ICCJ. Decizia nr. 73/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 73.
Dosar nr. 27079/1/200.
(nr. vechi 10617/2005)
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul K.M. prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2004 pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 167 a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2491 din 25 noiembrie 2004 a primarului Municipiului Sibiu cu obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziţie pentru restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, sau contravaloarea acestuia.
În motivare se arată că cerinţa comunicării cererii de restituire prin executorul judecătoresc nu este sancţionabilă câtă vreme a depus actele ce atestă dreptul său de proprietate.
Tribunalul Sibiu prin sentinţa civilă nr. 121 din 8 martie 2005 a admis contestaţia, a anulat Decizia atacată, a obligat pârâtul să emită dispoziţia de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în C.F. Sibiu, nr.top 4104/2/110 situat în Sibiu, cu obligarea a 500.000 lei daune cominatorii în caz de refuz de îndeplinire a obligaţiei, începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Prin considerentele hotărârii se arată că în situaţia în care notificarea se depune direct la unitatea deţinătoare, persoana juridică este obligată să o soluţioneze pe fond dacă a fost depusă în termenul prevăzut de art. 21 din lege.
Pe fondul pricinii se arată că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974, imobil înstrăinat către chiriaş.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 1015/A din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de primarul Municipiului Sibiu pentru considerentele ce se vor arăta.
Petentul în nume propriu şi ca moştenitor al tatălui K.L. a depus în termen notificarea, dispoziţia referitoare la expedierea acesteia prin executorul judecătoresc se referă strict pentru a proba depunerea în termen. Se mai arată că dreptul de proprietate al petiţionarului a fost probat cu copie şi extrasul cărţii funciare pentru care legea nu a instituit interdicţia administrării în faţa instanţei.
Decizia a fost atacată cu recurs de primarul Municipiului Sibiu pentru considerentele ce urmează.
Notificarea formulată în condiţiile Legii 10/2001 reprezintă manifestarea de voinţă a persoanei îndreptăţite de a beneficia de măsurile reparatorii, de a deschide procedura necontencioasă, precum şi pentru a face dovada respectării termenului prevăzut de art. 21, alin. (1) din lege.
Cum dispoziţiile legii referitoare la comunicarea notificării prin executorul judecătoresc sunt imperative, instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a menţinut hotărârea primei instanţe.
Potrivit alin. (2) al art. unic din OG nr. 10/2003, în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptăţită după expirarea termenului prevăzut de alin. (1), (1 iulie 2003) nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei. Drept urmare dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită trebuia făcută doar în cadrul procedurii administrative, necontencioase, instanţa de judecată putând doar să verifice legalitatea şi temeinicia dispoziţiilor emise.
Se mai arată că instanţa putea să se pronunţe doar cu privire la constatarea calităţii de persoană îndreptăţită şi nu cu privire la modul de soluţionare a notificării, în conformitate cu dispoziţiile Capitolului I, art. 1, lit. D) din HG nr. 498/2003.
Înalta Curte deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. a constat că recursul este nefondat pentru motivele ce succed.
Dispoziţiile art. 21, alin. (3) din Legea 10/2001 referitoare la comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc nu sunt sancţionate expres prin lege, şi cum legiuitorul nu a prevăzut nici o sancţiune pentru neîndeplinirea acestei dispoziţii, nici instanţele de judecată nu pot sancţiona neîndeplinirea acestei cerinţe.
A contestat dreptul instanţelor de judecată de a completa probatoriile administrate în faţa necontencioasă înseamnă a încălca dispoziţiile art. 6 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ce asigură liberul acces la justiţie. Că aceasta este interpretarea corectă, interpretare dată şi de instanţa de apel rezultă şi din dispoziţiile art. 26, alin. (3) ale Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit acestor dispoziţii în situaţia în care dispoziţia este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, entitatea care a emis dispoziţia „va adopta o poziţia procesuală" în funcţie de probele de la dosar.
Nu se poate nega rolul instanţelor de judecată de a avea plenitudine de competenţă în analizarea dispoziţiei emise, atât sub aspectul calităţii persoanei de parte îndreptăţită, cât şi sub aspectul măsurilor reparatorii, plenitudine de competenţă ce rezultă din chiar conţinutul Legii nr. 10/2001, art. 1, art. 9 şi art. 31, în condiţiile în care entitatea deţinătoare nu a soluţionat corespunzător notificarea adresată.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., în dispoziţiile art. 312, alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 1015 A din 22 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 72/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 698/2006. Civil → |
|---|
