ICCJ. Decizia nr. 6388/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 198 din 23 martie 2004 a Tribunalului Alba a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul I.E. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Alba Iulia, a fost anulată în parte dispoziția nr. 367 din 23 iunie 2003, emisă de pârât și s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata despăgubirilor bănești pentru imobilul înscris în C.F. Alba Iulia, nr top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1 și 436/1 în suprafață de 1041, C.F. Alba Iulia, nr.top 434/1/1 în suprafață de 353 mp și C.F. Alba Iulia, nr.top 431/2, 432/2 în suprafață de 1457 mp, a cărui valoare estimativă stabilită prin expertiza tehnică întocmită de expert G.L. este de 4.414.456.000 lei.
Pârâta a fost obligată să transmită Prefecturii județului Alba decizia și documentația acestora acordării despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în caz contrar fiind autorizat reclamantul să depună aceste acte.
S-au respins celelalte capete de cerere și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Alba Iulia, Consiliul județean Alba, SC F. Alba, SC I. SA Alba și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța de fond a reținut că motivul care face obiectul procesului a aparținut reclamantului și fratelui acestuia în cote de câte 1 și a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, conform deciziei nr. 362/1977 emisă de fostul Consiliu Popular al județului Alba. Despăgubirea acordată a fost de 40.000 lei.
Foștii proprietari I.E. și I.I. au închiriat către I. Alba suprafața de 615 mp spațiu de producție, depozite și birouri pentru perioada 1 iulie 1974-31 iulie 1976, contractul fiind prelungit ulterior pentru perioada 31 iulie 1976-31 iulie 1978, iar prin contractele de închiriere nr. 43 din 5 august 1997 și nr. 885/2001 spațiul de producție în suprafață de 904 mp a fost închiriat către SC I. SA. Această pârâtă folosește în fapt întreaga suprafață și înainte de anul 1977 a efectuat construcții destinate derulării procesului de producție.
în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a transmis notificări către pârâți, prin care a cerut ca imobilul să-i fie restituit în natură, iar prin notificarea adresată SC F. Alba Iulia a cerut contravaloarea utilajelor și a întregului inventar al atelierului de tâmplărie.
Notificările au fost respinse prin dispoziția nr. 367 din 23 iunie 2003, emisă de Primarul municipiului Alba Iulia, fără ca reclamantului să i se facă propuneri pentru acordarea de măsuri reparatorii, cu motivarea că preluarea bunului nu a fost abuzivă.
Reține instanța de fond, că dispoziția atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice, iar preluarea imobilului s-a făcut abuziv de către stat.
în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică, iar expertul a evaluat imobilul. S-a constatat că la momentul preluării pe teren se aflau următoarele construcții: atelier de tâmplărie manuală, atelier producție, grajd, clădire depozitare, atelier tâmplărie mașini, atelier vopsitorie, șopron, casă de locuit, cabină portar.
Construcțiile noi edificate de pârâta SC I. SA sunt: două ateliere de producție, copertină metalică, șopron metalic peste curte, magazie lacuri și vopsele, birou, șopron clădire depozitare, hol întreținere, conveior, atelier mecanic, cabină portar, WC, cicloane rumeguș.
Deoarece suprafața clădirilor vechi este de 1166,93 mp, iar cea a construcțiilor noi de 1482,53 mp, imobilul a devenit unul nou și sunt incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/201.
Pentru stabilirea caracteristicilor imobilului de a fi considerat nou se are în vedere pct. 18.3 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care se referă la adăugarea unor corpuri de zidărie sau volume din alte materiale ce reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial, și la faptul că prin modificările aduse a rezultat o construcție destinată să deservească o activitate specifică, respectiv activitatea de producție.
în privința valorii lucrărilor de construcții executate de SC I. SA, expertul a stabilit că este de 5.866.494.000 lei, iar valoarea tehnică actualizată a construcțiilor preluate de la reclamant este de 1.522.972.000. Pentru întreaga suprafață de 2851 mp valoarea de piață propusă este de 2.891.484.000 lei.
Reclamantul care este și succesor al fratelui său are calitate procesuală și este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri bănești în sumă de 4.414.456.000 lei, plata lor urmând a fi făcută în condițiile art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001 avându-se în vedere și despăgubirea primită de foștii proprietari.
Cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 362/1977 s-a reținut că reclamantul nu se mai află în termen pentru a formula contestația, iar F. Alba care este o asociație constituită din cooperativele de consum de pe raza municipiului Alba Iulia nu este parte în contractul de închiriere.
Consiliul județean Alba și Consiliul local al municipiului Alba Iulia nu au calitate procesuală, pentru că nu au emis dispoziția contestată, iar față de Statul Român nu sunt incidente prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1907/A, din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamant și de pârâții SC I. SA, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba Iulia și Municipiul Alba Iulia prin primar împotriva sentinței tribunalului.
Instanța de apel a reținut că potrivit constatărilor expertului imobilul a fost transformat. în privința suprafeței și ca valoare a devenit nou, iar partajarea proprietății vechi de cea nouă nu este posibilă datorită modului de amplasare a construcțiilor.
Apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este lipsit de interes, pentru că prin sentința apelată acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât a fost respinsă. De asemenea, acțiunea a fost respinsă în contradictoriu cu pârâta SC I. SA în sarcina căreia nu a fost stabilită vreo obligație.
De aceea, și apelul declarat de această pârâtă este lipsit de interes. Singurul capăt de cerere pentru care pârâta are interes, este cel referitor la cheltuielile de judecată, însă reclamantul a achitat cota sa parte din expertiza tehnică.
Cu privire la apelul declarat de Primăria municipiului Alba Iulia, se reține, că reclamantul nu a cerut despăgubiri bănești, însă atunci când restituirea în natură nu este posibilă se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, iar preluarea a fost abuzivă, așa cum s-a reținut prin sentința apelată, pentru că aprecierea preluării abuzive se face prin raportare la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar Normele metodologice adaugă la lege.
împotriva acestor hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâtele Primăria municipiului Alba Iulia și SC I. SA.
Reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., arată că, deși corect s-a reținut că preluarea s-a făcut în mod abuziv, greșit nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului. Preluarea fiind nelegală trebuia să se restabilească situația anterioară, așa cum s-a hotărât, într-un caz absolut identic, prin decizia CEDO depusă la dosar. Conform art. 20 alin. (2) din Constituție, deciziile CEDO sunt obligatorii pentru Statul Român, având puterea juridică a hotărârilor Curții Constituționale.
Susține recurentul, că nu prezintă importanță transformarea imobilului de către pârâta SC I. SA Alba Iulia, pentru că problema este de principiu și singura soluție legală este retrocedarea bunului.
Indiferent cât de mare este investiția, preluarea fiind abuzivă, consecința legală este restabilirea situației anterioare, iar aspectul privitor la investiții poate face obiectul unui dosar separat.
Pârâta Primăria municipiului Alba Iulia, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că în mod greșit s-au acordat reclamantului despăgubiri bănești în condițiile în care acesta a cerut doar restituirea în natură.
Mai susține că, raportat la prevederile art. 1.4 alin. (2) lit. B) din H.G. nr. 498/2003 cererea persoanei care se pretinde îndreptățită se respinge, iar în cauză prin dispoziția contestată au fost respectate aceste prevederi.
Instanțele au aplicat greșit prevederile Legii nr. 10/2001, deoarece fiind aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din lege măsurile se stabilesc numai prin echivalent, iar măsurile reparatorii care pot fi acordate sunt titluri de valoare, nominale folosite exclusiv în procesul de privatizare, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau bunuri sau servicii și nu despăgubiri bănești.
Pârâta SC I. SA, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 6,art. 7,art. 8,art. 9 C. proc. civ., arată că în mod greșit s-a reținut că apelul declarat împotriva sentinței tribunalului este lipsit de interes. Pentru că a fost și este chiriașă, începând cu anul 1974 și a făcut investiții are interes procesual propriu în cauză și chiar dacă prin sentința apelată nu s-au stabilit obligații în sarcina sa motivele de apel s-au întemeiat pe dispoziții de ordine publică.
Arată recurenta, că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, pentru că reclamantul a cerut numai restituirea în natură, iar interesul este evident, pentru că "având proprietăți mai mari decât ale pârâtei" are interesul clarificării drepturilor după soluționarea irevocabilă a litigiului, iar despăgubirile nu sunt reale.
Decizia cuprinde motive contradictorii, deși reținând lipsa de interes, instanța nu a analizat motivul de apel invocat la pct. III, privitor la natura măsurilor reparatorii, instanța, analizând apelul declarat de reclamant, reține că se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Or, dacă a reținut această împrejurare, trebuia să se pronunțe că nu este posibilă acordarea de despăgubiri bănești și că nu sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Analizând susținerile recurenților, în limita motivelor de nelegalitate invocate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., se constată că recursurile declarate de reclamant și de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia sunt fondate, iar recursul declarat de pârâta SC I. SA nu este fondat.
Hotărârile atacate cuprind motivele pe care se sprijină soluțiile pronunțate de tribunal și de instanța de apel, aceste motive nu sunt contradictorii, iar posibilitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, chir și atunci când se solicită numai restituirea în natură rezultă din conținutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (1) din legea republicată].
Art. 24, stabilea pentru deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării obligația că atunci când restituirea în natură nu era posibilă, să facă oferta de măsuri reparatorii prin echivalent, iar art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, stabilește obligația acestuia să acorde în compensare alte bunuri sau, servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale, în situațiile în care măsura nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Hotărârea CEDO invocată de reclamant nu s-a pronunțat "într-un caz identic" cu prezenta pricină, iar susținerea recurentei Primăria municipiului Alba Iulia că preluarea imobilelor care fac obiectul pricinii s-a făcut cu titlu legal, în raport cu prevederile art. 1.4 alin. (2) lit. B) din H.G. nr. 498/2005, nu este întemeiată.
Imobilul situat în Alba Iulia, pentru care notificatorul este îndreptățit la măsuri reparatorii, a fost preluat de stat prin decizia nr. 362/1977 emisă de fostul Consiliul popular al județului Alba, în baza Decretului nr. 223/1974.
Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar domeniul de aplicare al legii este stabilit de art. 2 care enumera situațiile ce reprezintă preluarea cu caracter abuziv.
Corect, s-a reținut prin sentința tribunalului și decizia instanței de apel caracterul abuziv al preluării în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 și nu cu cele invocate de recurenta pârâtă, deoarece reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice contravine dispozițiilor Legii.
Or, potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în exercitarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Preluarea imobilelor care fac obiectul notificării formulate de recurentul-reclamant a fost abuzivă, pentru că, deși Decretul nr. 223/1974 folosea noțiunea înstrăinare, transferul dreptului de proprietate nu se realizează printr-un act care să exprime voința proprietarului de a înstrăina bunul.
Conform art. 2 alin. (2) din decret, persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze construcția (terenul era preluat de stat fără plata vreunei despăgubiri), iar înstrăinarea se putea face numai către stat. în acest mod se realiza o vânzare-cumpărare forțată către stat, iar preluarea imobilului se făcea cu plata unei despăgubiri al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 4/1973.
Proprietarul nu putea înstrăina imobilul altei persoane, cu scopul de a obține un preț corespunzător, deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcției se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.
Sunt însă întemeiate criticile formulate de reclamant și pârâta Primăria municipiului Alba Iulia care privesc modul de stabilire a măsurilor reparatorii.
Prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia pronunțată de instanța de apel, s-a reținut că recurentul-reclamant are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport cu prevederile art.18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și s-a stabilit dreptul acestuia la despăgubiri bănești, în raport cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
în cauză însă, greșit au fost aplicate prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data soluționării acțiunii și apelurilor, fără ca situația de fapt să fie pe deplin stabilită.
Prin art. 1 alin. (1), 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 este consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor în toate cazurile în care acest lucru este posibil. Măsurile reparatorii prin echivalent sunt aplicabile numai dacă restituirea în natură nu este posibilă, iar măsurile reparatorii sub forma de despăgubiri bănești, puteau fi acordate anterior modificării Legii nr. 10/2001 numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Unul din cazurile în care măsurile reparatorii se acordau numai prin echivalent era cel prevăzut de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, însă aplicarea prevederilor acestui text trebuia să se facă cu observarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) care reglementau expres restituirea în natură a terenului pe care s-au edificat construcții neautorizate după data de 1 ianuarie 1990 sau construcții ușoare ori demontabile autorizate sau neautorizate, indiferent de data executării lor.
De aceea, față de cererea reclamantului că expertul să stabilească dacă noile construcții au fost edificate ulterior anului 1990 și dacă au existat aprobările necesare, de constatarea expertului că nu s-au găsit aprobări pentru efectuarea lucrărilor și de faptul includerii în suprafața nou construită a șoproanelor obținute prin montarea unei copertine între pereții celor două clădiri și a unei copertine metalice lângă peretele lateral, trebuia suplimentat probatoriul cu înscrisuri și completarea expertizei ori efectuarea unei noi expertize, pentru a se stabili când au fost executate construcțiile noi, dacă au fost autorizate și dacă parte din ele sunt ușoare sau demontabile, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Numai prin stabilirea acestor împrejurări era posibil să se hotărască dacă imobilul transformat este nou în raport cu cel preluat și să se stabilească măsurile reparatorii la care este îndreptățit recurentul-reclamant.
în prezent art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 este abrogat, însă prin Titlul I art. I pct. 42 din Legea nr. 247/2005 a fost introdus art. 19, invocat de recurenți.
Prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, sunt de imediată aplicare, iar art. 19 în alin. (1) stabilește dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport cu aria desfășurată a noilor corpuri, arie care se determină cu luarea în considerare a prevederilor art. 10 alin. (3) din lege.
în alin. (2), art. 9 reglementează însă în mod expres un caz de restituire în natură. Textul se referă la situația construcțiilor cărora după preluarea abuzivă li s-au adăugat pe orizontală sau pe verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.
Pentru această situație, textul prevede că foștilor proprietari sau după caz, moștenitorilor acestora li se restituie în natură suprafața deținută la data trecerii bunului în proprietatea statului.
împrejurările în raport de care se aplică prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, și se stabilesc măsurile reparatorii la care este îndreptățit recurentul-reclamant se pot stabili printr-o expertiză.
Recursul declarat de pârâta SC I. SA nu este fondat, pentru că, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, aceasta nu a justificat interes pentru a ataca cu apel sentința tribunalului.
Această recurentă a avut calitatea de pârâtă la prima instanță, însă calitatea de parte la judecata care s-a finalizat prin sentința tribunalului nu era suficientă pentru exercitarea apelului.
Fiind de principiu că partea care a avut câștig de cauză nu are interes să atace hotărârea, pârâta SC I. SA, în contradictoriu cu care prin sentința tribunalului acțiunea reclamantului a fost respinsă, nu justifică interes pentru declararea apelului.
în prezenta cauză, în limita obiectului pricinii, aceasta a triumfat în conflictul cu reclamantul, față de care nu a fost obligată la executarea vreunei prestării, iar în calitatea sa de intimată poate invoca mijloace de apărare în propriul interes. De aceea, împrejurările invocate de recurentă nu justificau interesul acesteia pentru folosirea căii de atac a apelului.
Soluția respingerii apelului declarat de această pârâtă pentru lipsa interesului este legală, iar susținerile recurentei referitoare la măsurile reparatorii acordate reclamantului privesc raportul juridic născut între reclamant și pârâta Primăria municipiului Alba Iulia.
Pentru considerentele expuse, au fost admise recursurile declarate de reclamant și de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia, conform art. 314 C. proc. civ. s-a casat în parte decizia pronunțată de instanța de apel, și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și pârâta Primăria municipiului Alba Iulia.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părți și se vor administra probele necesare stabilirii măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
Restul dispozițiilor deciziei au fost menținute, iar recursul declarat de pârâta SC I. SA a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6658/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6543/2006. Civil → |
|---|
