ICCJ. Decizia nr. 7685/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 9 aprilie 2004 sub nr. 417/2004 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele Ș.R.(născută I.) și A.R.(născută I.), în calitate de moștenitoare ale defuncților I.R. și I.L., au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General, Consiliul Local sector 1 București și Prefectura Municipiului București, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâților la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 600.000 EURO, reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, confiscat în mod abuziv de la autorul reclamantelor în anul 1957 pentru motive politice.
Motivându-și cererea, reclamantele au susținut că imobilul situat în București, compus din teren și două corpuri de construcții, a fost proprietatea tatălui lor, iar în anul 1957 a fost în mod abuziv trecut în proprietatea statului prin sentința penală nr. 1460 din 26 august 1957 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj dispunându-se condamnarea politică a acestuia și confiscarea averii.
în anul 1973 construcțiile au fost demolate, iar pe teren au fost ridicate blocuri de locuințe cu spații comerciale la parter.
După apariția Legii nr. 10/2001 reclamantele, în calitate de moștenitoare ale fostului proprietar, au notificat Primăria Municipiului București solicitând restituirea prin echivalent a imobilului.
Deși avea obligația soluționării acestei notificări în termen de 60 de zile de la data înregistrării, până la data introducerii acțiunii, Primăria Municipiului București nu a comunicat reclamantelor decizia sau dispoziția de restituire, ceea ce în opinia acestora echivalează cu refuzul de restituire a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 800 din 17 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâți și în consecință, a respins acțiunea reclamantelor ca fiind prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada martie 1945-decembrie 1989, restituirea acestuia nu se poate face decât în condițiile Legii nr. 10/2001.
S-a reținut că, potrivit acestei legi, reclamantele ar fi trebuit să urmeze o procedură prealabilă de restituire, administrativă, controlul instanței de judecată neputând interveni decât după emiterea deciziei sau dispoziției de restituire de către unitatea deținătoare a imobilului.
împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivele de apel s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece lipsa răspunsului deținătorului imobilului în termenul prevăzut de lege echivalează cu refuzul de restituire a bunului, iar consecința juridică pentru persoana îndreptățită este posibilitatea de a ataca în justiție acest refuz tacit în termenul prevăzut de lege.
Prin decizia civilă nr. 581 din 11 aprilie 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de apelantele-reclamante, a anulat sentința instanței de fond și a reținut cauza pentru evocarea fondului conform dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. reglementarea în vigoare la acea dată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, deși Legea nr. 10/2001 nu reglementează situația în care unitatea deținătoare nu soluționează notificarea persoanei îndreptățite în termenul prevăzut de lege, aceasta nu poate afecta dreptul persoanei îndreptățite ocrotit prin această lege.
S-a apreciat că lipsa răspunsului pârâtelor la notificarea reclamantelor echivalează cu respingerea notificării, iar acestea pot contesta în instanță soluția tacită în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1654 A din 16 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea precizată formulată de reclamante și a constatat că acestea sunt îndreptățite la acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilul situat în București în valoare de 686.955 Euro.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că, imobilul a fost preluat de stat de la autorul reclamantelor, I.R., prin sentința penală nr. 1460 din 26 august 1957 de condamnare a acestuia la 15 ani muncă silnică pentru trădare de patrie și confiscarea averii, că, ulterior, imobilul a fost expropriat, construcțiile existente pe teren, demolate, în locul acestora fiind ridicate blocuri de locuințe, astfel că restituirea se va face în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prin acordarea de titluri de despăgubiri, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, ale cărui concluzii privind valoarea imobilului au fost însușite de reclamante.
împotriva deciziei civile nr. 1654 A din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au formulat recurs reclamantele A.R., precum și pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primar General și Consiliul Local al sectorului 1.
în motivarea recursului, reclamantele au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că instanța de apel a considerat în mod greșit că nu le pot fi acordate despăgubiri bănești, ci despăgubiri sub forma acordării titlurilor de despăgubiri, modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 neputând fi aplicate, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivității legii.
Au mai susținut reclamantele că, față de faptul că tatălui acestora i-a fost acordată post mortem calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor speciale ale art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.
Critica formulată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se referă la faptul că, în speță, instanța avea competența cel mult de a obliga autoritățile administrative notificate la emiterea unei decizii, lipsa răspunsului la notificarea formulată de către reclamanți neîndrituind instanța să se pronunțe asupra fondului problemei acelei notificări.
Criticând decizia pronunțată de instanța de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a susținut că în mod corect instanța de fond a admis excepția prematurității acțiunii, având în vedere că nu s-a emis nici o decizie ca urmare a notificării depuse de reclamante, acestea, înainte de a investi instanța de judecată, având obligația de a îndeplini procedura prealabilă obligatorie.
A mai susținut pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în motivarea recursului său, că nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât Primăria Municipiului București avea obligația să soluționeze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că acțiunea trebuie respinsă față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
în motivarea recursului, pârâtul Municipiul București, prin Primar General a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, în mod greșit, instanța a respins excepția prematurității acțiunii, procedura administrativă în baza Legii nr. 10/2001 nefiind încheiată, că instanța nu poate să se pronunțe decât cu privire la temeinicia dispoziției emise în soluționarea notificării, iar pe fond, a arătat că, în mod nelegal nu s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere că după modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanțele judecătorești nu mai au competența să se pronunțe pe acordarea de despăgubiri, acestea fiind soluționate în baza unor proceduri speciale care trebuie respectate.
Pârâtul Consiliul Local al sectorului 1 București a criticat decizia atacată pentru motivul că, în mod nelegal, aceasta a fost pronunțată în contradictoriu și cu Consiliul Local al sectorului 1, în condițiile în care acesta nu are calitate procesuală în cauză, neexistând nici un raport juridic între acesta și reclamante.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, este fondat în limitele și pentru considerentele care succed.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv nu a fost identificată.
Față de aceste dispoziții legale, se constată caracterul fondat al criticii vizând aspectul calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, câtă vreme, în speță, este identificată unitatea deținătoare, Primăria Municipiului București având obligația să soluționeze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel fiind, a fost admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care a fost modificată în parte în sensul că a fost respinsă acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
în ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 581 din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, acesta este nefondat.
Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, imobilul situat în București, a fost preluat de stat de la autorul reclamantelor, I.R., prin sentința penală nr. 1460 din 26 august 1957 dispunându-se condamnarea acestuia la 15 ani muncă silnică pentru trădare de patrie și confiscarea averii.
Ulterior, prin Decretul nr. 539/1973, imobilul a fost expropriat, construcțiile existente pe teren au fost demolate, iar în locul acestora au fost ridicate blocuri de locuințe.
în mod corect a reținut Curtea de Apel București, evocând fondul, că exproprierea imobilului reprezentând conform art. 2 lig. g) din Legea nr. 10/2001 o preluare abuzivă a imobilului, reclamantele, în calitatea lor de moștenitoare ale persoanei de la care a fost preluat imobilul, sunt îndreptățite conform Legii nr. 10/2001 la acordarea de măsuri reparatorii atât pentru teren cât și pentru construcțiile ce au existat pe teren, demolate în baza Decretului nr. 539/1973.
Față de împrejurarea că terenul este ocupat în prezent de blocuri de locuințe, legal a constatat instanța că restituirea se va face în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prin acordarea de titluri de despăgubiri, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, ale cărui concluzii privind valoarea imobilului au fost însușite de reclamante.
în ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 581 A din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, acesta este, de asemenea, nefondat.
Astfel, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare (conform art. 22 din lege) unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Lipsa răspunsului persoanei juridice notificate nu poate afecta interesele persoanei îndreptățite de posibilitatea de a recurge la acțiune în justiție pentru a-și valorifica drepturile recunoscute de lege.
în cazul în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa tribunalului pe considerentul că acțiunea ar fi prematur introdusă și inadmisibilă. Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la notificarea ce i s-a transmis are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal.
Este de menționat că, prin decizia nr. IX din 20 martie 2006 [obligatorie, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.], Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, au stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată, de restituire în natură, ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă.
Astfel fiind, se constată caracterul nefondat al criticii vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, de către instanță, precum și al criticii potrivit căreia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în mod nelegal instanța nereținând că acțiunea este prematură.
Pentru considerentele prezentate, se constată și caracterul nefondat al criticilor formulate de pârâtul Municipiul București prin Primar general.
în ceea ce privește recursul formulat de reclamante, acesta este, de asemenea, nefondat, în sensul considerentelor ce succed, iar față de declarația reclamantelor formulată în baza art. 246 C. proc. civ., depusă la termenul de soluționare a recursului din 2 octombrie 2006, s-a luat act de renunțarea acestora la judecată împotriva pârâtelor Prefectura Municipiului București și Consiliul Local al sectorului 1 București.
Referitor la susținerea potrivit căreia modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu pot fi aplicate în speță, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, este de reținut caracterul nefondat al acestei susțineri, noile dispoziții fiind de imediată aplicare, astfel că instanța, față de împrejurarea că terenul este ocupat în prezent de blocuri de locuințe, în mod corect a stabilit acordarea de titluri de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Astfel fiind, nu se justifică nici critica formulată de reclamante, potrivit cărora instanța nu a respectat dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999 aprobată prin Legea nr. 56/2001, conform cărora persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă beneficiază de restituirea în natură sau dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent, a bunurilor confiscate.
în ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al sectorului 1, față de declarația reclamantelor formulată în baza art. 246 C. proc. civ., de renunțare a acestora la judecată împotriva pârâtelor Prefectura Municipiului București și Consiliul Local al sectorului 1, acesta a fost respins ca lipsit de interes.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8010/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7483/2006. Civil → |
|---|
