ICCJ. Decizia nr. 842/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 842
Dosar nr. 39098/1/200.
Nr. vechi 16510/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 280 din 3 martie 2004, Tribunalul Timiş a admis contestaţia formulată de reclamantele M.E. şi M.L., a anulat dispoziţia nr. 2187 din 29 octombrie 2003, emisă de Primarul municipiului Timişoara, a constatat că reclamantele îşi legitimează calitatea de persoane îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001 şi a fost obligat Primarul municipiului Timişoara să soluţioneze notificarea nr. 186/2001, în condiţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, cu referire la HG nr. 498/2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia nr. 2187 din 29 octombrie 2003, s-a respins notificarea formulată de contestatoare pentru imobilul situat în Timişoara, cu motivarea că solicitantele nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate.
Din extrasul de C.F. Timişoara, nr.top 16899/XVII, rezultă însă că imobilul pentru care s-a formulat cererea de restituire a aparţinut contestatoarelor, de la care a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950. Aşadar, contestatoarele şi-au legitimat calitatea de persoane îndreptăţite, conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Reţine instanţa de fond, că termenul pentru depunerea actelor este de recomandare, iar în cadrul contestaţiei formulate în baza art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, pot fi folosite acte ca mijloace de probă.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 1142 din 26 mai 2004, a respins apelul declarat de Primarul municipiului Timişoara împotriva acestei hotărâri, reţinând că în mod corect prin sentinţa apelată s-a constatat că reclamantele au calitate de persoane îndreptăţite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, şi că termenul prevăzut de art. 22 din lege este de recomandare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Primarul municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara care, în declaraţia de recurs semnată de primar, invocând art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţin că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare are natura unui termen de decădere şi, după expirarea lui, nu mai pot fi primite acte.
Acest termen a fost prelungit de mai multe ori, şi nu ar fi existat vreo raţiune pentru prelungirea procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii, dacă actele doveditoare puteau fi depuse direct în faţa instanţei, iar posibilitatea contestării dispoziţiilor implică dreptul instanţelor judecătoreşti de a verifica modul în care au fost respectate prevederile Legii nr. 10/2001, în procedura administrativă. De altfel, OUG nr. 10/2003 prevede în mod expres că actele depuse sau invocate după expirarea termenului prevăzut de lege nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.
Analizând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat, care face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.
Susţinerea recurenţilor că instanţele de fond şi apel, care au stabilit dreptul reclamantelor prin luarea în considerare şi a înscrisurilor depuse după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea actelor doveditoare, au aplicat greşit dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi pe cele ale OUG nr. 10/2003, nu este întemeiată.
În mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 22-26 din legea republicată, iar obligaţia persoanei îndreptăţite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe ordonanţe de urgenţă, ultima fiind OUG nr. 10/2003, iar art. 23 din lege, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Potrivit textului menţionat, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanţei, învestită cu acţiunea întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin acelaşi articol din Constituţie şi recunoscut părţilor prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa, ci şi prin dreptul recunoscut părţilor de a propune dovezile care să le susţină pretenţiile, precum şi prin dreptul instanţei de a cenzura pertinenţa, concludenţa şi utilitatea lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt şi de a-şi întemeia soluţia pe probele administrate.
Prin urmare, în prezenta cauză, corect prin hotărârea atacată a fost păstrată sentinţa apelată, pronunţată de instanţa de fond cu luarea în considerare a menţiunilor din C.F. partea I-a, partea II-a şi partea II-a, depusă la dosar în completarea extrasului din aceeaşi carte funciară, anexat la notificare.
Recurenţii au invocat şi motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în dispoziţiile acestui text.
Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 1142 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 897/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 71/2006. Civil → |
|---|
