ICCJ. Decizia nr. 72/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 72.
Dosar nr. 26868/1/200.
(nr. vechi 10406/2005.
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 iulie 2004, la Tribunalul Iaşi, reclamanţii C.C. şi C.M. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să fie anulată dispoziţia nr. 6835 din 8 iunie 2004 emisă de Primarul Municipiului Iaşi şi să fie restituit reclamanţilor un teren în suprafaţă de 1.225 mp situat în Iaşi.
Soluţionând dosarul în primă instanţă, Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 937 din 12 ianuarie 2004, a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului menţionat.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 351 din 8 iunie 2005, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat sentinţa civilă nr. 937/2004 a Tribunalului Iaşi în sensul că a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiei nr. 6835 din 8 iunie 2004 emisă de Primarul Municipiului Iaşi şi a obligat pârâtul să restituie reclamanţilor, în natură, terenul în suprafaţă de 1.225 mp.
Hotărând astfel, instanţa de apel a reţinut că dispoziţia administrativă a fost emisă de primar cu încălcarea Legii nr. 10/2001, deoarece reclamanţii au depus la dosar acte prin care au făcut dovada că autorul lor, A.I., era proprietarul terenului aflat în litigiu, teren care a fost preluat de stat în mod abuziv.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Primarul Municipiului Iaşi, susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 deoarece reclamanţii nu au făcut dovada faptului că, la data preluării abuzive a imobilului, reclamanţii sau autorul lor erau titularii dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, nu s-a stabilit dacă terenul solicitat este liber ori este afectat de detalii de sistematizare.
Recursul declarat este întemeiat.
Împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost deplin stabilite.
Prin testamentul autentificat la 21 mai 1976 (fila 36) s-a dovedit că A.I. a lăsat întreaga avere mobilă şi imobilă soţilor J.V., J.A. şi lui C.C. şi C.M.
A.I. a decedat la 27 iunie 1980, iar în certificatul de moştenitor eliberat la 9 iulie 1981 (filele34-35) s-a menţionat că fiecăruia dintre cei patru moştenitori testamentari îi revine o cotă de ¼ din imobilul situat în Iaşi.
În certificatul de moştenitor eliberat în urma decesului lui A.I. nu s-a făcut nici o menţiune că în masa succesorală ar fi fost cuprins şi imobilul din Iaşi, aflat în prezent în litigiu.
Cu toate că, pe parcursul procesului, părţile au discutat în contradictoriu despre obligaţia reclamanţilor de a depune acte doveditoare ale proprietăţii cu privire la imobilul din Iaşi, reclamanţii nu au depus la dosar actul prin care autorul lor, A.I., a dobândit proprietatea respectivului imobil.
S-a dovedit de către reclamanţi că autorul lor, A.I., a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 526 din 29 august 1959 a Tribunalului Militar Iaşi, sentinţă prin care s-a dispus şi confiscarea totală a averii (filele 29-30). Procesul-verbal întocmit la 24 octombrie 1959 de executorul judecătoresc din cadrul Tribunalului Popular al oraşului Iaşi (fila 31) a consemnat că, printre bunurile confiscate în baza sentinţei penale nr. 526/1959 a Tribunalului Militar Iaşi, a fost şi cota de ½ din suprafaţa de 1300 mp teren situat în Iaşi.
Procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, necoroborat cu alte probe, nu face dovada că autorul reclamanţilor a avut în proprietate, la data preluării abuzive, terenul aflat astăzi în litigiu şi nici că reclamanţilor li s-a transmis legal dreptul de proprietate asupra terenului.
Reclamanţii nu au depus la dosar nici dovada dacă celelalte două persoane, desemnate legatare prin testamentul întocmit de A.I. la 21 mai 1976, au solicitat, în termen, acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Este întemeiată şi critica formulată de recurent cu privire la identificarea terenului aflat în litigiu.
Pentru a putea dispune restituirea în natură a terenului, instanţa era obligată, în exercitarea rolului activ, să pună în discuţia părţilor necesitatea unei expertize tehnice care să identifice terenul, cu arătarea vecinătăţilor şi care să stabilească dacă terenul este liber ori este afectat de detalii de sistematizare.
Numai după completarea probelor cu acte şi cu expertiză tehnică, instanţa era în măsură să decidă, în cunoştinţă de cauză, cu privire la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel, soluţionând litigiul fără a administra toate probele necesare stabilirii depline a situaţiei de fapt şi aplicând greşit Legea nr. 10/2001, a pronunţat o decizie nelegală. Ca atare, va fi admis recursul declarat, va fi casată Decizia recurată şi va fi trimisă cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Iaşi împotriva deciziei civile nr. 351 din 8 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 71/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 73/2006. Civil → |
|---|
