ICCJ. Decizia nr. 880/2006. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 880.
Dosar nr. 10773/1/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul B.G. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 49.463.062 lei, reprezentând impozit reţinut nelegal din ajutorul şi plăţile compensatorii primite la trecerea în rezervă, cu dobânzile legale de la 31 mai 2000.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 239 din 20 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 49.463.062 lei reprezentând impozit încasat necuvenit şi a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzilor.
Prin Decizia civilă nr. 269/R din 5 martie 2002, Curtea de Apel Galaţi a constatat nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Împotriva celor două hotărâri judecătoreşti, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, susţinând netemeinicia acestora şi invocând încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 2144 din 26 mai 2003, a admis recursul în anulare, a casat sentinţa civilă nr. 239 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea, precum şi Decizia civilă nr. 269/R din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Galaţi şi, pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.G. şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuentul a prezentat istoricul litigiului, a arătat că a returnat o parte din sumă, ca urmare a întoarcerii executării şi a invocat Decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stere şi alţii contra României.
Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru considerentele ce succed:
În cauza de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv Decizia civilă nr. 2144 din 26 mai 2003.
Drept urmare, nu este îndeplinită condiţia obligatorie privind hotărârea atacată pe calea revizuirii, prevăzută de textul de lege pe care revizuentul îşi întemeiază cererea formulată.
Totodată, revizuentul nu poate invoca în susţinerea cererii de revizuire hotărârea pronunţată de C.E.D.O. într-o altă speţă, având în vedere faptul că, în cauza sa, Curtea Europeană nu s-a pronunţat.
Pe de altă parte, cererea revizuentului, de schimbare a jurisprudenţei şi de unificare a practicii în materia privind impozitarea ajutoarelor şi plăţilor compensatorii acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă conform Legii nr. 138/1999 şi OG nr. 7/1998, nu poate fi făcută pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
Faţă de considerentele ce preced, cererea de revizuire se priveşte ca inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G. împotriva deciziei nr. 2144 din 26 mai 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 874/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8594/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|