşit au fost admise apelurile declarate de reclamantă şi interveniente, întrucât, din extrasele C.F. depuse la dosar nu rezultă că antecesorul acestora, respectiv B.V. a fost proprietarul imobilului înscris la nr. top 1053/101 în suprafaţă de 3017 mp pe care, în prezent este amplasată curtea şcolii generale din Huta Certeze. Pârâtul nu a indicat temeiul juridic al recursului, însă analiza criticilor permite încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursurile formulate de reclamantă şi interveniente sunt nefondate pentru considerentele care succed.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 persoana care se consideră îndreptăţită trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pretins.
În acest sens, art. 23 din Legea 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluţionării notificării.
Deoarece textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în punctul 23.1 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, în conformitate cu care, prin acte doveditoare se înţelege orice acte translative de proprietate, extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, acte sub semnătură privată încheiate înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950, expertize judiciare sau extrajudiciare.
În speţă au fost depuse extrase C.F., la filele 171-178 ale dosarului de fond, însă din conţinutul acestora nu rezultă că B.V., autorul comun al recurentei şi intervenientelor a fost proprietarul terenului în litigiu, înscris în C.F. 1716 Certeze cu nr. top 1053/101 în suprafaţă de 3017 mp, ci al altor două parcele de teren, de 578 mp şi 529 mp, înscrise în C.F. 285 cu nr. top 1053/91 şi respectiv C.F. 1696 cu nr. top 1053/89, care nu au legătură cu prezenta cauză.
Părţile, în lipsa actelor doveditoare prevăzute de HG 250/2007, puteau proba dreptul de proprietate asupra terenului şi cu actul de preluare abuzivă, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea 10/2001 care instituie o prezumţie relativă conform căreia, până la proba contrară, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se presupune a fi recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Dar, la dosarul cauzei nu s-a depus actul de preluare abuzivă a imobilului în proprietatea statului, aşa încât prezumţia nu poate opera.
Declaraţiile autentice ale martorilor T.I. şi S.L., menţionate în motivarea recursului reclamantei, sunt irelevante în cauză întrucât acestea atestă doar o situaţie de fapt şi nu pot constitui o dovadă a dreptului de proprietate în sensul prevederilor HG 250/2007 sau ale dreptului comun.
Nici raportul de expertiză nu poate fi reţinut. În concluziile expertului s-a menţionat doar că există identitate între terenul solicitat de părţi şi cel înscris în C.F. 1716 cu nr. top 1053/101, fără a se stabili cu exactitate dacă terenul a aparţinut autorului părţilor.
Cum, în speţă nu s-a dovedit că B.V., antecesorul părţilor, a fost proprietarul tabular al terenului pretins, recursurile declarate de reclamantă şi interveniente se vor respinge.
Întrucât critica inserată în motivarea recursului formulat de pârâtul Consiliul Local al comunei Certeze vizează tocmai nedovedirea dreptului de proprietate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. recursul pârâtului se va admite, iar Decizia atacată se va modifica, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamantă şi interveniente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.M. şi intervenientele B.F. şi G.F. împotriva deciziei civile nr. 120 A din 4 iulie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei Certeze împotriva aceleiaşi decizii pe care o modifică în sensul că respinge apelurile declarate de reclamantă şi interveniente, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5830/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5791/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
