ICCJ. Decizia nr. 7517/2006. Civil
| Comentarii |
|
La data de 26 noiembrie 2003 reclamanții T.C.I., S.C.I., A.I.V. au chemat în judecată Prefectura județului Caraș-Severin, Primăria comunei Zorlențu Mare, Consiliul Local Zorlențu Mare și D.G.F.P. Caraș-Severin Reșița, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 45 din 18 octombrie 2003 emisă de Primarul comunei Zorlențu Mare și menținerea dispoziției nr. 32 din 6 septembrie 2002, emisă de același pârât prin care s-a stabilit dreptul acestora la despăgubiri bănești, în sumă de 2.600.000.000 lei, pentru imobilul situat în comuna Zorlențu Mare, înscris în C.F., identificat prin nr.top 71-72 trecut în proprietatea statului prin sentința penală nr.37/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Timișoara.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 7 august 2001, au notificat Primăria comunei Zorlențu Mare, în vederea acordării de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în comuna Zorlențu Mare, înscris în C.F., nr. top 71-72, preluat abuziv de Statul Român, în baza sentinței penale nr. 37 din 30 ianuarie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial Timișoara.
Pentru imobilul în litigiu, prin dispoziția nr. 32 din 6 septembrie 2002 emisă de Primarul comunei Zorlențu Mare s-a stabilit că aceștia sunt îndreptățiți la despăgubiri bănești, în sumă de 2.600.000.000 lei.
în urma apariției Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a fost anulată dispoziția nr. 32 din 6 septembrie 2002 fiind emisă o altă dispoziție, nr. 45 din 18 octombrie 2003, notificatorilor fiindu-le acordate măsuri reparatorii în echivalent în limita sumei de 2.600 milioane.
Prin sentința civilă nr. 1488 din 4 mai 2004 a Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă, a fost admisă cererea reclamanților, a fost anulată dispoziția nr. 45 din 18 octombrie 2003 emisă de Primăria comunei Zorlențu Mare și a menținut dispoziția nr. 32 din 6 septembrie 2002, constând în dreptul reclamanților la despăgubiri bănești în sumă de 2.600.000.000 lei, evaluate prin expertiză, pentru imobilul situat în comuna Zorlențu Mare, înscris în C.F. comuna Zorlențu Mare, nr. top 71-72, trecut în proprietatea statului prin sentința penală nr. 37/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că în situația locuințelor ce nu pot fi restituite în natură, deținătorul imobilului va putea fi obligat la plata unei sume de bani, evaluată în condițiile art. 30-40 din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul și Primăria comunei Zorlențu Mare, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât în urma apariției Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a stabilit că, pentru imobilele demolate, nu se acordă despăgubiri bănești, ci numai măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 2690 din 30 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de Primarul comunei Zorlențu Mare și Primăria comunei Zorlențu Mare, a schimbat în tot sentința și a respins cererea reclamanților.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut, că în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu pot beneficia decât de măsuri reparatorii în echivalent.
împotriva acestei decizii, reclamanții T.C.I., S.C.I., A.I.V., C.M.E., A.N.E. și A.E., au declarat recurs, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții-recurenți au susținut, în esență, următoarele:
Inițial, intimata Primăria comunei Zorlențu Mare a dispus restituirea imobilului prin echivalent, sub forma unor despăgubiri, în baza art. 24 alin. (2) și art. 36 din Legea nr. 10/2001, pentru care a emis dispoziția nr.32 din 6 septembrie 2002.
Or, nu este posibil, ca intimata, după ce emite o dispoziție cu respectarea opțiunii solicitanților, să revină tot ea, încălcându-și propria dispoziție emisă în baza legii și să emită o nouă dispoziție ce încalcă opțiunea acestora.
Au mai susținut că dispoziția primarului putea fi anulată numai de instanța de judecată, singura competentă să facă acest lucru, și nu printr-o nouă dispoziție emisă de același primar.
Dispoziția nr. 32 din 6 septembrie 2002 a fost emisă în baza Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 614/2001, astfel că este neconstituțional să fie anulată după un an și o lună ca urmare a apariției altor norme metodologice, legea neputându-se aplica retroactiv. Au mai susținut recurenții, că textele de lege, în baza cărora instanța de apel și-a fundamentat soluția nu sunt incidente în litigiul de față, astfel că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea.
Recurenții au invocat și art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat.
Prin notificarea formulată la data de 7 august 2001, recurenții au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul situat în comuna Zorlențu Mare, identificat prin nr. top 71-72.
Prin dispoziția nr. 32 din 6 septembrie 2002, Primarul comunei Zorlențu Mare a dispus acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 2,6 miliarde lei, dispoziția nefiind atacată în justiție, a fost înaintată Prefecturii.
Ulterior, același primar, prin dispoziția nr. 45 din 18 octombrie 2003, abrogă dispoziția anterioară și acordă reclamanților, la aceeași valoare de 2,6 miliarde lei, titluri de valoare nominală sau acțiuni.
Reclamanții, în raport cu noua dispoziție au solicitat anularea în parte a acesteia, în sensul de a le fi acordate despăgubiri bănești.
Tribunalul Caraș-Severin, în mod corect a dispus anularea dispoziției nr. 45 din 18 octombrie 2003, însă cu o motivare necorespunzătoare legată de fondul pricinii.
Trebuia să observe că primarul nu putea legal să anuleze propria sa dispoziție.
Sub acest aspect critica recurenților este întemeiată, însă în planul efectelor juridice nu s-ar produce nici o consecință, astfel că admiterea recursului ar fi un exces de formalism.
Nici cea de-a doua critică, vizând incidența textelor de lege, în baza cărora instanța de apel și-a fundamentat soluția nu poate fi primită.
Indiferent de legalitatea sau nelegalitatea tipului de măsuri reparatorii avute în vedere de instanțe (despăgubiri bănești, titluri de valoare sau acțiuni) determinantă este noua procedură administrativă pentru acordarea despăgubirilor, prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Cum dispozițiile acestui act normativ sunt de imediată aplicare, despăgubirile vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, legea veche rămânând fără aplicare.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a impus respingerea recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 2690 din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7483/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7446/2006. Civil → |
|---|
