ICCJ. Decizia nr. 7882/2006. Civil
| Comentarii |
|
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 noiembrie 2001 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul I.I. a contestat dispoziția nr. 1146 din 2 octombrie 2001 emisă de pârâta Primăria municipiului Brăila, care i-a respins notificarea vizând restituirea în natură a imobilului-teren și construcție, situat în Brăila.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că imobilul a aparținut numitului B.C., avocat, care a decedat lăsând ca moștenitoare pe sora sa, C.P.
Reclamantul este moștenitorul testamentar al acesteia iar imobilul a fost naționalizat în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.
Prin dispoziția atacată, pârâta a respins notificarea cu motivarea că numita C.P. nu a fost proprietar al imobilului revendicat, care în prezent se află în administrarea Direcției Serviciilor Publice Brăila și este închiriat unor persoane fizice și juridice.
Prin sentința civilă nr. 115 din 7 martie 2002, Tribunalul Brăila a respins contestația ca nefondată, reținând în esență că:
- reclamantul a făcut dovada că este moștenitorul lui C.P., nu și al lui B.C.;
- de asemenea, nu s-a putut stabili că în patrimoniul numitei C.P. s-ar fi aflat imobilul în litigiu.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 33 din 27 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Galați.
Reclamantul a formulat recurs iar înalta Curte de Casație și Justiție l-a admis prin decizia nr. 5435 din 16 decembrie 2003, casând decizia și trimițând cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea pe fond a apelului.
în fond după casare, Curtea de Apel Galați a pronunțat decizia civilă nr. 809 din 26 mai 2004, prin care a reiterat soluția de respingere a apelului, cu o motivare care a subliniat că:
- nu s-a făcut dovada intrării bunului în litigiu în patrimoniul autoarei reclamantului;
- acesta este într-adevăr legatar universal însă, în lipsa unui certificat de moștenitor care să menționeze în concret bunurile succesorale, nu se poate reține calitatea lui de "persoană îndreptățită" în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o potrivit prevederilor art. 304 pct.7 și 9 C. proc. civ.
S-a arătat sub un prim aspect că instanța a încălcat prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul având calitatea de persoană îndreptățită la măsuri de reparații. Au fost dovedite transmiterile succesorale iar faptul că în anul 1965, când a decedat P.C., imobilul fusese naționalizat nu îl împiedică pe reclamant să îl revendice în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pârâta Primăria municipiului Brăila prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Pe parcursul fazei de recurs, la 31 mai 2006, reclamantul a decedat, înalta Curte introducând în cauză, în calitate de moștenitori, pe numiții G.P. și G.F., care au solicitat admiterea recursului.
La data de 4 octombrie 2006 numitul C.C. a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu, arătând că este adevăratul proprietar la imobilului în litigiu.
Prin încheierea de ședință de la 6 octombrie 2006, înalta Curte nu a primit, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu, inadmisibilă în faza recursului potrivit prevederilor art. 50 C. proc. civ.
Părțile au depus la dosarul cauzei înscrisuri în conformitate cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ., între care decizia civilă nr. 508 din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Galați, prin care reclamantului I.I. i s-a restituit, în temeiul Legii nr. 10/2001, un alt imobil moștenit de la C.P.
Recursul este fondat.
Fără să țină în întregime seama de dispozițiile deciziei de casare pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, rejudecând apelul Curtea de Apel Galați, cu o motivare neconvingătoare, a dat o soluție care contravine prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, calitatea numitei C.P. de moștenitoare a fratelui ei, C.B., dobânditorul imobilului, a fost stabilită prin certificatul nr. 82 din 23 mai 2003, act care, așa cum s-a reținut de către înalta Curte în precedentul ciclu procesual, nu a fost niciodată contestat.
De asemenea, este în afară de orice dubiu că reclamantul este legatarul universal al numitei C.P., decedată în anul 1965. Faptul că la acel moment bunul în litigiu nu se mai afla în patrimoniul ei, fiind naționalizat încă din anul 1950, nu are în nici un caz relevanța pe care i-o atribuie instanța de apel.
Situația reclamantului recurent este reglementată fără echivoc în dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, care îi conferă calitatea de persoană îndreptățită la reparații. De altfel, argumentul din decizia recurată, în sensul că dacă la momentul decesului proprietarului, bunul respectiv fusese deja preluat de stat, el nu mai poate fi revendicat de moștenitori, ar goli practic de conținut caracterul reparatoriu al legii și însăși transmiterea succesorală a drepturilor.
Așadar, se constată că instanța de apel, soluționând cauza greșit, pe excepție și fără a intra în cercetarea fondului, a pronunțat o decizie care, prin admiterea recursului conform art. 312-313 C. proc. civ., a fost casată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței tribunalului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7923/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7841/2006. Civil → |
|---|
