ICCJ. Decizia nr. 8678/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8678
Dosar nr. 7544/1/200.
Şedinţa de la 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 1485 din 8 februarie 2005 pe rolul Tribunalului Timişoara, contestatorul W.S.G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Timişoara anularea Dispoziţiei nr. 2675 din 29 decembrie 2004 şi emiterea unei noi dispoziţii de obligare a primarului la acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Timişoara, înscris in C.F. 605 Timişoara, nr.top 48.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că a primit despăgubiri pentru imobilul menţionat mai sus în baza Legii 112/1995, astfel că este îndreptăţit să primească în completare despăgubiri şi în baza Legii 10/2005.
Fiind astfel investit, Tribunalul Timişoara prin sentinţa civilă nr. 2872 din 5 decembrie 2005 a admis contestaţia formulată de reclamantul W.S.G. în sensul ca a dispus anularea dispoziţiei nr. 2675 din 29 decembrie 2004 emisa de Primarul Municipiului Timişoara si 1-a obligat pe acesta la emiterea unei noi dispoziţii în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din imobilul în litigiu, pentru suma de 9.359.038.313 lei vechi condiţionat de restituirea sumei acordată în baza Legii 112/1995, respectiv suma de 69.717.360 lei vechi actualizată cu indicele inflaţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul este moştenitorul legal al defunctei W.W.P., fostă proprietară tabulară a cotei de ½ din imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F nr. 605 Timişoara, imobil ce a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950.
Prin hotărârea nr. 824 din 11 septembrie 1997 Consiliul Judeţean Timiş, Comisia Judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii 112/1995 i s-au acordat reclamantului, despăgubiri pentru cota de ½ din imobil ,în cuantum de 69.717.360 lei.
Prin dispoziţia nr. 2675 din 29 decembrie 2004, emisa de Primarul Municipiului Timişoara s-a respins notificarea formulată de reclamant prin care a solicitat restituirea în natura a cotei din imobil la care este îndreptăţit, cerere modificata ulterior în condiţiile art. 19 din Legea 10/2001 , prin solicitarea de despăgubiri prin echivalent în completarea despăgubirilor primite anterior, respingere motivata de faptul că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate si a calităţii de persoana îndreptăţită.
S-a constatat ca dispoziţia emisă de primar este nelegală având în vedere tot probatoriul administrat în cauză, reclamantul făcând pe deplin dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi că acesta era îndreptăţit să primească despăgubiri în completare, în raport de disp. art. 19 din Legea 10/2001.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara care, prin Decizia nr. 98 din 21 martie 2006 a respins apelul Primarului Municipiului Timişoara.
Împotriva acestei din urma hotărâri, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, astfel, în esenţă, că hotărârile pronunţate sunt greşite, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate invocat şi a calităţii de persoană îndreptăţite conform Legii 10/2001.
Pe de altă parte s-a susţinut că prin adresele D06X1-3851 din 28 iunie 2002 şi D06X1/3581/601 din 6 ianuarie 2003 s-a solicitat depunerea următoarelor acte: acte de identitate în copie legalizată, împuternicire mandat în original, certificat de moştenitor, sau de calitate de moştenitor, declaraţie autentică dată pe propria răspundere din care sa rezulte că a beneficiat sau nu de despăgubiri, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, solicitarea de a lua legătura cu instituţia notificata pentru întocmirea procesului verbal la fata locului si alte precizări, documente ce nu au fost depuse în termenul prevăzut de procedura administrativă obligatorie.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Din actele deduse instanţei, rezulta ca prin sentinţa civila nr. 3506 din 6 martie 1997, irevocabila, pronunţată de Judecătoria Timişoara s-a dispus obligarea Comisiei judeţene de aplicare a prevederilor Legii 112/1995, să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului W.S.G. La aceasta dată, existând autoritate de lucru judecat cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită în persoana reclamantului, acesta făcând dovada calităţii de moştenitor al proprietarului înscris în C.F. 605 Timişoara si al dreptului de proprietate asupra imobilului din Timişoara.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului, cu privire la inexistenta actelor la dosarul său, anexate notificărilor, având in vedere ca acestea au fost depuse in faţa instanţelor judecătoreşti, întrucât instanţa nu poate nesocoti chiar probele administrate direct in faza judecaţii de către instanţă chiar dacă recurentul nu a avut la dispoziţie aceste dovezi şi nu i se poate imputa că a pronunţat o soluţie greşită.
Controlul judiciar asupra deciziilor de respingere a notificării nu este limitat numai in stabili doar condiţiile de forma si de fond la data depunerii notificării si respectiv emiterii deciziei/dispoziţiei.
Instanţa judecătoreasca are plenitudine de jurisdicţie şi poate administra orice mijloc de proba in condiţiile legii in materia reglementata de Legea nr. 10/2001, obligaţia de depunere a actelor doveditoare odată cu notificarea sau in termenul prevăzut de lege(art. 22 din Legea 10/2001), nu are ca efect stingerea dreptului material.
Pe de altă parte, persoana îndreptăţită poate complini lipsurile de probaţiune in faţa instanţelor judecătoreşti, drept care deriva din necesitatea asigurării unui proces echitabil, cu toate garanţiile procesuale pe care o procedura judiciara le antrenează şi care implică între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, etc, exigenţe ce decurg din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor omului, la care România este parte în baza Legii 30/1994.
De altfel, acordarea despăgubirilor se va realiza conform procedurii administrative prevăzută Titlul VII din Legea 247/2005, şi de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005 aşa încât conform art. 16 , Decizia sau dispoziţia care a făcut obiectul litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va transmite împreună cu toată documentaţia privind imobilul, evaluatorului sau societăţii de evaluatori.
Ca atare, pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat si în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca recursul declarat de pârâtul primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 98 din 21 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8674/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8520/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
