ICCJ. Decizia nr. 7470/2006. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 22 august 2001, reclamanta C.C.F. Dersca, județul Botoșani a chemat în judecată pe pârâții C. Dersca și F. Botoșani cerând să fie obligați să îi restituie, în natură, o cameră (4 ml x 4,5 ml) situată în clădirea care constituie sediul Primăriei Comunei Dersca, invocând incidența Legii nr. 10/2001.
în motivarea cererii reclamanta arată că autoarea sa, B.P.C.I.E. Dersca, potrivit actului de convenire autentificat sub nr. 466/1936 de fosta Judecătorie Mihăileni încheiat cu Primăria Comunei Dersca, a primit în proprietate camera în litigiu pentru ca, ulterior, aceasta să fie deposedată, în mod abuziv, în baza măsurilor dispuse în aplicarea Decretului nr. 197 din 13 august 1948 pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și instituțiilor de credit.
în contextul mai sus arătat, reclamanta susține că imobilul în litigiu a trecut din patrimoniul autoarei sale, B.P.C.I.E. Dersca, în mod abuziv și fără plată în cel al C.A.D.P.A. Dersca, autoarea pârâtei.
Totodată, reclamanta a susținut că după apariția Decretului nr. 455/1954, foștii membrii cooperatori ai autoarei sale au constituit C.C.E.F. Dersca și că, deși au făcut mai multe demersuri nu au reușit să reintre în proprietatea imobilului în litigiu.
Pârâta F. Botoșani a cerut respingerea acțiunii susținând că litigiul dedus judecății este unul ivit în sfera dreptului cooperatist și a fost determinat de faptul că o cooperativă de un anumit profil și-a schimbat obiectul de activitate.
Pârâta a susținut că B.P.C.C.I. Dersca a funcționat până în anul 1949 când membrii săi au hotărât schimbarea obiectului social și transformarea acesteia în cooperativă de consum, achiziții și de desfacere, cooperativă care funcționează și în prezent anume C. Dersca.
Totodată, pârâta a arătat că s-a încercat deposedarea abuzivă de către stat de imobilul în litigiu a C. Dersca în anul 1958 de către Sfatul Popular, însă această situație a fost ulterior remediată prin hotărârea arbitrală nr. 795 din 30 octombrie 1958 care a consfințit dreptul de proprietate al acestei cooperative asupra bunului.
Prin sentința civilă nr. 148 din 7 mai 2002 Tribunalul Botoșani a respins acțiunea ca inadmisibilă.
în motivarea sentinței s-a reținut că imobilul în litigiu nu a fost preluat în mod abuziv de stat, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 și, ca atare, nu cade în sfera de reglementare a acestui act normativ.
Prima instanță a reținut că în potrivit dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 197/1948, B.C.I.E. Dersca, invocată a fi autoarea sa de către reclamantă, și-a schimbat obiectul de activitate și a fuzionat, prin absorbție, cu C.C.A.D.P. Dersca, cooperativă care a preluat întregul patrimoniu al celei absorbite, inclusiv spațiul în litigiu.
Ca atare, cum nu a intervenit o deposedare abuzivă de către stat a fostei cooperative de credit de imobilul în litigiu, prima instanță a apreciat că pretențiile deduse judecății de către reclamantă în procedura Legii nr. 10/2001 sunt inadmisibile.
Prin decizia civilă nr. 47 din 16 octombrie 2002 Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, în raport de situația de fapt evocată și de prima instanță, nu se poate reține că imobilul în litigiu ar fi fost preluat abuziv de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, instanța de apel a reținut că nu pot fi primite în acest cadru procesual criticile pe care reclamanta le formulează cu privire la modalitatea de desființare a fostei bănci de credit și că oricum, prin Hotărârea nr. 795/1958 a Arbitrajului de Stat s-a stabilit că imobilul în litigiu aparținea cooperativei C. Dersca.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta reiterează aspectele de fapt ale litigiului și apreciază că în raport de art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora "indiferent de modalitatea în care au fost preluate imobilele de către stat sau alte persoane juridice, preluarea este considerată abuzivă", este îndreptățită la restituire.
Totodată, recurenta susține că motivarea instanței de apel este nelegală întrucât nu ține cont de principiile generale ale reorganizării persoanelor juridice și de faptul că în raport de dispozițiile Decretul nr. 31/1954, președintele și contabilul șef al fostei cooperative de credit nu puteau hotărî reorganizarea cooperativei în anul 1948, instanțele fiind în eroare și cu privire la "identitatea sistemului creditcoop" în cadrul căreia urma să se verifice condițiile de succesibilitate ale părților în litigiu.
Analizând criticile formulate de recurentă, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementată situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Prin dispoziția art. 2 din lege au fost definite mai multe categorii de preluări care au fost abuzive [lit. a)-g)] iar la lit. h) s-a stipulat că sunt considerate a fi abuzive și preluările referitoare la "orice alte imobile preluate fără titlul valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat".
în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 10/2001, ca de altminteri al întregii reglementări, rezultă că pentru a califica preluarea unui imobil a fi abuzivă este necesar ca ea să se fi produs în afara sau cu încălcarea dispozițiilor legale sau prin nesocotirea voinței celui deposedat ori printr-un exces de putere comis de către cel care deposeda.
Or, în speță, imobilul în litigiu, în mod necontestat, a fost proprietatea B.P.I.E. cu sediul în comuna Dersca județul Botoșani, drept dobândit prin actul de convenire autentificat sub nr.466/29 iulie 1936 de Judecătoria Mihăileni, județul Dorohoi.
Prin Decretul nr. 197/1948, Ministerul Finanțelor Publice a hotărât dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și a institutelor de credit, de ori ce fel, cu capital particular sau de stat, cu excepția celor nominalizate expres în art. 1, măsură permisă statului, act normativ prin care legiuitorul a prevăzut procedura de dizolvare ori lichidare a acestor persoane juridice.
Prin art. 12 din decret, referitor la societățile de credit, legiuitorul a instituit posibilitatea de a-și schimba obiectul social, caz în care, aceste societăți nu mai era necesar să intre în procedura de dizolvare ori lichidare.
în aceste împrejurări, conducerea C.C.B.I.E., potrivit mențiunilor procesului verbal nr. 21 din august 1948, a hotărât schimbarea obiectului său social și transformarea sa în cooperativă de aprovizionare, desfacere și producție agricolă, caz în care noua cooperativă a preluat întregul activ al fostei cooperative de credit, inclusiv imobilul în litigiu.
Faptul că această hotărâre ar fi fost una formală și ar fi fost adoptată de conducerea cooperativei de credit doar în scopul de a eluda procedura de lichidare ori dizolvare prevăzută prin Decretul nr. 197/1948, a fost invocată și de organele puterii locale (Sfatul Popular al Comunei Dersca) care au ocupat imobilul în anul 1957.
Ulterior însă, prin hotărârea nr. 795 din 31 octombrie 1959, Arbitrajul de Stat, Regiunea Suceava, a admis cererea formulată de C.C. Dersca și a obligat pârâtul Sfatul Popular al Comunei Dersca să îi lase în deplină proprietate imobilul, cameră 4 m x 4,5 m, în considerentele hotărârii reținându-se că transformarea fostei cooperative de credit s-a făcut, în mod legal, ca urmare a schimbării obiectului său de activitate, în condițiile art. 12 din decret.
în raport de considerentele de fapt arătate, în mod just, instanțele de fond au reținut că imobilul în litigiu nu a făcut obiectul vreunei deposedări abuzive săvârșite de stat, de o organizație cooperatistă sau de o persoană juridică ci, dimpotrivă, acesta a făcut obiect al unui transfer de proprietate din patrimoniul fostei cooperative de credit, B.I.E. ca urmare a reorganizării acesteia în condițiile art. 12 din Decretul nr. 197/1948, în cel al C.C. Dersca.
Ca atare, cum în speță nu sunt date condițiile unei preluări abuzive a bunului de către stat, în mod corect instanțele de fond au constatat că pretențiile formulate de reclamantă în procedura Legii nr. 10/2001 nu pot fi primite, aceasta urmând să își valorifice eventualele pretenții cu privire la acest bun pe calea dreptului comun.
Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, care fac de prisos analizarea celorlalte critici invocate de recurentă și care exced cadrului procesual prevăzut de Legea nr. 10/2001, considerente care, în parte se substituie și în parte le completează pe cele reținute de judecătorii fondului, înalta Curte a respins recursul dedus judecății ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 7446/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7489/2006. Civil → |
---|