ICCJ. Decizia nr. 6674/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 328 din 6 aprilie 2005, Tribunalul București a admis contestația formulată de contestatoarele N.A. și U.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor București și a schimbat în parte decizia nr. 278 din 28 aprilie 2004 emisă de pârât , în sensul că "petentele beneficiază de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești în cuantum de 1.297.384.034 lei, pentru terenul în suprafață de 947 mp, situat în comuna Snagov și construcția edificată pe teren".
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că imobilul care face obiectul procesului a aparținut autorului reclamantelor, fiind dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 10230/1944 și nr. 7407/1945 și a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Conform certificatului de moștenitor nr. 58 eliberat la data de 26 iunie 1996, reclamantele sunt moștenitoare legale ale fostului proprietar, iar imobilul este folosit de Unitatea Militară de Pompieri care deservește mai multe localități din județul Ilfov și este necesar scopului legal stabilit, ceea ce face imposibilă restituirea în natură a bunului, în raport de prevederile art.16 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
în privința întinderii despăgubirilor, contestația este întemeiată, pentru că, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii bunului.
La determinarea valorii corespunzătoare a imobilului se au în vedere dispozițiile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.8 lit. B) și C) din H.G. nr. 498/2003, în raport de care se stabilește valoarea reală a imobilului și nu valoarea cu care bunul este evidențiat ca activ fix.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 775/A din 13 decembrie 2005, a respins ca nefondate apelurile declarate de contestatoarele N.A. și U.M. și de intimatul Ministerul Administrației și Internelor, reținând că imobilul se află în administrarea M.A.I. și în folosința efectivă a Brigăzii de Pompieri "Dealul Spirii", respectiv Secția a 14-a, Batalionul 5, care deservește mai multe localități din județul Ilfov. De aceea, corect a fost încadrat în categoria celor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și făcându-se dovada utilității imobilului în interesul public apelantele-contestatoare au dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent.
Reține instanța de apel că, dat fiind dispoziția expresă a legii în cazul imobilelor necesare în vederea continuării activităților de interes public, se înlătură criticile privitoare la natura juridică a bunului, la caracterul abuziv al preluării și la faptul că nu a fost demolată construcția preluată inițial.
Referitor la apelul pârâtului, care privește modalitatea de stabilire a valorii corespunzătoare terenului și construcțiilor, se reține că în mod corect valoarea a fost stabilită în raport de prevederile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.8 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele și pârâtul.
Reclamantele, invocând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susțin că în mod greșit tribunalul și instanța de apel nu au dispus restituirea în natură a imobilului pentru care pârâtul nu a dovedit necesitatea păstrării lui pe considerentul afectațiunii de interes public.
Arată recurentele-reclamante, că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil și, fiind o preluare în fapt, dreptul nu a ieșit din patrimoniul proprietarului U.G. Conform art. 1,art. 7,art. 9,art. 20 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc regula că imobilele preluate abuziv se restituie în natură și numai pe cale de excepție se acordă măsuri reparatorii, trebuia să se dispună restituirea bunului în natură.
De aceea, instanța de apel a apreciat greșit că imobilul intră în categoria celor prevăzute de art. 16 alin. (1) și că se pot acorda numai despăgubiri.
Susțin recurentele, că sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilului alcătuit din teren în suprafață de 947 mp și construcția tip cabană, pentru că:
- pârâta nu a dovedit necesitatea păstrării bunului pentru continuarea activităților de interes public;
- expertul a stabilit că pe teren există numai construcția care era edificată la data preluării;
- greșit s-au considerat a fi lipsite de relevanță susținerile privind natura juridică a imobilului și caracterul abuziv al preluării;
- în speță nu există un eventual drept de proprietate publică al statului asupra imobilului;
- după restituirea imobilului se pot face demersuri pentru expropriere în condițiile Legii nr. 33/1994.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după ce prezintă pe larg istoricul procesului, susține că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, deoarece pentru imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001,art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede că dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificării, în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, se predau Secretariatului de către A.N.R.P. din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Recurentul-pârât invocă și prevederile pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005 și susține că emiterea de către persoana deținătoare a unei noi decizii în baza Legii nr. 10/2001, în care să consemneze un alt cuantum al despăgubirilor, ar constitui o încălcare a dispozițiilor legale invocate.
Intimații-recurenți au formulat întâmpinări, prin care au cerut să fie respins recursul declarat de cealaltă parte.
Analizând recursurile, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul declarat de reclamante este fondat, iar cel declarat de pârât este nefondat. Recurentele-reclamante au invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text.
Notificarea adresată recurentului-pârât a fost formulată de numitele V.T., N.A. și U.M., iar prin decizia nr. 278 din 28 iunie 2004, emisă de pârât, s-a respins cererea de restituire formulată de notificatoarea V.T., cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1000 mp și nici dovada calității de persoană îndreptățită pentru terenul în suprafață de 947 mp și construcția tip cabană aflată pe teren.
A fost admisă cererea notificatoarelor N.A. și U.M., stabilindu-se dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, în sumă de 509.273.582 lei, pentru terenul în suprafață de 947 mp și construcția tip cabană, pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Totodată s-a respins cererea de restituire în natură a acestui imobil, menționat la alin. (2).
Această decizie a fost atacată numai de reclamantele N.A. și U.M.
Sentința tribunalului, prin care a fost schimbată în parte decizia atacată, doar cu privire la cuantumul măsurilor reparatorii și decizia instanței de apel, prin care a fost menținută această sentință, au fost date cu aplicarea greșită a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 care privesc imobilele cu destinațiile arătate în anexa 2 lit. a), unde la pct. 3 sunt înscrise imobilele ocupate de instituții publice.
Articolul 16 alin. (4) din lege a avut în timp conținuturi diferite, însă la data de 6 aprilie 2005, când s-a pronunțat sentința tribunalului, fiind abrogate dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 184/2002, prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, era în vigoare forma inițială a art. 16 alin. (4), prin care erau excluse de la aplicarea alin. (1) și (2) imobilele preluate fără titlu valabil.
Prin urmare, la data pronunțării sentinței, modalitatea de preluare a imobilului (cu sau fără titlu valabil) era esențială pentru soluționarea cererii recurentelor-reclamante privind restituirea în natură, deoarece numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil erau incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Articolul 16 din lege a fost însă modificat prin Titlul I art. I pct. 37 din Legea nr. 247/2005, iar în alin. (1) textul modificat dispune "în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele de la pct. 3, 4 din anexa 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)".
Deoarece la data de 13 decembrie 2005 când s-a pronunțat decizia atacată era în vigoare textul citat, greșit s-a reținut că reclamantele au dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, foștii proprietari sau, după caz, moștenitorii acestora sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților prevăzute de text, aceștia având doar obligația de a-i menține afectațiunea pe perioadele stabilite de lege.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamante este fondat și, pentru aceleași considerente, se constată că recursul declarat de pârât este nefondat.
în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată și nu cele invocate de recurent (art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005).
Deoarece prin art. 1,art. 7,art. 9 și art. 16 din Legea nr. 10/2001 este consacrat principiul restituirii în natură și recurentele-reclamante sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilului, susținerile recurentului-pârât privitoare la procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor stabilite prin Legea nr. 247/2005 nu au relevanță.
De altfel, la instanța de apel pârâtul nu a invocat prevederile Legii nr. 247/2005, deși la data de 3 octombrie 2005, când s-a motivat cererea de apel, această lege era în vigoare.
Prin urmare, recursul declarat de reclamante a fost admis și, conform art. 314 C. proc. civ., au fost casate în parte hotărârile pronunțate de instanța de apel și tribunal.
A fost anulată în parte decizia emisă de pârât [alin. (2) și (3)] și acesta a fost obligat să restituie reclamantelor în natură, în condițiile art. 16 din Legea nr.10/2001, republicată, imobilul alcătuit din suprafață de 947 mp teren și construcția tip cabană aflată pe teren, imobil identificat de ing. R.M.A. în raportul de expertiză întocmit în cauză.
Am fost menținute restul dispozițiilor sentinței tribunalului și cele ale deciziei pronunțate de instanța de apel și s-a respins recursul declarat de pârât.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6853/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6679/2006. Civil → |
|---|
