ICCJ. Decizia nr. 8517/2006. Civil
Comentarii |
|
La 26 octombrie 2004, reclamantul M.I. a contestat legalitatea deciziei nr. 361 emisă la 13 septembrie 2004 de S.N.P P. SA București, prin care s-a respins cererea privind restituirea în natură sau acordarea echivalentului bănesc pentru suprafața de 3203 mp estimată la 300.000.000, lei cu motivarea că imobilul nu intră sub incidența Legii 10/2001 și că nu au fost depuse actele doveditoare prevăzute de art. 22 din aceeași lege.
A arătat că terenul a fost preluat abuziv de la tatăl său I.C.M., prin Decretul de expropriere nr. 338/1958.
A solicitat anularea deciziei menționate și restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului.
Prin sentința nr .79 din 1 februarie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația cu motivarea că terenul nu face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 fiind situat în extravilanul orașului Moinești, iar cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că este unicul moștenitor al autorului M.C.I., care a dobândit terenul în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 879 din 11 noiembrie 1946.
împotriva hotărârii Tribunalului a declarat apel contestatorul M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, în mod greșit a reținut instanța de fond că, regimul juridic al terenului a fost reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere și că succesiunea defunctului M.C.I. a fost dezbătută, iar prin sentința civilă nr. 2343/1997 prin care s-a soluționat partajul succesoral s-a stabilit calitatea de proprietar al reclamantului.
Prin decizia nr. 75/A din 23 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, păstrând soluția și motivarea primei instanțe.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs contestatorul criticând-o sub aspectul greșitei aprecieri a regimului juridic al imobilului, în sensul că în mod eronat, aceasta nu ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001 și că, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în raport cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate, încadrând motivele de recurs în cele prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
în stabilirea raportului juridic dedus judecății este de arătat că instanțele au reținut greșit că terenul în suprafață de 3.203 mp este situat în extravilanul localității Moinești și că regimul juridic al acestuia este cel stabilit de Legea nr. 18/1991 respectiv Legea 1/2000.
Prin sintagma "imobile nerestituite" cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a înțeles să confere domeniului de reglementare al legii și un caracter de complinire, în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv din fondul funciar, în sensul că se referă și la acele terenuri din intravilanul localităților, care, până la intrarea ei în vigoare, la 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral celor îndreptățiți.
în speță, reclamantul a solicitat restituirea terenului în suprafață totală de 3.023 mp, preluat abuziv de la autorul I.C.M., în baza Decretului de expropriere nr. 338/1959.
De altfel, prin procesul-verbal aflat la fila 66 dosar 2539/2004 la pct. 2 al Tribunalului București s-a reținut că terenul este situat la limita intravilanului orașului Moinești între DJ Moinești-Bacău, și că suprafața de 3.203 mp teren a fost expropriată, fiind ocupată de depozitul central de țiței Balotești.
în conținutul aceluiași proces-verbal nr. 12780 din 12 noiembrie 2002 se reține că terenul mai sus descris este plan și este situat în extravilanul orașului Moinești.
Actul de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1941 prin care C.I.L.M. a dobândit imobilul, îl identifică ca având o " întindere de 100 prăjini sau 17.900 mp ", aflați în cuprinsul comunei Moinești, la locul numit " Albotești ", megieșit cu Șoseaua Județeană Moinești-Bacău.
Având în vedere că instanțele s-au preocupat de aspectele formale și au dat o interpretare greșită prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reluarea judecății la instanța de fond, deoarece terenul în litigiu nu a fost corect individualizat sub aspectul regimului său juridic.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere are a examina dacă terenul este sau nu situat în intravilanul localității Moinești și va administra dovezi referitoare la modalitatea în care imobilul a trecut în proprietatea statului.
Totodată se va ordona (administra) o expertiză tehnică de specialitate pentru identificarea nemișcătorului și pentru a se stabili cu exactitate dacă acesta este sau nu ocupat de obiective de interes public, urmând a răspunde și celorlalte critici în raport de susținerile și dovezile ce se vor administra.
Concluzionând, înalta Curte a făcut aplicarea prevederilor art. 313 C. proc. civ., a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului București.
← ICCJ. Decizia nr. 8547/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8423/2006. Civil → |
---|