ICCJ. Decizia nr. 9045/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 817/C/2003 reclamantul D.A. a chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Focșani solicitând restituirea unui teren în suprafață de 449 mp.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a deținut în proprietate un imobil situat în Focșani, compus din casă și teren în suprafață de 449 mp. Casa a fost demolată în octombrie 1977, în mod abuziv, iar terenul, deși este liber și l-a solicitat și în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 169/1997 nu i-a fost restituit.
Prin sentința civilă nr. 195 din 24 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Vrancea acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: tatăl reclamantului a fost proprietarului terenurilor în suprafață de 141 mp și respectiv 308 mp, dobândite în anul 1957 prin contracte de vânzare-cumpărare. Terenul în suprafață de 141 mp a fost expropriat prin Decretul nr. 4 din 18 ianuarie 1972, cu acordare de despăgubiri proprietarilor. Terenul în suprafață de 308 mp a făcut obiectul unui schimb în baza deciziei nr. 390 din 21 octombrie 1977 a fostului Consiliu popular al județului Vrancea, cu un teren situat în strada Vâlcele. Instanța a mai reținut că din rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă că întreaga suprafață de 449 mp este ocupată de detalii de sistematizare astfel că cererea reclamantului, de restituire a terenului în natură nu este întemeiată, acesta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că instanța de fond nu a analizat toate probele administrate în cauză, din care rezultă că terenul în cauză este liber.
Prin decizia civilă nr. 795/A din 5 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a admis apelul, s-a schimbat sentința și în rejudecare i s-a admis acțiunea, s-a anulat dispoziția nr. 1088/2004 și s-au acordat reclamantului despăgubiri bănești în sumă de 458.011.851 lei pentru suprafața de 141 mp expropriată. S-a dispus obligarea Primăriei municipiului Focșani de a atribui reclamantului prin compensare, suprafața de 308 mp sau să stabilească valoarea despăgubirilor pentru această suprafață prin consensul ambelor părți.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că din cele trei expertize efectuate în cauză a reieșit că suprafața 308 mp este ocupată de strada Unității, spațiu între blocuri și rețele tehnice edilitare, dar că alături de acest teren se află suprafața de 1900 m teren liber, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Pentru terenul în suprafață de 141 mp s-a reținut că reclamantul urmează a primi despăgubiri bănești în cuantumul stabilit prin expertiza din apel, acesta nefiind liber pentru a putea fi restituit în natură.
împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs Primăria municipiului Focșani care a cerut desființarea acesteia și menținerea sentinței pronunțate de tribunal.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că în mod cu totul eronat instanța de apel a dispus ca terenul situat la pct. A din schița raportului de expertiză să-i fie atribuit reclamantului, ca fiind liber. Acesta nu a fost proprietatea reclamantului, iar în municipiul Focșani nu există terenuri libere pentru a fi atribuite prin compensare.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Prin dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, măsurile reparatorii prin echivalent acordându-se numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă.
în speță sunt aplicabile prevederile din teza a II-a a acestui articol, coroborată cu dispozițiile art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii prin echivalent constând în, potrivit ultimului text, compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.
Deasemeni, trebuie observate și prevederile art. 24 alin. (2) astfel cum au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin hotărârea nr. 498/2003, potrivit cărora în cazul imobilelor cu destinația de locuință, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești sau persoana îndreptățită poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Analiza textelor de lege menționate determină concluzia că oferta de despăgubire prin echivalent este atributul entității investită cu soluționarea notificării, persoana îndreptățită având posibilitatea să-și dea sau nu acordul cu privire la oferta primită.
O asemenea concluzie este cu atât mai evidentă în situația atribuirii măsurilor reparatorii prin compensare, entitatea în cauză fiind în măsură să constate și să aprecieze cu privire la existența unor alte bunuri, în speță terenuri, și, posibilitatea restituirii acestora pentru considerentele că nu ar fi utile entităților respective.
în sensul considerentelor expuse, rezultă cu evidență că nici instanța de judecată nu poate dispune cu privire la acordarea prin compensare a unui teren anume solicitat de reclamant, cum s-a întâmplat în cauză.
Recurenta-pârâtă a susținut permanent că terenul cerut de intimatul-reclamant nu a fost proprietatea acestuia, iar în municipiul Focșani nu există terenuri care să poată fi atribuite în compensare, prin adresa nr. 14511 din 13 septembrie 2005, 82 dosar apel, precizându-se, la solicitarea expresă a instanței de apel, că nu este de acord cu acordarea măsurilor reparatorii în echivalent constând într-un teren la schimb pe un alt amplasament, deoarece până la acea dată nu au fost identificate toate amplasamentele revendicate în baza Legii nr. 10/2001 de către foștii proprietari și având în vedere și împrejurarea că termenul pentru depunerea cererilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, modificate și completate, a fost prelungit.
Față de toate considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat în cauză și a casat în parte decizia atacată în sensul înlăturării obligației stabilită în sarcina recurentei de a atribui, prin compensare, suprafața de 308 mp, astfel cum a fost individualizată prin raportul de expertiză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9109/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8793/2006. Civil → |
|---|
