ICCJ. Decizia nr. 9119/2006. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta L.M. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar al județului Arad și Consiliul județean Arad, solicitând Tribunalului Arad, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 7787 din 28 octombrie 2003, să dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a cotei de 1 din imobilul situat în Arad, compus din teren și construcții și cota de 1 din imobilul situat în Arad, imobile înscrise în C.F. Arad, nr. top. 2330/b și 2330/a/2, preluate de stat în baza Decretului nr. 119/1948 din patrimoniul autorilor S.I. și H.B.
Urmare a decesului reclamantei, intervenit la 31 octombrie 2003, au fost introduși în cauză în calitate de reclamanți moștenitorii acesteia, S.Z.C. și B.F.
La termenul din 15 martie 2004, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Școlii Speciale Clasele I-VIII Arad, iar la termenul din 5 aprilie 2004, în aceeași calitate, a fost introdusă în cauză la cererea reclamanților, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Arad.
Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 269 din 28 aprilie 2004 a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâților Consiliul județean Arad, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Arad și Școala Specială Arad să restituie reclamanților imobilele terenuri și construcții identificate prin nr. top. 2330/b/2 și 2330/a/2, înscrise în C.F. Arad și identificate în rapoartele de expertiză efectuate de expert C.A. și P.S., în cotă de 1 pentru fiecare reclamant.
S-a dispus dezmembrarea imobilului nr. top. 2330/b în două parcele noi și restabilirea în cartea funciară a instanței anterioare preluării imobilului de către stat de la autorii reclamanților și s-a constatat că pentru diferența până la concurența cotei de 1 din valoarea "imobilului", reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri bănești potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Față de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Arad acțiunea a fost respinsă în baza excepției lipsei calității procesuale pasive.
Instanța a reținut că în C.F. Arad au fost intabulate trei imobile cu nr. topografice distincte, aparținând în cotă de 1 parte părinților reclamantei L.M., imobile preluate de stat în anul 1964 în temeiul Decretului nr. 119/1948.
în anul 1981 a fost înscris în cartea funciară dreptul de administrare operativă al Școlii Ajutătoare Arad, iar în anul 2001 Consiliul județean Arad a preluat tot patrimoniul aferent activității de învățământ special din județ, inclusiv imobilele în litigiu.
Prin hotărârea nr. 13/2001 a Consiliului județean Arad acest patrimoniu a fost dat în administrarea Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului Arad, iar prin H.G. nr. 976/2002 au fost atestate ca făcând parte din domeniul public al județului și imobilele din strada G.
Din expertiza de specialitate topografice, instanța a reținut că din terenul cu nr. top. 2330/b Școala Ajutătoare a folosit numai suprafața de 312 mp pe care este amplasată casa veche având în prezent destinația de bucătărie, cantină, spălătorie și atelier și că numai în aceste limite imobilul este necesar pentru continuarea activității școlii.
Conform aceluiași raport de expertiză s-a reținut că parcelele cu nr. top. 2330/b/2 și 2330/a/2și construcțiile amplasate pe acestea nu sunt necesare continuării procesului educațional și de învățământ desfășurat de Școala Ajutătoare Arad, fiind restituibile în natură potrivit art. 1 alin. (1) art. 9 și art. 20 din Legea nr. 10/2001.
împotriva sentinței a declarat apel Consiliul județean Arad.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 2340 din 15 octombrie 2004, a admis apelul și a schimbat sentința, în sensul respingerii acțiunii.
Argumentele avute în vedere de instanță, prezentate în considerentele deciziei, sunt următoarele:
Preluarea imobilelor din litigiu s-a realizat conform Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale bancare, de asigurări etc.
H.G. nr. 498/2003, în art. 2 pct. 1 stabilește că preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 se prezumă ca fiind făcute cu titlul valabil.
Chiar dacă s-ar considera că preluarea imobilelor din litigiu s-ar fi făcut fără titlu valabil, deoarece au avut destinația de locuințe, ele nu pot fi restituite în natură, întrucât potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ și sănătate necesare continuării activităților de interes public, foștilor proprietari li se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent.
Restituirea în natură nu mai este posibilă și față de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public fiind inalienabilă, imprescriptibile și insesizabile.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții B.F. și S.Z.C., criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- Conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilele naționalizate prin Legea nr. 10/2001 sunt imobile preluate în mod abuziv, din aceeași categorie făcând parte și imobile naționalizate fără titlu valabil.
Prevederile din art. 2 pct. 1 din H.G. 498/2003, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu pot avea prioritate în fața dispozițiilor Legii 10/2001, datorită forței juridice inferioare a unei hotărâri de guvern în raport cu cele ale unei legi.
- Instanța de apel face o greșită interpretare a art. 16 din Legea nr. 10/2001, ignorând sintagma "_ necesare în vederea continuării activităților _", din probele administrate rezultând că imobilele cu nr. 2330/a/2, respectiv 2330/b/2 nu sunt și nu au fost vreodată folosite de Școala Ajutătoare Arad, în prezent fiind părăsite sau folosite fără titlu de alte entități.
- Dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea 10/2001 prevăd că bunurile ocupate de unitățile bugetare de învățământ sunt bunuri proprietate publică pe durata cât sunt necesare pentru continuarea activităților de interes public. Pe cale de consecință, dacă bunurile în cauză nu sunt sau încetează a mai fi necesare continuării activităților de interes public, acestea nu mai sunt bunuri proprietate publică și pot fi retrocedate în baza Legii nr. 10/2001.
în faza procesuală a recursului, Ș.A. și Ș.V. au depus cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului Consiliul județean Arad, justificând interesul pentru formularea cererii de împrejurarea că, la rândul lor, în calitate de moștenitori ai proprietarilor din patrimoniul cărora au fost preluate imobilele au depus notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.
Conform art. 51 C. proc. civ., cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Aprecierea instanței de apel, conform căreia imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 119/1948 sunt făcute cu titlul valabil, cu consecința că proprietarii deposedați sau moștenitorii acestora nu ar avea dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este evident rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.
în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt enumerate mai multe categorii de imobile definite de legiuitor ca fiind preluate abuziv, prima categorie vizând tocmai "imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948_" [art. 2 alin. (1) lit. a)].
Obiectul de reglementare al Legii 10/2001 este reprezentat de imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum sunt enumerate și definite în art.2 din lege.
Cum dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din actul normativ analizat sunt redactate în termeni clari, nesusceptibili de interpretări diferite, simpla mențiune făcută în Normele metodologice, în sensul că Legea nr. 119/1948 a reprezentat un titlu valabil de preluare, nu este de natură să susțină opinia conform căreia imobilele astfel naționalizate nu ar face obiectul de reglementare al legii speciale de reparație.
Cu privire la cel de-al doilea argument în raport cu care instanța de apel a admis apelul și a respins cererea de chemare în judecată, se constată că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, anterior completării și modificării prin Legea nr. 247/2005, erau exceptate de la restituirea în natură, imobilele necesare desfășurării unor activități de interes public, social-cultural sau obștesc însă numai în măsura în care afectațiunea de interes public era stabilită prin hotărâre de guvern.
Astfel, art. 16 alin. (2) prevedea că: "Ministerele de resort, precum și celelalte instituții publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre imobilele care nu vor fi restituite în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent".
Respectiv, legiuitorul nu a exceptat de la restituirea în natură imobilele atestate ca făcând parte din domeniul public prin hotărâri de guvern adoptate în baza art. 21 din Legea nr. 213/1998 (cum este H.G. nr. 976/2002, în raport de care instanța de apel a considerat că restituirea în natură a imobilelor în litigiu nu este posibilă) ci imobilele necesare în vederea continuării activităților de interes public cu privire la care, prin hotărâre de guvern adaptată în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit că se acordă doar măsuri reparatorii prin echivalent.
Atât la data promovării acțiunii, cât și la data soluționării cauzei în primă instanță și în apel, o asemenea hotărâre nu era adoptată.
Este de remarcat, de asemenea, că în actuala redactare a art. 16 din legea specială de reparație, imobilele afectate activităților de interes public, prevăzute în anexa 2, parte integrată din lege, sunt supuse restituirii în natură, cu obligația persoanelor îndreptățite de a le menține afectațiunea pe perioade determinate.
Dispozițiile Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001 sunt de imediată aplicare.
Art. II din titlul I al Legii nr. 247/2005 stabilește că și în situația în care s-au acordat prin decizii sau dispoziții necontestate în instanță, măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute de art. 16 alin. (1), din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot ataca respectivele decizii sau dispoziții în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, în vederea restituirii în natură a imobilelor.
Or, dacă legiuitorul a înțeles să acorde posibilitatea reexaminării unor dispoziții date în aplicarea art. 16, astfel cum era în vigoare anterior modificărilor operate de Legea nr. 247/2005, este evident că normele legale modificatoare sunt aplicabile și litigiilor în curs de judecată.
Față de motivele prezentate, se constată că recursul este fondat, în cauză fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță și dispune asupra fondului pricinii, în cazurile în care împrejurările de fapt ale cauzei "au fost stabilite".
Situația de fapt necesar a fi lămurită prin mijloace procedurale inadmisibile în recurs rezultă din cererea de intervenție accesorie depusă de intervenienții Ș.A. și Ș.V. și înscrisurile anexate, din care rezultă că și intervenienții-descendenți ai proprietarilor tabulari deposedați abuziv, au depus notificare în termenul prescris de lege pentru restituirea în natură a imobilelor în litigiu, nesoluționată până la această dată.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
Din perspectiva acestui text de lege, notificările depuse de mai multe persoane, care se consideră îndreptățite la restituirea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, trebuie soluționate unitar, printr-un singur act de dispoziție - decizie/dispoziție emisă în cadrul procedurii administrative sau hotărâre judecătorească.
Incidentul procedural neadus la cunoștința instanței de fond din culpa intimaților pârâți, investiți cu soluționarea notificării depuse de Ș.A. și Ș.V. pentru aceleași imobil, neputând fi rezolvat în etapa procesuală a recursului, ci numai în primă instanță, prin formularea de către aceste persoane a unei cereri de intervenție în interes propriu [art. 50 alin. (1)-(2) C. proc. civ.] sau prin promovarea de către reclamanți a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat decizia recurată și sentința Tribunalului Arad și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9120/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9121/2006. Civil → |
|---|
