ICCJ. Decizia nr. 7489/2006. Civil
| Comentarii |
|
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 15 august 2002 reclamanții P.O., P.G. și B.M. au chemat în judecată pe pârâta SC E.R. SA Satu-Mare pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Satu-Mare, să se dispună radierea Statului Român din cartea funciară și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat pe numele reclamanților.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctei H.E.(K.E.), fostă proprietară tabulară a imobilului și că pârâta deține nemișcătorul fără titlu, refuzând să îl predea, deși a fost legal notificată în acest sens.
Investit inițial cu soluționarea acțiunii, Tribunalul Satu-Mare, prin sentința civilă nr. 260/D. din 14 octombrie 2002, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
La rându-i, Judecătoria Satu-Mare, prin sentința civilă nr. 367 din 28 ianuarie 2004, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Satu-Mare.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă, în regulator de competență, prin sentința nr. 33 din 24 martie 2004, a stabilit că Tribunalul Satu-Mare este competent să soluționeze acțiunea promovată de reclamanți în revendicarea nemișcătorului.
La data de 15 aprilie 2004, pe cale separată, reclamanții P.O., P.G. și B.M. au chemat în judecată pe pârâta SC E.R. SA Satu-Mare pentru ca în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, pârâta să fie obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură cu privire la imobilul din Satu-Mare.
în motivarea acțiunii reclamanții au învederat că sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului din Satu-Mare, în calitate de moștenitori ai defunctei K.E.( născută H.), fostă proprietară tabulară a bunului. în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanții au notificat sub nr. 831 din 8 noiembrie 2001 Primăria Satu-Mare pentru restituirea în natură a imobilului. Notificarea nu a fost soluționată, dar prin adresa nr. 3179 din 11 februarie 2004, Primăria Satu-Mare i-a încunoștiințat pe reclamanți că notificarea a fost înaintată spre competentă rezolvare pârâtei SC E.R. SA Satu-Mare care deține imobilul solicitat. Pârâta, deși astfel sesizată, nu a dat nici un răspuns reclamanților, nu i-a invitat la negociere și nici nu a emis decizie ori dispoziție motivată.
în ședința din 15 iunie 2004 Tribunalul Satu-Mare a dispus conexarea celor două dosare, apreciind că există legătură de obiect, părți și cauză între cele două pricini.
Prin sentința civilă nr. 239/D din 22 iunie 2004 Tribunalul Satu-Mare a admis, din oficiu, excepția de inadmisibilitate și a respins în temeiul acestei excepții acțiunea în revendicare formulată de reclamanți împotriva pârâtei cu privire la imobilul situat în Satu-Mare, înscris în C.F. sub B.5.
A fost admisă plângerea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 și a fost obligată pârâtă să se pronunțe prin decizie sau dispoziția motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului adresată prin notificarea nr. 831 din 8 noiembrie 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc V.A.
A fost obligată pârâta la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 14/A din 2 februarie 2006, a admis apelul declarat de reclamanți și a desființat în parte sentința Tribunalului Satu-Mare în ceea ce privește dispoziția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare și a trimis, sub acest aspect, cauza pentru rejudecare în fond la același tribunal. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că Legea nr. 10/2001 nu interzice formularea unor cereri în revendicare, cu atât mai mult cu cât în speță s-a solicitat restabilirea situației anterioară de carte funciară și intabularea dreptului reclamanților cu titlul de moștenire. Cu referire la apelul pârâtei s-a decis că această societate este unitate deținătoare a imobilului, astfel că avea obligația de a se pronunța prin decizie motivată asupra notificării formulată de reclamanți.
împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC E.R. SA Satu-Mare, care a formulat următoarele critici: pârâta nu are calitate procesuală pasiv întrucât imobilul din Satu-Mare, inclusiv apartamentul nr. 3, a fost vândut foștilor chiriași; instanța de apel nu a făcut referire la concluziile scrise referitoare la raportul de expertiză efectuat în cauză și nu s-a pronunțat asupra solicitării pârâtei pentru efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică; instanța de apel nu a analizat corect situația de carte funciară a imobilului.
Recursul pârâtei este fondat, în temeiul unui motiv de casare de ordine publică referitor la admisibilitatea acțiunii în revendicare, de drept comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, motiv care a fost invocat și urmează a fi rezolvat conform art. 306 C. proc. civ.
Articolul 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 prevede că fac obiectul legii și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau administrației de stat. întrucât reglementarea conținută de art. 2 face posibilă acordarea de măsuri reparatorii pentru orice situație în care un imobil a fost preluat abuziv, inclusiv preluarea fără nici un titlu, imobilul care face obiectul procesului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Or, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, pentru toate imobilele care intră sub incidența ei, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii (inclusiv restituirea în natură) numai în condițiile legii speciale. După data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicarea imobilelor preluate
abuziv, formulată în contradictoriu cu persoana juridică deținătoare a bunului, în condițiile dreptului comun, nu poate fi folosită, așa cum corect a hotărât Tribunalul Satu-Mare, deoarece persoanele îndreptățite la restituire trebuie să recurgă la procedura prealabilă prevăzută de noua lege.
întrucât, în speță, Curtea de Apel Oradea a decis în mod greșit contrariul, a fost admis recursul declarat de pârâtă pentru motivul de casare invocat din oficiu, a fost casată în parte decizia recurată și a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței Tribunalului Satu-Mare, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
Cu privire la motivele de casare invocate de societatea pârâtă se constată că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".
în temeiul acestei dispoziții legale, se constată că odată sesizată cu notificarea reclamanților întocmită în baza Legii nr. 10/2001, societatea recurentă era obligată să se pronunțe prin decizie motivată asupra solicitării formulată de reclamanți urmând ca susținerile din recursul scris referitoare la înstrăinarea nemișcătorului, necesitatea efectuării unei noi expertize tehnice ori la neclarificarea, completă, a situației de carte funduară a bunului să poată fi discutate în deplină cunoștință de cauză după și în raport de răspunsul pe care pârâta îl va da notificării.
întrucât motivele scrise de recurs exced, in limine litis, cadrului procesual în care reclamanții au investit în speță instanțele (obligarea pârâtei de a se pronunța asupra cererii de restituire a nemișcătorului ), ele au fost privite printr-un fine de neprimire.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7470/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6939/2006. Civil → |
|---|
