ICCJ. Decizia nr. 697/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 697.
Dosar nr. 11837/2/200.
Şedinţa publică din 14 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 1 octombrie 2003, reclamanta A.N.D. România – D.R.D.P. Bucureşti a chemat în judecată pârâta G.V.A.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună exproprierea suprafeţei de 46,50 mp, deţinută în proprietate de aceasta, în vederea realizării lucrării de interes naţional „Lărgire la 4 benzi DN5 Adunaţii Copăceni – Giurgiu Km 23+200 – 59+100" potrivit OG nr. 16/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 1/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între terenurile afectate de lucrările ce se vor realiza se află şi cel al pârâtei, aceasta din urmă fiind de acord cu exproprierea terenului arabil în suprafaţă de 46,5 mp, neacceptând însă oferta de 2 dolari SUA/mp.
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 6 din 23 ianuarie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.N.D.P. România - D.R.D.P. Bucureşti împotriva pârâtei G.V.A.E. şi în consecinţă:
A luat act de învoiala părţilor în scris, privind exproprierea imobilului, teren arabil în suprafaţă de 45,5 mp situat în extravilanul comunei Daia, judeţul Giurgiu, având număr cadastral 404, teren ce face parte din suprafaţa de 0,75 ha, situat în tarlaua 34, parcela 41 (Magheru), înscrisă în adeverinţa nr. 432 din 7 septembrie 1991, eliberată de Comisia Comunală Daia şi în procesul verbal încheiat în aplicarea Legii nr. 18/1991, ca fiind proprietatea pârâtei G.V.A.E.
A stabilit în sarcina reclamantei o despăgubire în cuantum total de 93 dolari SUA, respectiv câte 2 dolari SUA/mp, despăgubire ce urmează a fi plătită la cursul oficial leu – dolari SUA al BNR valabil în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atunci când părţile se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va stabili despăgubirea în condiţiile art. 15 din acelaşi act normativ.
Întrucât pârâta a refuzat să achite onorariul stabilit pentru efectuarea expertizei tehnice, după care nu s-a mai prezentat la proces, instanţa a stabilit despăgubirea la nivelul ofertei de expropriere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta G.V.A.E.
Prin apelul declarat pârâta a susţinut că, în cauză nu există o convenţie valabilă între părţi, în sensul legii, deoarece nu toate clauzele acesteia au fost însuşite, cu atât mai mult cu cât obiecţiunea privind despăgubirile a fost inserată ca atare în convenţia de expropriere.
A mai arătat, că prima instanţă, prin hotărârea atacată, a încălcat nu numai dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dar şi principiile constituţionale privind garantarea şi apărarea dreptului de proprietate.
În cauză, instanţa de apel, a încuviinţat pentru apelantă proba cu înscrisuri şi expertiza tehnică de specialitate.
Prin Decizia civilă nr. 781/A din 20 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de pârâta G.V.A.E., a schimbat în parte sentinţa apelată şi în consecinţă:
A stabilit în sarcina intimatei reclamante-expropriator o despăgubire în cuantum de 2325 dolari SUA, respectiv de 50 dolari SUA/mp - 46,5 mp, sumă ce urmează a fi plătită la cursul oficial leu - dolari SUA al BNR, valabil, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei.
A înlăturat „învoiala" de care instanţa de fond a luat act şi a obligat pe intimata reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 8.000.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 şi comparând rezultatul expertizei cu ofertă de 2 dolari SUA şi de preferinţa apelantei exprimată prin „învoială" a constatat că preţul de 50 dolari SUA/mp reprezintă o dreaptă despăgubire, aceasta nefiind mai mică decât cea oferită de exproprietar şi nici mai mare decât cea solicitată de apelantă [art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994].
A mai reţinut instanţa de apel, că pentru evaluarea terenului în litigiu, au fost luate în calcul valori reduse la aproximativ 50% din cele realizabile la tomate, astfel: 60.000 kg/ha faţă de 45 – 110.000 kg/ha potenţialul culturii; 1,5 RON/kg tomate faţă de 3 – 5 practicat în pieţe.
Împotriva deciziei date în apel, C.N.A.D.P. SA – D.R.D.P. Bucureşti, a declarat recurs întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., considerând că, instanţa a încălcat dispoziţiile imperative prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 208 C. proc. civ., în sensul că nu a fost încunoştiinţată asupra efectuării expertizei.
Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de exproprietar şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
În speţă, prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2005, instanţa de apel, a desemnat ca expert pe ing. M.R.I., fără a se mai conforma dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, în sensul constituirii comisiei de experţi, respectiv unul desemnat de exproprietar şi un al treilea, de persoana supusă exproprierii.
Constituirea comisiei de experţi este declarată de lege, fiind deci obligatorie pentru instanţă.
Pe de altă parte, dispoziţia prevăzută în art. 208 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi considerată ca fiind satisfăcută, din moment ce expertul desemnat de instanţă la pct. 4 al raportului de expertiză (f.90 dosar instanţă de apel intitulat „Metodologia de lucru") a consemnat că „din dosar reieşind că intimata relamantă A.D.P. Bucureşti nu mai doreşte a se prezenta", nefiind încunoştiinţată astfel despre efectuarea expertizei.
Această neregularitate procedurală a fost invocată de recurentă şi în apel.
În consecinţă, încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994 cât şi pe cele referitoare la citarea recurentei în vederea efectuării expertizei dispuse de instanţa de apel, justifică admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.N.A.D.P. SA – D.R.D.P. Bucureşti împotriva deciziei nr. 781/A din 20 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 663/2006. Civil → |
|---|
