ICCJ. Decizia nr. 8547/2006. Civil
| Comentarii |
|
Primarul General al municipiului București a emis dispoziția nr. 4242 din 4 mai 2005, prin care a respins ca nedovedită cererea obiect al notificării formulate de C.J., prin care s-a solicitat restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în București.
în motivarea dispoziției se arată că solicitanta nu a depus până la data de 1 iulie 2003 acte doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de persoană îndreptățită.
C.J. a atacat dispoziția de mai sus pe calea contestației reglementată prin art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 solicitând anularea ei și obligarea Primăriei municipiului București să emită o nouă dispoziție, prin care să dispună fie restituirea imobilului în natură, fie acordarea de despăgubiri în echivalentul acestuia.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 999 din 23 septembrie 2005, prin care, constatând că la dosarul administrativ există acte doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului al lui N.I., privind preluarea abuzivă a imobilului de către stat și privind calitatea de persoană îndreptățită a contestatoarei, moștenitoare a fostului proprietar, a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a obligat Primăria municipiului București prin Primarul General să emită o nouă dispoziție având ca obiect restituirea în natură către contestatoare a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Apelul declarat de Primăria municipiului București, prin Primarul General, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.165-A din 3 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Instanța de apel a statuat ca fiind nefondate susținerile din apel referitoare la faptul că prima instanță era obligată să soluționeze contestația cu luarea în considerare doar a actelor doveditoare depuse la dosarul administrativ, în rândul cărora nu s-a aflat actul de proprietate al autorului contestatoarei.
A hotărât instanța de apel că actele depuse cu prilejul judecării contestației în primă instanță, pe care le-a analizat, fac dovada deplină a dreptului de proprietate al autorului contestatoarei asupra imobilului și privind preluarea abuzivă a acestuia de către stat, mai ales că unitatea deținătoare nu a administrat probe contrare, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001 (imobilul fiind preluat prin confiscarea averii dispusă prin hotărâre judecătorească penală de condamnare a fostului proprietar pentru infracțiuni de natură politică).
Municipiul București a declarat recurs prin Primarul General invocând cazul de casare prevăzut de art. 394 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că instanța de apel, admițând posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate și calității de persoană îndreptățită în cadrul soluționării contestației în justiție, fără ca asemenea acte doveditoare să fi fost depuse în cadrul procedurii administrative prealabile, a încălcat prevederile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este întemeiat.
în mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă reglementată de art. 22-26 din legea republicată, în cadrul căreia persoana îndreptățită are obligația de a depune actele doveditoare prevăzute de art. 23 din lege.
Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit succesiv prin mai multe ordonanțe de urgență, iar articolul 23 din lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Dispoziția arătată nu limitează însă posibilitatea instanței, investită potrivit art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 26 alin. (3) în urma modificării legii prin Legea nr. 247/2005, ca în cadrul procedurii judiciare să soluționeze procesul numai pe baza actelor doveditoare depuse în etapa procedurii administrative.
Asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil consacrat prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța de judecată, ci și prin dreptul efectiv al părților de a propune dovezile care să le susțină interesele, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare lămuririi depline a stării de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrare.
Prin urmare, în cauza de față corect instanța de apel a păstrat soluția primei instanțe fundamentată pe ansamblul probelor, indiferent de momentul administrării lor.
Pentru cele ce preced recursul a fost respins ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8431/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8517/2006. Civil → |
|---|
