ICCJ. Decizia nr. 6936/2006. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta C.M.F. a chemat în judecată pe pârâta SC T.A. SA, solicitând Tribunalului Argeș, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 7570/2002, să dispună obligarea pârâtei de a-i restitui în natură imobilele situate în comuna Tigveni, sat Birsești, imobile care au aparținut în proprietate autorului său, B.P.
în motivarea cererii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta arătat că a notificat-o pe pârâtă pentru a-i restitui în natură imobilele preluate abuziv din patrimoniul autorului său, aceasta refuzând să se conformeze prevederilor Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 14 din 13 ianuarie 2003, a respins cererea ca inadmisibilă cu motivarea că, în lipsa unei decizii sau dispoziții motivate, emisă potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită nu are la îndemână acțiunea directă în justiție, prin care să solicite obligarea unității deținătoare la restituirea în natură a imobilelor cerute prin notificare.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă, potrivit deciziei civile nr. 64/A din 24 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, în dosarul nr. 1661/2003.
Instanța de apel și-a însușit argumentele în raport cu care prima instanță a admis excepția inadmisibilității, cu motivarea suplimentară, în sensul că "reclamanta a formulat o acțiune civilă de drept comun, calificată ca atare în mod expres prin motivarea apelului (...), acțiune prin care tinde la eludarea procedurii speciale instituite în mod exclusiv prin Legea nr. 10/2001, cerând practic instanței de judecată de a soluționa cererea obiect al notificării, deși o asemenea atribuție excede competenței materiale a acesteia".
S-a mai reținut că neîndeplinirea de către pârâtă a obligației stabilită prin art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu deschide reclamantei calea plângerii reglementate prin art. 24 alin. (7) din lege.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea cererii de recurs, reclamanta precizează că, deși a depus la dosarul constituit urmare a înregistrării notificării înscrisurile care îi demonstrează calitatea de persoană îndreptățită (certificatele de calitate de moștenitor, acte de stare civilă, acte privind proprietatea și proprietarul imobilelor revendicate) și a încercat să obțină de la pârâtă o decizie motivată, a primit numai niște simple adrese prin care pârâta continua să-i solicite și alte acte, situație în care a pornit acțiunea în instanță.
Recurenta critică admiterea excepției de prematuritate a acțiunii, menționând că prin întâmpinarea depusă în apel, pârâta "susține că nu-i recunoaște calitatea de moștenitor și, deci, nu va emite o hotărâre motivată în acest sens".
Urmare a decesului recurentei, intervenit la data de 10 noiembrie 2003, în temeiul dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ. au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, F.L. și F.D.D.
Recursul este fondat.
S-a reținut de către instanța de apel și este de necontestat că reclamanta s-a conformat cerințelor impuse de prevederile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, în timp ce unitatea deținătoare notificată nu a îndeplinit obligația prevăzută de art. 23 alin. (1) din actul normativ.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile în care prin legi speciale sunt reglementate proceduri prealabile, sesizarea instanței de judecată este condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile și că legea specială de reparație nu stabilește calea de urmat pentru persoana îndreptățită în situația în care persoana juridică notificată nu a emis dispoziție/decizie motivată în termenul prescris de art. 23 alin. (1).
Cu toate acestea, din perspectiva reclamantului titular al notificării, procedura prealabilă reglementată de Legea 10/2001 a fost îndeplinită iar refuzul persoanei juridice deținătoare de a soluționa cererea de restituire nu poate fi apreciat ca un impediment legal pentru titularul notificării de a se adresa instanței de judecată pentru valorificarea drepturilor recunoscute de legea specială de reparație, sub pretextul inadmisibilității cererii de chemare în judecată, o asemenea teză contravenind spiritului legii analizate și principiului liberului acces la justiție consacrat de dispozițiile art. 21 din Constituție.
Prin nerespectarea termenului de soluționare a notificării unitatea notificată a acceptat posibilitatea acționării sale în judecată, reclamanta neavând altă posibilitate de a obține soluționarea cererii de restituire într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, prin întâmpinările depuse în apel și recurs, pârâta a susținut în termeni neechivoci faptul că reclamanta nu ar fi îndreptățită la restituirea imobilului (în natură sau prin echivalent), atitudine procesuală care echivalează cu o soluție de respingere a cererii de restituire.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., constatând că instanțele anterioare au soluționat în mod greșit litigiul pe calea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, Curtea a admis recursul, a casat decizia curții de apel și sentința tribunalului și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Argeș.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6981/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6989/2006. Civil → |
|---|
