ICCJ. Decizia nr. 8046/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8046
Dosar nr.3336/1/200.
Nr. vechi 729/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificări adresate Primăriei municipiului Câmpulung în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, C.T. şi F.D., în calitate de moştenitori ai defuncţilor B.M. şi B.I.L., au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Câmpulung, judeţul Argeş.
Primarul municipiului Câmpulung a emis dispoziţia nr. 74 din 16 aprilie 2002, prin care a respins cererile obiect al notificărilor cu motivarea că imobilul solicitat a fi restituit în natură nu este unul şi acelaşi cu cel deţinut de defuncţii B.M. şi B.I., naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, situaţie care rezultă din referatul serviciului juridic nr. 12620/16236 din 19 mai 2002 şi din sentinţa civilă nr. 1412 din 28 martie 2000 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, definitivă prin Decizia civilă nr. 1411 din 10 iulie 2001 a Tribunalului Argeş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3304 din 14 decembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti.
C.T. a formulat contestaţie în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 solicitând anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 700 mp, scop în care a susţinut că imobilul a aparţinut lui B.I.(I.), fiind naţionalizat pe numele lui B.M., tatăl lui B.I.(I.), adevăratul proprietar B.I.(I.) decedând la 31 martie 1960 şi lăsând ca unic moştenitor pe mama sa B.P., decedată la rându-i la 21 ianuarie 1973, succesiunea acesteia fiind culeasă de fratele ei C.B., decedat ulterior la 21 ianuarie 1979, contestatoarea fiind fiica şi unica moştenitoare a celui din urmă.
În raport cu starea de fapt invocată, contestatoarea a negat constatarea din dispoziţia atacată în sensul că imobilul solicitat nu ar fi aparţinut lui B.I., imputând emitentei că nu a procedat la identificarea imobilului pe calea unei expertize, precum şi faptul că a dat nejustificat eficienţă unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză având ca obiect acţiunea în revendicare a aceluiaşi imobil, deşi această hotărâre nu are nici o relevanţă faţă de prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, mai ales că în acel proces nu a fost întocmit un raport de expertiză privind identificarea imobilului revendicat, astfel că, practic, cererea obiect al notificării nu a fost soluţionată.
În cauză au intervenit în interesul Primăriei municipiului Câmpulung chiriaşii din imobilul în litigiu şi anume; P.A., P.T., B.M., O.I., C.A., P.N., P.R. şi P.A.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 317 din 17 noiembrie 2003, prin care a respins atât contestaţia, cât şi cererea de intervenţie „ca existând autoritate de lucru judecat".
C.T. a declarat apel, susţinând că prima instanţă a soluţionat nelegal pricina pe cale de excepţie, solicitând anularea sentinţei atacate şi evocarea fondului cauzei, cu privire la care a reiterat motivele dezvoltate pe calea contestaţiei.
Prin Decizia civilă nr. 1777/A din 10 septembrie 2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis apelul declarat de contestatoare, a anulat sentinţa primei instanţe şi evocând fondul, a respins contestaţia ca neîntemeiată, obligând pe contestatoare la plata de cheltuieli de judecată către intervenienţi.
Soluţia dată apelului are ca fundament faptul că Decizia civilă nr. 3304 din 14 decembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti nu are valoarea dată de prima instanţă, nefiind întrunite cerinţele cumulative ale art. 1201 C. civ., dar are putere de adevăr asupra inexistenţei dreptului pretins de contestatoare asupra imobilului în litigiu pentru că a clarificat provenienţa dreptului de proprietate asupra acelui imobil înainte de a fi preluat de stat, statuându-se astfel juridiceşte că imobilul a constituit proprietatea lui B.M., iar nu proprietatea lui B.I.L., aşa încât probele administrate în prezenta cauză, tinzând a dovedi proprietatea lui B.I.L., nu pot contrazice ceea ce s-a stabilit anterior prin hotărâre judecătorească.
Asemenea rezolvare se impune, a mai arătat instanţa de apel, şi pentru că prin Decizia civilă nr. 3304/R/2001 Curtea de Apel Piteşti a constatat existenţa autorităţii lucrului judecat dată de Decizia civilă nr. 128 din 27 ianuarie 1998 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, hotărâre irevocabilă care nu poate fi contrazisă prin hotărâri judecătoreşti ulterioare.
Cu privire la cererea de intervenţie accesorie, instanţa de apel a statuat că este nefondată susţinerea din apel referitoare la inadmisibilitatea ei în principiu, deoarece asemenea cerere nu este condiţionată de invocarea unui drept propriu, distinct de cel al titularului în favoarea căruia se intervine.
Ca urmare, declararea apelului a determinat pe intervenienţi, chiar dacă cererea de intervenţie a fost respinsă în primă instanţă, să efectueze cheltuieli de judecată, având beneficiul prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând, pentru cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei cu consecinţele anulării dispoziţiei primarului şi restituirii imobilului în natură.
Dezvoltând recursul sub aspectul problemelor de fond, contestatoarea a susţinut că instanţa de apel a hotărât corect că Decizia civilă nr. 3304 din 14 decembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti nu are autoritate de lucru judecat, dar a greşit esenţial stabilind că asemenea autoritate este dată de Decizia civilă nr. 128 din 27 ianuarie 1998 a Tribunalului Teleorman, neobservând însă că aceasta a fost pronunţată în baza Legii nr. 112/1995 cu privire la alte imobile decât cele din prezenta cauză şi care au aparţinut lui B.M., tatăl lui B.I.L.
Ca urmare, se susţine prin recurs că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, prin care legiuitorul a înţeles să înlăture chiar autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate în dreptul comun referitoare la imobile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 10/2001, astfel că acolo unde legea nu distinge nici instanţa nu poate distinge.
În consecinţă, instanţa de apel avea obligaţia de a soluţiona pricina dedusă judecăţii sale în temeiul Legii nr. 10/2001 fără a da vreo eficienţă hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior în sfera dreptului comun, procedând exclusiv la cercetarea probelor administrate în prezentul proces, care, potrivit analizei făcute de contestatoare în continuarea motivării recursului, justifică admiterea contestaţiei cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Cu referire la cererea de intervenţie, contestatoarea a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 49 şi urm. C. proc. civ., deoarece nu a observat că aceasta a fost respinsă în primă instanţă şi că, indiferent că este o intervenţie principală sau accesorie, chiriaşii nu au calitate procesuală pentru că în proces se discută dreptul de proprietate, iar chiriaşii nu pot invoca asemenea drept nici în favoarea lor şi nici în interesul altei părţi, ei beneficiind numai de protecţia conferită lor prin OG nr. 40/1999 şi prin Legea nr. 10/2001.
Examinând recursul astfel motivat, Înalta Curte constată cele ce succed.
Potrivit menţiunii de la poziţia nr. 137 din anexa la Decretul nr. 92/1950 a fost naţionalizat în temeiul acestui act normativ un „imobil complect" situat în Câmpulung, de la B.M.
Prin acţiunea civilă din 13 ianuarie 2000, C.T. a chemat în judecată Consiliul Local al municipiului Câmpulung pentru a se constata că imobilul, compus din construcţii şi terenul aferent în suprafaţă de 700 mp, situat în Câmpulung, a trecut fără titlu în proprietatea statului, deoarece a constituit proprietatea lui B.I. şi, prin Decretul nr. 92/1950, a fost naţionalizat de la B.M., care nu era proprietarul imobilului.
Prin al doilea capăt de cerere reclamanta a cerut obligarea pârâtului la restituirea imobilului.
Procesul astfel pornit a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1412 din 28 martie 2000 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 1411 din 10 iulie 2001 pronunţată de Tribunalul Argeş, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3304/R din 14 decembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
În considerentele hotărârilor mai sus enunţate s-a reţinut că imobilul naţionalizat de la B.M., aşa cum a fost prevăzut la poziţia nr. 137 din anexa la Decretul nr. 92/1950, este unul şi acelaşi cu cel care a făcut obiectul acţiunii dedusă judecăţii de către C.T., a constituit proprietatea lui B.M., iar nu proprietatea lui B.I. (I.).
Asemenea concluzie a instanţelor a fost consecinţa examinării deciziei civile nr. 128/1998 a Tribunalului Teleorman, precum şi a altor probe administrate nemijlocit în cauza astfel soluţionată, în special un raport de expertiză tehnică prin care s-a constatat că imobilul în litigiu este esenţial diferit de cel pentru a cărui construcţie a fost autorizat B.I.(I.).
Prin procesul de faţă pornit potrivit reglementărilor Legii nr. 10/2001, C.T. a cerut restituirea în natură a aceluiaşi imobil care a făcut obiectul anteriorului proces, reiterând susţinerile conform cu care imobilul a constituit proprietatea autorului său B.I.(I.) şi a fost naţionalizat nelegal de la neproprietarul B.M.
Este adevărat că, aşa cum corect se susţine prin recurs şi cum a constatat şi instanţa de apel prin Decizia atacată, că între cele două pricini nu există tripla identitate de părţi, cauză şi obiect în sensul reglementat prin art. 1201 C. civ., neoperând autoritatea lucrului judecat.
Contrar însă susţinerilor din recurs, instanţa de apel a aplicat corect legea.
Într-adevăr, stabilind că imobilul a constituit proprietatea altei persoane decât autorul contestatoarei C.T., hotărârile judecătoreşti anterioare, opozabile contestatoarei, care a fost parte în procesul soluţionat prin acestea, au rezolvat irevocabil o problemă de drept, anume cea privind regimul juridic al imobilului în litigiu.
Asemenea rezolvare în procesul anterior a intrat în puterea lucrului judecat, având valoare de adevăr în noul proces, care nu poate fi contrazis prin hotărâri judecătoreşti ulterioare, numai astfel realizându-se scopul administrării uniforme a justiţiei.
Mai mult, constatările din anteriorul proces nu pot fi nici măcar reexaminate în noul proces prin evaluarea exclusivă şi în sens contrar a probatoriului administrat în cel din urmă proces, aşa cum nejustificat a cerut contestatoarea pe calea recursului de faţă.
Aşadar, prin prisma primului motiv de recurs, se constată că instanţa de apel nu a încălcat legea aplicabilă, astfel încât acest motiv de recurs nu este fondat.
Neîntemeiat este şi secundul motiv de recurs.
Indiferent de calitatea lor de chiriaşi şi de faptul că în proces se discută dreptul de proprietate între părţile iniţiale ale acestuia, intervenienţii au calitatea procesuală pe care şi-au asumat-o pe calea intervenţiei voluntare accesorii, întrucât, spre deosebire de intervenţia voluntară principală reglementată prin art. 49 alin. (2) C. proc. civ., nu trebuie să justifice un drept propriu, ci numai de a apăra interesele altei părţi [art. 49 alin. (3) C. proc. civ.].
În raport cu cele ce preced, recursul de faţă va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar pe cale de consecinţă şi în concordanţă cu prevederile art. 274 şi art. 277 C. proc. civ. contestatoarea-recurentă va fi obligată la plata de cheltuieli de judecată către intimaţii-intervenienţi, potrivit dovezilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.T. împotriva deciziei nr. 1777/A din 10 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Obligă pe recurenta C.T. să plătească intimaţilor solidari B.M., C.A., O.I., P.A., P.A., P.N. şi P.R. suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8051/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7898/2006. Civil → |
|---|
