ICCJ. Decizia nr. 6672/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 323 din 25 iulie 2003, Tribunalul Dolj a respins contestația formulată de reclamantul E.I.V., în contradictoriu cu Primăria Calafat.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii lor, iar în art. 2 din lege este definită noțiunea de "preluare abuzivă", fiind stabilite limitativ modalitățile în care aceasta s-a realizat.
Reclamantul a susținut că imobilul proprietatea tatălui său a fost preluat abuziv, ca urmare a condamnării sale pentru săvârșirea de infracțiuni de natură politică, însă printre cazurile de preluare abuzivă nu este prevăzută și situația în care persoana condamnată nu este proprietara imobilului care s-a preluat, iar din cererea formulată de E.I. (antecesorul reclamantului), rezultă că proprietarul a fost constrâns să doneze imobilul. Pentru imobilele donate, art. 2 lit. c) din lege impune însă condiția existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a admis acțiunea în anularea donației.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 265 din 10 octombrie 2003, a admis apelul declarat de reclamantul E.I.V. împotriva sentinței tribunalului, a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, pentru efectuarea unei expertize tehnice.
Instanța de apel a reținut că preluarea abuzivă nu este condiționată de existența identității dintre persoana condamnată pentru infracțiunea de natură politică și persoana care, în calitate de moștenitor, solicită restituirea bunului în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a fost condamnat pentru infracțiuni de natură politică, însă preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea autorului său nu s-a realizat prin confiscarea averii în baza hotărârii judecătorești de condamnare.
Bunurile au fost preluate, inițial, prin deposedarea proprietarului, iar ulterior au fost ocupate abuziv, prin ridicarea actelor de proprietate de la antecesorul reclamantului fără plata unei despăgubiri.
în speță, nu s-a făcut dovada existenței unui act de donație în beneficiul statului. Autorul reclamantului nu se referă la un contract de donație redactat cu îndeplinirea condițiilor de formă și fond, ci la împrejurarea că a fost constrâns să doneze actele de proprietate asupra imobilelor. De aceea, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Reține instanța de apel, că cererea formulată de reclamant se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 și că în cauză se impune efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 4178 din 10 decembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu Consiliul local Calafat, SC BNP C. SA și A.V.A.S. București, a anulat parțial dispoziția nr. 1858/31 emisă de Primarul municipiului Calafat, privitor la pct. 2 și a constatat valoarea de expertiză a construcțiilor (fabrica de țiglă cu anexe) la suma de 100.000.000 lei.
Instanța de apel a reținut că expertul s-a limitat la identificarea terenului și la evaluarea lui, reținând că în prezent este în intravilan, fără să precizeze dacă la data preluării era situat în intravilan sau în extravilan. în suplimentul de expertiză, cu privire la locul unde este situat terenul, expertul și-a menținut constatarea anterioară făcută pe baza declarațiilor unor martori. Au fost însă evaluate construcțiile la suma de 100.000.000 lei, necontestată de părți.
Se mai reține, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului nici ca întindere și nici ca amplasament. Acesta nu a prezentat înscrisuri, iar expertul a afirmat că terenul s-ar afla în incinta SC Z. SA, deși din "celelalte probe sumare" rezultă că la data preluării, imobilul era situat pe malul Dunării, în extravilan, la hotarul dintre Calafat și Ciupercenii noi. De aceea, regimul juridic al terenului a fost reglementat de Legea fondului funciar și, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, este exceptat de la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
Rezultă indubitabil că autorul reclamantului a deținut în proprietate construcțiile (fabrica de țiglă și anexe), iar preluarea construcțiilor nu a fost contestată nici de Primăria Calafat, care a susținut doar că nu s-a făcut dovada preluării imobilului fără titlu.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâtul Consiliul local Calafat.
Reclamantul, invocând art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arată că prin decizia atacată s-a reținut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, nici ca întindere și nici ca amplasament, însă art. 8 din Legea nr. 10/2001 trebuie aplicat prin luarea în considerare și a Normelor metodologice de aplicare unitară a acestei legi, care conțin prevederi în sensul că domeniul de aplicare al Legii speciale are caracter de complinire în raport cu celelalte acte cu caracter reparator, inclusiv cele privind fondul funciar. Or, din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 25.000 mp, situat în incinta SC Z. SA.
Arată recurentul-reclamant, că expertul a stabilit că terenul este situat în intravilan, iar dreptul său de proprietate asupra terenului nu a fost contestat de Primăria Calafat.
în Normele metodologice, la Capitolul I pct. 1 lit. e), se prevede că sarcina probei și a deținerii legale a bunului la momentul preluării abuzive revine persoanei care pretinde că este îndreptățită la măsuri reparatorii, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și ale art. 22 din lege, iar în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, soluționarea notificării se va face în funcție și de faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului, ceea ce constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu.
Consiliul local Calafat, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cere să se respingă acțiunea formulată de reclamant, pentru că din înscrisurile existente la dosar rezultă că fabrica de țiglă a fost cedată cu titlu gratuit către autoritățile administrației publice și apreciază că nu există identitate între persoana autorului petentului și cea menționată în corespondența depusă la dosar.
Analizând recursurile, în limita criticilor formulate, se constată că recursul declarat de reclamant nu este fondat, iar recursul declarat de pârât este nul.
Deși invocă prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data declarării recursului, recurentul-reclamant nu formulează critici care să facă posibilă încadrarea în acest text, deoarece nu arată care sunt mijloacele de apărare sau probele asupra cărora instanța de apel a omis să se pronunțe.
Susținerile recurentului privitoare la modul de interpretare a art. 8 din Legea nr. 10/2001 și a prevederilor Capitolului I lit. e) din Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi fac posibilă încadrarea în art. 304 pct.9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu prevederile altor legi cu caracter reparatoriu, dar pentru a beneficia de dispozițiile acestei legi notificatorul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunului pentru care se solicită măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Prin urmare, dreptul la măsuri reparatorii este condiționat de dovada dreptului de proprietate asupra bunului la momentul preluării lui de către stat, iar instanța de apel a reținut că s-a făcut această dovadă numai cu privire la construcție, nu și pentru teren.
Pronunțându-se asupra expertizei, instanța de apel a reținut că identificarea bunului s-a făcut pe baza declarațiilor unor martori și că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 25.000 mp.
Prevederile Capitolului I pct. 1 lit. e) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, invocate de recurent, se referă la prezumția relativă privind preluarea abuzivă a imobilului de către stat, iar instanța de apel, pentru imobilul construit, în legătură cu care recurentul-reclamant a făcut dovada dreptului de proprietate, a reținut că preluarea a fost abuzivă.
Pentru teren s-a reținut că nu s-a făcut dovada că reclamantul sau autorul său au fost proprietari ai bunului, iar susținerea recurentului că față de probele administrate și de recunoașterea Primăriei Calafat a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 25.000 mp teren nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., deoarece privește modul de apreciere a probelor de către instanța de apel.
De altfel, Primăria Calafat nu a recunoscut dreptul de proprietate al recurentului-reclamant asupra terenului, în autorizația de funcționare a fabricii de țiglă și cărămidă se arată că fabrica va funcționa la 300 m de linia de frontieră, iar în adresa nr. 6533 din 8 noiembrie1950, emisă de Comitetul provizoriu al orașului Calafat, se confirmă preluarea de către stat a țiglăriei, nu și a suprafeței de teren care face obiectul procesului.
La pct. 1 din dispoziția contestată se respinge cererea pentru restituirea terenului, deoarece "nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate" , la pct. 2 se recunoaște existența dreptului pentru construcție, însă nu s-au acordat măsuri reparatorii, pentru că "nu s-a făcut dovada preluării", iar instanța de apel, reținând că s-a făcut dovada preluării abuzive a construcției, a anulat parțial pct. 2 din dispoziția contestată.
Recursul declarat de pârâtul Consiliul local Calafat este nul, deoarece recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302, 303 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) care se referă la motivele de ordine publică.
Recurentul, căruia hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 9 februarie 2005, a declarat recurs la data de 23 februarie 2005, iar în declarația de recurs, deși invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu formulează critici care să facă posibilă încadrarea în acest motiv de recurs sau într-unul din celelalte motive de recurs prevăzute de lege.
Susținerile recurentului că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, fabrica a fost cedată cu titlu gratuit și că nu există identitate între persoana autorului reclamantului și cea menționată în corespondența "depusă în scop probator" au semnificația unei erori în care s-a aflat instanța de apel datorită aprecierii greșite a probelor.
Or, ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., criticile care privesc modul de apreciere a probelor nu mai fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant a fost respins și a fost constatat nul recursul declarat de pârât.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6679/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6658/2006. Civil → |
|---|
