ICCJ. Decizia nr. 8382/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2005 reclamantul N.F. a chemat în judecată pe pârâții B.D. și primarul general al Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 3938 din 21 februarie 2005 a primarului general, prin care acesta a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, format din teren și construcție demolată, să constate calitatea reclamantului de comoștenitor în baza Legii nr. 10/2001 și pe aceea de coproprietar al suprafeței de teren de 310,50 mp, urmând ca reclamantul să fie beneficiar de drept al despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr. 529 din 24 mai 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Imobilul în litigiu a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6980 din 12 iunie 1910 de către A.N., de pe urma căruia au rămas ca moștenitori E.Ș., T.N., I.N. și V.N.
Prin actul de partaj voluntar din 11 iulie 1945, aceștia au partajat averea rămasă de la autorul lor, inclusiv imobilul în litigiu pe care l-au partajat în natură.
Intimata B.D. este moștenitoarea lui I.N., iar despăgubirile de 6 660 300 000 lei stabilite prin dispoziția contestată privesc partea de imobil care a revenit în urma partajului voluntar acestui moștenitor.
Ca atare, prin dispoziția pe care reclamantul o contestă nu i-au fost în nici un fel afectate drepturile pe care acesta pretinde că le are de pe urma lui V.N., al cărui moștenitor este.
Este neîntemeiat și capătul de cerere prin care reclamantul solicită recunoașterea calității de moștenitor și, implicit de coproprietar pentru imobilul la care se referă dispoziția atacată, deoarece acest imobil nu a aparținut autorului său, ci lui I.N.
împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, formulând următoarele critici:
în temeiul Legii nr. 10/2001, a adresat primăriei o cerere de măsuri reparatorii pentru imobil și, deși a fost înștiințat că dosarul său este complet, prin dispoziția 3938/2005, i se neagă dreptul la măsuri reparatorii, stabilindu-se că de aceste măsuri va beneficia numai B.D. pentru terenul în suprafață de 310,50 mp
Această dispoziție este nelegală, deoarece cu actele depuse la dosar reclamantul a făcut dovada întinderii reale a suprafeței de teren și a drepturilor succesorale ale pârâtei B.D., precum și a faptului că întregul imobil a fost naționalizat în baza Decretul nr. 92/1959 de la tatăl reclamantului N.V.
Prin decizia civilă nr. 46 A din 27 ianuarie 2006 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantului, precum și cererea pârâtei B.D. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la apelul reclamantului, curtea a reținut că acesta este nefondat, cu următoarea motivare:
în mod corect a reținut instanța de fond faptul că, la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere doar partea imobilului ce a fost proprietatea lui N.I., a cărui moștenitoare este B.D., astfel că dispoziția contestată nu a afectat în vreun fel drepturile reclamantului, pretinse de acesta de pe urma defunctului N.V..
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
în motivarea recursului, reclamantul reia și dezvoltă criticile formulate în apel, referitoare la modul greșit în care instanța de fond a analizat probatoriul și a reținut situația de fapt.
Aceste critici nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate.
în același timp, recurentul susține că apelul declarat de el împotriva sentinței ar fi trebuit să creeze premisele unei judecăți extinse asupra aspectelor juridice invocate.
Instanța de fond, dar mai ales instanța de apel nu explică dispozitivul hotărârilor pronunțate, nu se pronunță pe dovezile administrate și nu indică temeiul legal al soluțiilor adoptate, lipsind astfel de bază legală dispozitivele acestora.
Verificând decizia recurată, înalta Curte constată că, întra-adevăr, motivarea acesteia se rezumă la preluarea necritică a concluziei primei instanțe, potrivit căreia imobilul la care se referă dispoziția atacată nu a revenit în proprietate autorului reclamantului.
Instanța de apel nu argumentează în nici un fel de ce această concluzie este corectă, nu răspunde criticilor formulate de reclamant în calea de atac și nu se preocupă să determine pe baza probelor administrate, așa cum i se solicitase, întinderea drepturilor fiecăreia din părți din imobilul litigios.
Aceasta echivalează cu nemotivarea hotărârii și atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum, nemotivând decizia, curtea de apel nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul și a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8423/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8125/2006. Civil → |
|---|
