ICCJ. Decizia nr. 7170/2006. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7170
Dosar nr. 3710/112/2006
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 318/F din 28 mai 2007 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul B.A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat să fie despăgubit de Statul Român cu suma de 468.863 lei, daune materiale şi morale pentru nelegala restrângere a dreptului său de libertate.
Prin sentinţa penală nr. 155 din 22 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Năsăud, B.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 milioane lei amendă penală pentru săvârşirea în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., a unor infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., şi respectiv participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 39 C. pen., fapte săvârşite în perioada martie-mai 2003.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea graţierii condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, a cărei executare fusese suspendată condiţionat pe termenul de 4 ani, pedeapsă aplicată pentru săvârşirea unor infracţiuni silvice.
Conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, urmând ca reclamantul să execute pedeapsa rezultantă de 15 milioane lei amendă, alăturat cu pedeapsa de 2 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. l37/A/2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a dispus modificarea sentinţei sub aspectul încadrării juridice a infracţiunilor de fals, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 27 lit. a), art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), reducându-se cuantumul pedepsei aplicată pentru evaziune fiscală la 10 milioane lei amendă, menţinându-se celelalte dispoziţii.
Prin Decizia penală nr. 63/R/2005 a Curţii de Apel Cluj s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant. În data de 2 august 2005 reclamantul a fost arestat în executarea mandatului aferent sentinţei penale nr. 155 din 22 aprilie 2004 a Judecătoriei Năsăud.
În cursul executării pedepsei, reclamantul a formulat o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. b) C. proc. pen., contestaţie ce s-a admis prin sentinţa penală nr. 673 din 4 mai 2006 a Judecătoriei Bistriţa, rămasă definitivă prin neapelare, reclamantul fiind pus în libertate la 15 mai 2006.
În opinia instanţei, perioada detenţiei reclamantului de 9 luni şi 13 zile, nu este consecinţa unei erori judiciare, ce l-ar putea îndreptăţi la acordarea de despăgubiri.
Dispoziţiile art. 540 C. proc. pen., reglementează cazurile care dau drept la repararea pagubei, însă, reclamantului nu-i poate fi acordată o satisfacţie echitabilă neîncadrându-se în niciuna dintre situaţiile reglementate de acest text. Reclamantul a fost pus în libertate constatându-se că a intervenit o cauză de micşorare a pedepsei, consecinţă a recursului în interesul legii, soluţionat prin Decizia nr. XIV/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În privinţa reclamantului există o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, definitivă şi irevocabilă, astfel încât, admiterea contestaţiei la executare şi punerea în libertate are cu totul altă semnificaţie şi consecinţe decât pretinsa eroare judiciară, fiind excluse ipotezele condamnării pe nedrept, ori a nelegalei privări sau restrângeri a libertăţii.
De altfel, probele administrate nu demonstrează cuantumul pretinsului prejudiciu material şi moral suferit, înscrisurile depuse şi depoziţiile martorilor audiaţi nedovedind cuantumul sumei pretinse cu acest titlu.
Indiferent de modificarea în timp a conţinutului dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., scopul urmărit constant de acest text de lege a fost şi este de materializare a principiului constituţional, potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale.
Prin sentinţa penală nr. 673 din 4 mai 2006 a Judecătoriei Bistriţa, definitiva, s-a statuat în sensul că la data când reclamantul săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 155/2004 a Judecătoriei Năsăud, modificată prin Decizia penală nr. 137/2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu pedeapsa amenzii pentru infracţiuni comise în lunile martie-mai 2003, intervenise reabilitarea de drept pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 4 ani, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
Reabilitarea de drept avea ca efect imposibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei şi obligativitatea pentru acesta de a executa doar pedeapsa amenzii de 10.000.000 lei.
Nelegalitatea deţinerii reclamantului atrage incidenţa dispoziţiilor art. 5 paragraful 5 din Convenţie, care reglementează dreptul la reparaţii a persoanelor victime ale unor arestări ilegale.
Deşi prima instanţă nu afirmă expres, din considerentele sentinţei rezultă că s-a apreciat caracterul inadmisibil al cererii, neîncadrându-se în dispoziţiile exprese ale art. 504 C. proc. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că pentru a fi aplicabile prevederile art. 504 C. proc. civ. trebuia să se stabilească printr-o ordonanţă sau hotărâre judecătorească că reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal, ceea ce nu este menţionat în cuprinsul sentinţei penale nr. 673 din 4 mai 2006.
Decizia în interesul legii nr. XIV din 21 noiembrie 2005 a intervenit ulterior sentinţei penale nr. 155 din 22 aprilie 2004, reclamantul fiind pus în libertate deoarece, drept consecinţă a deciziei în interesul legii, s-a constatat că a intervenit o cauză de micşorare a pedepsei.
Analizând Decizia din perspectiva criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, înalta Curte reţine cele ce succed:
- Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 45/1998 a statuat că dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ. sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie.
În sensul celor mai sus arătate trebuie interpretate şi dispoziţiile art. 504 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că nu pot limita sfera persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei doar la cele private de libertate după intervenţia prescripţiei, amnistiei sau dezincriminării faptei. Acelaşi drept trebuie recunoscut şi în cazul incidenţei altor caute care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării, cum sunt graţierea sau reabilitarea.
Detenţia unei persoane prin efectul legii a fost reabilitată de drept şi în consecinţă nu se impunea revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi incidenţa dispoziţiilor legale referitoare la recidivă, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Scopul deciziei în interesul legii a fost acela ca persoanelor aflate în situaţii identice să li se aplice un tratament juridic identic.
În cauza de faţă, datorită practicii neunitare în aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. (2) C. pen. cu privire la momentul în care se produc efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, reclamantului i s-a restrâns libertatea pe o perioadă de 9 luni şi 13 zile.
Drept urmare, cum scopul legii este acela de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât şi prin nelegala privare de libertate sau restrângerea de libertate, în concordanţă cu prevederile art. 5 paragraful 5 din Convenţie, prioritare şi prevalente dreptului intern şi în conformitate cu care, potrivit art. 20 din Constituţie, trebuie interpretate legile interne, soluţia pronunţată de instanţa de apel este legală.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud împotriva deciziei nr. 436A din data de 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7590/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6289/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
